Chiar și suspecții infracțiunilor „imorale” au dreptul să le fie protejată identitatea

0

Canal 3.md a publicat miercuri, 6 iunie, un reportaj cu titlul: „Se drogau într-un loc public”. În reportaj se relatează despre un grup de tineri din capitală care se presupune că ar fi consumat droguri.  Tinerii au fost intervievați de jurnalist, iar fețele lor nu au fost estompate prin mozaic. Prin accentele din titlu și formularea subiectului, rezultă că principala încălcare a acestora a fost să aleagă un loc public pentru a comite acea infracțiune.

Ghidul de stil cu norme etice pentru jurnaliști le recomandă profesioniștilor din media să țină cont de faptul că persoanele private au în mai mare măsură drept la intimitate decât vedetele sau oficialitățile. „Vom evita identificarea suspecților înainte ca poliția să formuleze acuzații”, „Vom folosi mozaicul în fotografii și fotografierea din spate a suspecților sau a acuzaților, precum și fotografierea acestora din față contra luminii”, se menționează în Ghidul de stil cu norme etice pentru jurnaliști.

De asemenea, cu privire la prezumția nevinovăției, Ghidul de stil cu norme etice pentru jurnaliști recomandă să se aibă în vedere că orice persoană este considerată nevinovată până la pronunțarea în justiție a vinovăției printr-o sentință definitivă și irevocabilă. În acest sens, prezumția nevinovăției trebuie să se regăsească și în stilistica știrii, inclusiv la nivel de termeni: „ Este vorba de cinci indivizi”, „i-au găsit pe tipi tăvălindu-se pe jos”. Chiar dacă avem motive să credem că vina suspecților va fi confirmată, același Ghid specifică expres:

„Vom evita atitudinea ironică şi încriminatoare în raport cu persoanele aflate în conflict cu legea.”

Lasa un raspuns