Concentrarea media sau din nou despre proprietate și „pluralism”

0

Ce înseamnă concentrarea instituțiilor media

În ultimii cincisprezece ani, unul din cele mai „importante” procese care au avut loc și continuă în spațiul media din Republica Moldova a fost concentrarea instituțiilor media în mâinile unei singure persoane (cel mai des) sau companii (mai rar, care de obicei tot de o singură persoană era/este condusă).

Trusturile și conglomeratele media au fost edificate de cele mai multe ori în jurul unor politicieni care au susținut anumite partide politice, erau la guvernare sau urmau să ajungă în scurt timp. De obicei, cei care veneau la guvernare se pricopseau în drumul lor și cu unul sau câteva trusturi media. S-a vorbit despre holdingul media afiliat comuniștilor, cel al creștin-democraților (anii 2000), despre cel al democraților sau al liberalilor și liberal-democraților (începând cu 2010), și, recent, despre cel al socialiștilor sau al Partidului Șor (perioada de după 2016).

Să ne înțelegem din start: concentrarea nu este o problemă în sine. Problema este mai degrabă generată în timp de câteva reacții – pur moldovenești – ce apar în urma acestui proces:

  1. Modul în care este folosită media de către proprietarii trusturilor ce se formează în urma concentrării instituțiilor media. De regulă, în Republica Moldova, acestea au drept scop lustruirea imaginii politicienilor sau partidelor politice la cheremul cărora se află.
  2. Neasumarea acestei concentrări. În Republica Moldova, spre deosebire de multe alte țări – cele cu tradiții democratice – această „trustizare”  sau concentrare, inclusiv deținerea proprietăților media de către persoane concrete, nu este asumată de proprietari sau de cei care le controlează. Vorbim aici despre proxy, sau persoane interpuse, și despre lipsa transparenței proprietății media și nedeclararea proprietarilor finali/reali (beneficiarilor mai bine spus).

În Republica Moldova, fenomenul a căpătat „forme” nesănătoase. În primul rând, concentrarea se face jurul unui politician sau a unui om de afaceri cu aspirații politice de cele mai multe ori; persoană sau grup ce nu are decât un scop: să controleze spațiu mediatic și informațional într-o societate, pentru a-și crea sau edifica imaginea, pentru a-și garanta succesul politic în timp. Or, misiunea principală a mass-media este alta: să informeze echidistant și corect despre evenimentele de interes public. În al doilea rând, concentrarea media în Republica Moldova nu face altceva decât să ascundă cine sunt proprietarii de facto ai instituțiilor de presă. În al treilea rând, concentrarea media lezează unul din cele mai importante principii ale sectorului, și anume pluralismul media (probabil cel mai periculos efect al concentrării media). Jurnaliștii sunt puși în situația să multiplice mesajele proprietarilor (de obicei politicieni), dar nu să informeze corect și echidistant publicul. În al patrulea rând, concentrarea media „stimulează” copy-paste-ingul și distruge originalitatea și diversitatea producției media: informația este produsă de un grup de jurnaliști o singură dată, într-un  mod anume, dar este multiplicată în același fel pe mai multe platforme.

Libertatea de exprimare înseamnă și responsabilitate pentru o anumită informație

Concentrarea media în trusturi sau în mâinile unor politicieni sau partide politice în cazul Republicii Moldova a afectat și câteva aspecte esențiale a activității jurnaliștilor și anume:

  • Pe de o parte, concentrarea media a limitat libertatea de exprimare a jurnaliștilor care lucrează pentru aceste trusturi. Ei sunt nevoiți să reflecte mai degrabă linia partidului, a politicianului sau a proprietarului care controlează sau deține o anumită instituție media, în dauna interesului public. Altfel spus, concentrarea media – vrem nu vrem – generează un grad mai mare de cenzură, care pe parcurs se transformă într-o auto-cenzură a jurnaliștilor.
  • Pe de altă parte, concentrarea media a catalizat creșterea gradului de (i)responsabilitate a jurnaliștilor pentru informația prezentată. Faptul a generat și amplificat ceea ce în ultimul timp este numit drept fake news și/sau dezinformare. Or, având în spate un trust media, un politician în calitate de proprietar sau un partid politic (de obicei care se află la guvernare) care controlează o anumită instituție sau conglomerat media, jurnalistul crede că el, ca și entitate, este ultimul responsabil de informația difuzată sau multiplicată (având în spate un trust sau o entitate politică ce îl absolvă de responsabilitatea pentru această informație).

Pentru a exemplifica care ar trebui să fie legătura – sau granița – dintre libertatea de exprimare și responsabilitatea jurnaliștilor față de o anumită informație publicată și/sau multiplicată, ne putem aminti de campania electorală pentru alegerile prezidențiale din noiembrie 2016, mai concret, de „știrea” despre cei „30 de mii de emigranți sirieni pe care îi va aduce Maia Sandu în Republica Moldova în cazul în care va fi aleasă președintă a Republicii Moldova”, care a fost preluată și multiplicată de instituțiile afiliate PDM-ului și PSRM-ului. Chiar dacă această informație a fost una falsă din start, instituțiile și/sau jurnaliștii care au publicat-o și multiplicat-o nu au recunoscut greșeala – motivând că s-au bazat pe anumite „surse”, nefăcând altceva decât să beneficieze de dreptul de exprimare și „informare” – și nu au venit cu dezmințiri, astfel neasumându-și niciun fel de responsabilitate în acest sens.

Concentrarea media și „simpatiile politice” ale trusturilor media

Așadar, concentrarea media în Republica Moldova are o particularitate distinctă: ea se face și se consolidează în baza principiilor politice, nu economice, așa cum teoretic ar trebui să fie. Se întâmplă din două motive. Primul din ele: mass-media nu este și, probabil, încă mult timp nu va deveni o afacere. Al doilea este un fel de emanație a primului și anume, mass-media în Moldova nu este privită ca o afacere în primul rând de cei care controlează sau dețin în proprietate instituțiile media, ci doar ca un instrument pentru a ajunge la putere. Presa din Moldova vinde imaginea politicienilor sau proprietarilor, dar nu informația de interes public pentru consumatorii media. Astfel, media este un instrument de image polishing, dar nu o sursă de informare.

Mulți vor contesta și vor ridica din sprânceană la cele expuse mai sus, contra-argumentând că de virusul politizării (efectul major al procesului de concentrare) media suferă și case mai mari (SUA, Marea Britanie, Franța etc.). Și da, și nu. Principala deosebire este că în cazul mass-mediei din țările democratice, transparența proprietății este foarte bine reglementată – unu la mână – iar, consumatorii media știu clar cine stă în spatele instituțiilor de presă (beneficiarii finali) – doi la mână – persoane reale, cu nume concrete, cu drept de semnătură și, cel mai important, de decizie. La noi, în ceea ce privește proprietatea media, se operează cu concesionări, consilieri de imagine interpuși ca și proprietari sau companii înregistrate în zone offshore. La ei, beneficiarul final/proprietarul este știut de toți și fiecare.

Totodată, mass-media în societățile democratice își asumă deschis „preferințele politice” (inclusiv fac asta și jurnaliștii care lucrează pentru instituțiile media): în SUA există instituții media cărora le este apropiată politica pro-republicană și/sau cea pro-democrată. Există WarnerMedia (CNN, etc.) și există Fox Corporation (Fox News, etc.). Consumatorii media cunosc sigur și clar care este politica editorială a majorității trusturilor, implicit simpatiile acestora sau direcția politică susținută de ele. Deci, ele recunosc din start „preferințele politice”, iar consumatorii media aleg conștient televiziunea, radioul, ziarul sau platforma online din care să se informeze.

În cazul Moldovei, chipurile avem proprietari diferiți, însă doar cu numele. Cei finali, ai trustului sau a unor instituții media, sunt politicianul și/sau partidul politic de la guvernare, de obicei. Deci, aderarea sau susținerea unei linii ideologice/politice de către instituțiile media există și în alte țări. Marea diferență, spre deosebire de media din Moldova, este însă că această „afiliere” este asumată de proprietari.

Ce nu au învățat proprietarii media din Moldova?

Fiecare partid sau politician ajuns la putere în Republica Moldova, obligatoriu, a avut tentația să controleze și sectorul media, crezând că acesta este instrumentul care îi va asigura „veșnicia” politică sau menținerea o perioadă mai lungă la guvernare.

Vestea bună este că, în majoritatea cazurilor totuși, controlul asupra instituțiilor media, inclusiv impus prin concentrare, încă nu a garantat niciunei entități acest fapt, motivul fiind unul simplu: mass-media și concentrarea media în Moldova este una politizată și se face (concentrarea) în baza unor raționamente politice, dar nu de business (afacere) așa cum ar trebui să fie.

Vestea proastă este că în cei 30 de ani de independență a acestei țări, PSRM-ul – care se află la guvernare – încă nu a înțeles lecția ce spune că – inclusiv – controlul media nu îți asigură mai mult de două mandate de guvernare. De ce? Din simplul considerent că concentrarea media și, în general, media nu trebuie privite doar ca o trambulină pentru lansarea în politică sau menținerea unui partid la guvernare.

Vrei să faci media? Vrei să creezi trusturi și conglomerate media? Trebuie să ai la bază trei principii:

  • Media se face pentru public, nu pentru politicieni.
  • Orice idee de media trebuie să aspire – chiar dacă nu la începuturile sale – spre o afacere care îi va asigura sustenabilitatea și independența. Altfel, pe parcurs, din lipsă de bani, va fi nevoită să apeleze la alte surse de finanțare. De obicei, în astfel de cazuri, pe la colțuri apar politicienii, partidele politice sau oamenii cu conexiuni la anumite partide politice (cel mai recent este cazul Unimedia.info).
  • Diversificarea media sau, mai corect, diversificarea tipurilor de instituții media care pot fi concentrate ulterior în trusturi. Și aici cel mai important este să menții aceste trusturi sau conglomerate media în afara factorului politic.

Probabil, anume din acest motiv socialiștii vor să cedeze – sau mai degrabă sunt forțați – sectorul media unor persoane străine care își doresc control direct al afacerilor lor media în Republica Moldova (a se vedea cazul Ceaika); persoane și/sau companii care sigur vor merge pe același principiu: trustizarea/concentrarea a cât mai multe media și instituții media într-un singur conglomerat, dirijat dintr-un singur centru de comandă (Kremlin/Moscova). Acest lucru devine periculos mai ales dacă luăm în calcul proveniența posibililor „investitori” sau proprietari (Federația Rusă). Ce riscuri ne așteptă:

  • Spațiul media va fi controlat direct de factori externi care vor dicta lucrurile și situația în domeniu;
  • Despre securitatea media și cea informațională nu va mai avea rost să vorbim în Republica Moldova;
  • Propaganda și dezinformarea vor lua locul informării. Punct.

Care ar fi măsurile de prevenție în acest caz? Consiliul Audiovizualului, cel al Concurenței și alte instituții de reglementare (Parlamentul și Guvernul), inclusiv cele ce sunt responsabile de asigurarea securității spațiului mediatic și informațional din Republica Moldova, aveți legătura…

 

 

Victor GOTIȘAN,

cercetător media

 

__________________________

Realizarea acestui articol a fost posibilă datorită suportului generos din partea poporului American și cel Britanic, prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și al UK Aid. Conținutul acestui material ține de responsabilitatea Centrului pentru Jurnalism Independent și nu reflectă în mod necesar viziunea UK Aid, a USAID sau a Guvernului Statelor Unite ale Americii.

Lasa un raspuns