Coronavirus și urgie albă: retrospectiva titlurilor senzaționale ale săptămânii

0

Săptămâna trecută, mai multe articole din presă au încercat să atragă atenția publicului prin titluri incitante, senzaționale sau chiar exagerate, cel mai probabil în dorința de a atrage cât mai multe vizualizări.

Jurnaliștii de la postul de televiziune N4 au difuzat o știre cu titlul „Accident feroviar spectaculos în Canada”, informând despre deraparea unui tren cu mai multe cisterne cu țiței, care s-a aprins în urma incidentului. Știrea a fost publicată și pe site-ul official al televiziunii. Reporterii au catalogat accidentul drept „spectaculos”, calificativ întrebuințat la descrierea unui eveniment sau obiect plăcut la aspect. „Care să fi fost frumusețea accidentului feroviar?”, s-ar fi putut întreba unii spectatori și cititori.

Un alt titlu al jurnaliștilor de la N4 titrează: „Vladimir Plahotniuc, pe cel mai negru panou”. Știrea vorbește despre faptul că fotografia cu chipul fostului lider de partid și om de afaceri a fost afișată pe panourile din fața inspectoratelor de poliție, alături de alți infractori căutați de oamenii legii. Chiar dacă intenția autorilor a fost să informeze despre faptul că Vladimir Plahotniuc „a ajuns pe o listă alcătuită doar din persoane care au fentat legea”, mențiunea „pe cel mai negru panou” nu-și are rostul odată ce gramatica limbii române nu recunoaște gradul  superlativ de comparație pentru adjectivul „negru”.

Titluri „colorate” se regăsesc și în materialele despre starea vremii. După ce ne-am obișnuit cu temperaturile primăvăratice, buletinele meteo de la început de februarie au anunțat cod portocaliu de vreme rea, „cu precipitaţii puternice sub formă de ploaie, cu trecere în ninsori”. Unele instituții media au profitat de schimbarea bruscă a vremii și au asociat temperaturile scăzute, caracteristice sezonului de iarnă, cu o „urgie albă”. Bunăoară, Publika.md a titrat în mai multe rânduri: „VEZI aici cum vine URGIA ALBĂ peste ţara noastră! Hartă actualizată în timp real”, “VINE urgia albă peste Moldova! Recomandările poliţiei pentru șoferi”. Titluri asemănătoare au avut și Accent TV – „Urgia albă a cuprins Moldova”, portalul Noi.md – „Vezi aici cum vine urgia peste ţara noastră! Harta actualizată în timp real”. În așa fel, prognoza meteorologilor despre troienele de altă dată, ghețuș și ninsori s-a transformat în știri despre o „urgie albă” ce „se apropie cu paşi grăbiţi și amenință să pună stăpânire pe ţara noastră”.

O altă ştire cu titlu speculativ a fost publicată pe portalul Canal2.md –  „Coronavirus în stil moldovenesc”. Autorii materialului relevă situația ecologică dezastruoasă în care au ajuns mai multe curți din centrul istoric al Capitalei din cauza iresponsabilității locatarilor. Este adevărat că problemele de insalubritate constituie o provocare pentru multe localități din țara noastră. Totuși, asocierea acestora cu noua alertă mondială sună cel puțin îndoielnic.

În căutarea celor mai originale titluri, adesea ne certăm cu etica și deontologia profesională. Asta deși Ghidul de stil cu norme etice pentru jurnaliști recomandă redarea faptelor fără a exagera: „Vom da, pur și simplu, informaţia: scurt, brut, la obiect, neutru, fără nuanţări. Titlurile trebuie să prindă esenţa problemei prin câteva cuvinte bine alese”.

Lasa un raspuns