EUvsDisinfo: Surse pro-Kremlin continuă să dezinformeze despre Covid-19, dar cu o intensitate redusă

0

Chiar dacă dezinformarea referitoare la pandemia de coronavirus continuă să se răspândească pe tot globul, specialiștii platformei EUvsDisinfo a Uniunii Europene atestăo scădere, cel puțin temporară, a volumului, alături de o tendință generală descendentă a căutărilor online legate de Covid-19”. Concluziile se conțin într-o analiză ce a vizat perioada 23 aprilie-18 mai 2020. Raportul notează că, în perioada monitorizată, s-a observat o cristalizare în jurul subiectelor și relatărilor ce presupun legături între Covid-19 și rețelele 5G, impunerea restricțiilor în legătură cu Covid-19 drept pretext de instituire a dominației globale a elitelor secrete și atacuri la adresa persoanelor angajate în dezvoltarea de vaccinuri, în special a lui Bill Gates.

Potrivit autorilor, sursele pro-Kremlin continuă să fie implicate în răspândirea dezinformării, inclusiv prin amplificarea teoriilor conspirative existente, care leagă pandemia de Covid-19 de războiul biologic, tehnologia 5G și alimentează frica și ostilitatea față de vaccinare. În baza de date EUvsDisinfo se conțin în prezent aproape 500 de exemple de dezinformare ale surselor pro-Kremlin la subiect.

Deși mesajele de dezinformare pro-Kremlin despre acțiunile UE ca răspuns la Covid-19 continuă să circule, cel puțin trei surse media pro-Kremlin în limba engleză au redus numărul articolelor referitoare la Covid-19 începând cu a doua jumătate a lunii aprilie, comparativ cu sfârșitul lunii martie și începutul lunii aprilie. Una dintre aceste surse, „Frontul de Sud” a eliminat chiar și secțiunea dedicată Covid-19 de pe site-ul său.

Conform rapoartelor recente din mass-media olandeze, Serviciul General de Informații și Securitate al Olandei a stabilit că mesajele rusești despre Covid-19 au fost distribuite pe mai multe grupuri olandeze din rețelele sociale. Relatările au subliniat presupusa lipsă de solidaritate europeană la subiectul pandemiei. Astfel de constatări sunt în mare măsură compatibile cu relatările proeminente de dezinformare pro-Kremlin despre Covid-19, raportate de EU vs Disinfo.

În interiorul Rusiei, canalele controlate de stat continuă să relateze despre situația internă, recunoscând că Covid-19 este o provocare complexă, inclusiv pentru Rusia. În același timp, unele surse media controlate de stat continuă să răspândească informații false despre Bill Gates și despre vaccinuri.

Canalele de televiziune controlate de stat din Federația Rusă au folosit, de asemenea, contextul pandemiei de Covid-19 pentru a promova mesaje de dezinformare relatate anterior despre prăbușirea valorilor occidentale „perverse” (nimeni în Europa nu mai cere parade gay) sau abandonarea Ucrainei („Occidentul a eliminat Ucraina ca un gunoi”).

Sursa foto: euvsdisinfo.eu

Lasa un raspuns