Imagini video de pe TikTok cu un minor bătut de mama sa, publicate de unele site-uri fără protejarea identității copilului 

0

Mai multe portaluri din Republica Moldova, printre care stiri.md, jurnal.md, nordnews.md sau echipa.md au publicat știri însoțite de imagini video în care o femeie își îndeamnă fiul să danseze și să zâmbească pentru a posta secvențele pe Tik Tok. Pentru că refuză, protagonista manifestă un comportament violent față de băiat. „Ori fac eu din tine artist, ori, dacă nu, te ucid de tot”, afirmă ea printre altele.

Imaginile publicate de redacții dezvăluie identitatea minorului, odată ce fața acestuia nu este protejată. Astfel, redacțiile au încălcat prevederile deontologice.

Potrivit Codului deontologic, jurnalistul trebuie să trateze „cu deosebită acuratețe informația colectată despre copii, asigurându-se că publicarea unei atare informații nu va avea consecințe negative (sentimente de frică, suferință etc.) asupra acestora”. De asemenea, jurnalistul este obligat să protejeze identitatea copiilor implicați în evenimente cu conotație negativă (accidente, infracțiuni, dispute familiale, sinucideri, violență și abuz de orice fel etc.), inclusiv ca martori. „Înregistrările audio/video și fotografiile trebuie modificate, pentru protejarea identității copiilor. Fac excepție situațiile în care identificarea copiilor este de interes public și cele în care jurnalistul acționează în interesul superior al copilului, cu sau fără acordul părinților sau al tutorilor”, scrie în document.

Mai mult, potrivit Legii cu privire la protecția copiilor împotriva impactului negativ al informației, în mijloacele de informare în masă se interzice publicarea informaţiei ce conţine date cu caracter personal în cazurile în care: se prezintă fotografii ale copiilor sau materiale video despre aceştia în contextul unor fenomene sociale negative, ceea ce permite identificarea copiilor; informaţia respectivă jigneşte demnitatea copilului identificat şi/sau lezează interesele sale superioare.

Și Ghidul de stil cu norme etice sugerează ca, în materialele jurnalistice, să protejăm identitatea copiilor aflați într-o situație vulnerabilă. „Nu vom accentua stigmatizarea copilului; în calitatea noastră de jurnaliști și de oameni, vom evita să etichetam copiii și să descriem maniera în care au fost expuși represiunilor, inclusiv violențelor fizice și psihice sau discriminării”.

Citiți și: Subiectele despre copii în situații de risc: cum asigurăm echilibrul între etica jurnalistică și interesul public?

Sursa foto: europafm.ro

Lasa un raspuns