Judecățile de valoare ale jurnaliștilor nu-și au locul într-o știre

0

Democracy.md a publicat vineri, 4 ianuarie, o știre cu titlul: „Lidera PAS, Maia Sandu, confirmă faptul că este interesată doar de preluarea puterii, chiar cu riscul aruncării țării într-o nouă criză politică”, în care sunt invocate declarațiile liderei PAS din cadrul emisiunii „Glavnoie” de la postul TVC 21. Autorul menționează că Maia Sandu „nu va face coaliție cu socialiștii și nici cu democrații”, iar „la întrebarea moderatorului dacă este gata să provoace alegeri anticipate, lidera PAS a răspuns categoric – da”. Totuși, în titlul știrii este furnizată o altă informație – precum că „Maia Sandu este interesată doar de preluarea puterii, chiar cu riscul aruncării țării într-o nouă criză politică” -, pe care însă nu o regăsim mai jos, ceea ce poate fi calificat drept o interpretare voită din partea autorului articolului.

Cu referire la separarea faptelor de opinii Ghidul de stil cu norme etice le recomandă jurnaliștilor să facă o distincție clară între informație și opinie, pentru a evita confuzia. „Știrile sunt fapte și date. Opiniile exprimă gânduri, convingeri, idei, judecăți de valoare ale ziariștilor sau ale mijloacelor de informare în masă. Vom insera opiniile într-un articol informativ doar din partea unei surse citate sau intervievate, dar niciodată din partea reporterului”. Legat de titluri, Ghidul de stil cu norme etice pentru jurnaliști spune: „Vom da, pur și simplu, informația: scurt, brut, la obiect, neutru, fără nuanțări. Titlurile trebuie să prindă esența problemei prin câteva cuvinte bine alese”.  „Vom reda faptele fără a exagera”.

Lasa un raspuns