Marșul solidarității presei 2018: reacții post-factum și atacuri nefondate

0

Nimeni din autorități nu a ieșit în fața jurnaliștilor, de Ziua Mondială a Libertății Presei, ulterior însă președintele Parlamentului Andrian Candu a reacționat dur, acuzând organizatorii Marșului solidarității că ar face proteste din obișnuință, pentru a-și consuma banii din proiecte.

Subiectul este discutat în ediția 75 a emisiunii Media Azi de către directoarea executivă a Centrului pentru Jurnalism Independent Nadine Gogu și invitații săi –  Liuba Șevciuc, jurnalistă de investigație de la RISE Moldova și Ion Guzun, jurist la Centrul de Resurse Juridice.

Aflați cum califică participanții la emisiune acuzațiile speakerului Andrian Candu, și din ce cauză presa independentă din Republica Moldova este nevoită să se întrețină din granturile internaționale.

Vedeți, de asemenea, ce pot face jurnaliștii, societatea civilă pentru a diminua propaganda internă, un fenomen la fel de grav ca și propaganda externă.

_______________________________

Emisiunea „Media Azi” este realizată de Centrul pentru Jurnalism Independent. Prin intermediul ei, ne propunem să scoatem în prim-plan problemele cu care se confruntă în prezent jurnaliștii din media autohtone și să identificăm soluții pentru ele. Emisiunea poate fi vizionată pe portalurile www.moldova-azi.md, www.media-azi.md și www.mediacritica.md și pe canalul Youtube al CJI. Emisiunea este realizată cu sprijinul financiar al Agenției Suedeze pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională, prin intermediul Ambasadei Suediei la Chișinău.

Lasa un raspuns