700 vizualizări

Criza gazelor, abordată de unele posturi TV prin declarații politice

Posturile de televiziune au acordat spațiu extins subiectului crizei gazelor, care a dominat în buletinele de știri de la începutul acestei săptămâni. Totuși, în relatările lor, unele televiziuni au preferat să citeze declarații cu conotații politice.

Accent TV și-a axat știrile la temă, în „Sinteza Zilei” din 12 octombrie, aproape în întregime pe afirmații negativiste cu privire la vizita vicepremierului Andrei Spînu la Sankt Petersburg. Postul îl citează copios pe liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, care califică încercările Guvernului de a soluționa criza energetică drept „deșarte și populiste”, iar căutarea unor surse de alternativă de livrare a gazelor in Moldova de la partenerii din Occident  – manifestare de „populism”. Alte surse, deja din rândul experților în energetică, vorbesc despre „eșecul guvernării” în negocierile cu Gazprom și „consecințele catastrofale” pentru Moldova.

Postul TVR Moldova face trimitere, în Telejurnalul de la ora 18.00 din aceeași zi, tot la experți, doar că selectează inclusiv declarații care transmit un mesaj opus, și anume că „tensiunile și negocierile fără rezultat” ar fi o încercare a Kremlinului „de a forța autoritățile din Republica Moldova să treacă la discuții politice”.

PRO TV Chișinău, în principalul buletin de știri al zilei de 12 octombrie, l-a citat masiv pe președintele Parlamentului, invitatul din ajun al Lorenei Bogza la emisiunea InProfunzime. Totuși, Igor Grosu a evitat speculațiile politice, referindu-se preponderent la acțiunile de sprijinire a cetățenilor cu venituri mici și la scenariile de alternativă ale Republicii Moldova, în cazul în care „nu se va ajunge la o înțelegere cu Moscova”.

Vedeți mai jos o selecție de știri.

Scuipăm în fântâna din care bem apă?

Negocierile trebuiau inițiate încă în luna august, imediat după ce a fost numit noul Guvern, dar nu sa se ocupe cu declarații deșarte si populiste, a declarat liderul PSRM igor Dodon cu referire la vizita la Sankt Petersburg a vice-prim ministrului Andrei Spânu. Iar în ceea ce privește căutarea unor surse de alternativă de livrare a gazelor in Moldova de la partenerii din Occident, liderul socialiștilor consideră că este doar populism. (...) Conferința de presă ținută de vicepremierul, ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, în cadrul căreia oficialul a recunoscut de fapt că s-a întors cu mâna goală din Sankt Petersburg a provocat o serie de critici din partea experților economici, dar și a politologilor...
Accent TV

Grosu: Analizăm surse de alternativă

Negocierile cu Rusia privind livrările de gaze sunt dificile, iar dacă discuțiile vor suferi un eșec, Moldova are pregătite scenarii de alternativă. Declarațiile au fost făcute de președintele Parlamentului la emisiunea în profunzime. Igor Grosu spune că autoritățile își doresc semnarea unui contract până la sfârșitul lunii, iar ulterior vor fi anunțate detalii, cum ar fi prețul de achiziție a gazelor. Grosu a asigurat că Ministerul Muncii va veni cu pachete sociale să-i ajute pe cei cu venituri modeste să-și poate achita facturile. Totuși, în cazul în care nu se va ajunge la o înțelegere cu Moscova, țara noastră are pregătite scenarii de alternativă.
PRO TV Chișinău

Criza gazelor ia amploare

Criza energetică și aprovizionarea cu gaze a RM trece la un nou nivel îngrijorător și ajunge subiect în presa internațională. Ziarul Financial Times scrie că autoritățile din RM au cerut ajutorul Uniunii Europene în soluționarea crizei și speră să primească gaz natural prin intermediul României. Experții în energetică susțin că tensiunile și negocierile fără rezultat sunt o încercare a Kremlinului de a forța autoritățile Republicii Moldova sa treacă la discuții politice.
TVR Moldova

Lasa un raspuns