386 vizualizări

Discursul președintelui Dodon la APCE, de la elogiere la acuzații fără replică

Discursul președintelui Igor Dodon la sesiunea ordinară a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), ce a avut loc la Strasbourg în perioada 27-31 ianuarie, continuă să se regăsească în topul celor mai discutate subiecte și la acest început de săptămână. Asta pentru că mai multe declarații ale șefului statului referitoare la „politica internă și externă a țării noastre, precum și chestiuni ce țin de principalele reforme, relații interetnice, priorități pe plan extern, progrese în soluționarea diferendului transnistrean” au trezit un val de critici din partea unor deputați, analiști politici, reprezentanți ai societății civile, vociferate atât în presă, cât și pe rețelele de socializare.

Unii jurnaliști au reflectat părtinitor subiectul, publicând fidel textul discursului rostit de șeful statului – Accent TV: „Președintele Igor Dodon a rostit un discurs de la tribuna APCE (video)” sau elogiind atitutinile lingvistice ale șefului statului – NTV: „Discurs în patru limbi ținut de președintele Dodon la tribuna APCE”. Alții au redat preponderent reacțiile negative și calificativele acuzatoare privind prestația președintelui la Strasbourg – Deschide.md („Iurie Reniță, despre discursul lui Dodon de la APCE: Promovează agenda Federaţiei Ruse”); Radio Chișinău (Ion Tăbârță, despre discursul lui Igor Dodon la APCE | ”Sunt niște mesaje care servesc intereselor geopolitice ale Federație Ruse în regiune”); TVR Moldova („Octavian Ţîcu critică dur prestaţia lui Igor Dodon la APCE: Discursul unei slugi mincinoase, preocupată să-şi protejeze stăpânul”). Postul Jurnal TV a publicat o știre neutră la acest subiect, prezentând atât fragmente din discursul șefului statului, precum și unele reacții contrariate ale participanților la forum – „Igor Dodon, în plenul APCE”.

Vedeți mai jos selecția de știri.

Discurs în patru limbi ținut de președintele Dodon la tribuna APCE

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a ținut, astăzi, un discurs în patru limbi de la tribuna Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE). În zilele de 27-31 ianuarie, la Strasbourg, se desfășoară sesiunea de iarnă a APCE.
NTV.MD

Igor Dodon, în plenul APCE

”Mi-as dori ca Moldova sa nu mai fie catalogata ca fiind prorusa, proeuropeana, proamericana sau proromaneasca”. Declaratia a fost facuta de presdintele Igor Dodon la sedinta plenara a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei. Totodata, Dodon a fost luat la intrebari de catre membrii APCE, inclusiv in ceea ce priveste angajamentele anticoruptie ale actualei guvernari de la Chisinau sau unionismul si relatiile cu Romania.
Jurnaltv.md

Iurie Reniță, despre discursul lui Dodon de la APCE: Promovează agenda Federaţiei Ruse

Fostului ambasador al Republicii Moldova în România, Iurie Reniţă, consideră că în discursul, ținut zilele trecute, de Igor Dodon de la tribuna Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, acesta promovează agenda Federaţiei Ruse, absolut străină intereselor naţionale ale Republicii Moldova.
Deschide.md

Lasa un raspuns