1.001 vizualizări

Imunizarea fără rând a unor funcționari și demnitari, reflectată cu omisiuni de unele instituții media

Pe 28 martie, în spațiul public au apărut mai multe informații potrivit cărora împotriva Covid-19 au fost vaccinate persoane care nu se regăsesc în categoriile beneficiarilor primei etape de imunizare în Republica Moldova. Consiliera prezidențială Ala Nemerenco a scris, într-o postare pe Facebook, că ar fi recepționat mai multe sesizări din partea unor medici cărora nu le-ar fi ajuns doze de vaccin după ce de ele ar fi beneficiat alte persoane, „pe pile” sau „pe bani”.  Și liderul Partidului Schimbării, Ștefan Gligor, a scris pe rețeaua socială că în raionul Edineț ar fi fost repartizate 200 de doze de vaccin Pfizer-BioNTech, „dintre care 100 le-au luat consiliul raional și pe blat s-au vaccinat toți șefii socialiști, 40 de doze sanepidul și 60 s-au dat la medici care au rămas tare indignați”. Pe parcursul următoarelor zile s-a adeverit că funcționari din mai multe raioane s-au vaccinat chiar dacă nu fac parte din categoriile imunizate în această perioadă, inclusiv un deputat al Partidului Democrat. Totuși, unele instituții media au preferat să informeze selectiv despre cei vizați. 

Bunăoară, portalul NTV Moldova a publicat două știri la acest subiect, prin care informează cititorii doar despre deputatul democrat Ion Leucă, care s-ar fi imunizat fără rând la Glodeni. Redacția nu pomenește nimic despre faza incipientă a scandalului, în care sunt implicați funcționari publici și membrii ai Partidului Socialiștilor. În știrile întitulate „Deputatul PDM Ion Leucă s-a vaccinat ÎNAINTEA medicilor cu Pfizer”  și „Democrat vaccinat fără rând” redacția publică un document  în care  numele lui Ion Leucă figurează pe lista celor vaccinați.  

Și portalul postului Primul în Moldova a scris despre parlamentarul PDM, iar într-o altă știre a preferat să titreze: Ala Nemerecno, acuzată de un nou FLAS. Află despre ce este vorba”. Autorii scriu că „consilierii PSRM și conducerea raionului Edineț declară că nu s-au vaccinat contra Covid-19 și califică informațiile difuzate de consilierul prezidențial Ala Nemerenco, dar și de unii politicieni, drept o dezinformare și manipulare a opiniei publice”. Redacția nu a oferit însă detalii de background în știrea cu pricina și nu a publicat o altă știre în care să prezinte subiectul inițial. 

Aceeași abordare selectivă o are și portalul Sinteza.org. Redacția a distribuit mai multe știri în care informează doar despre deputatul PDM care s-a vaccinat înaintea medicilor, doar că accentuează că funcționarii ar urma îndemnul Maiei Sandu. Mai exact, în știrea cu titlul „VIDEO// Funcționarii publici ce s-au vaccinat împotriva COVID-19 au urmat sfatul Maiei Sandu?”, autorii amintesc despre o declarație a  președintei, făcută în platoul unui post TV, privind procesul întârziat de vaccinare și necesitatea de a-l accelera: „Nu vor să se vaccineze, retrasă doza și realocată în altă parte”. 

Și  Ziarul de Gardă a reflectat subiectul în mai multe știri, dar redacția a scris și despre consilierii locali care s-au vaccinat la Edineț, și despre angajații primăriilor din Cantemir, dar și despre deputatul PDM Ion Leucă. Redacția oferă mai multe declarații ale aleșilor locali care inițial au infirmat acuzațiile, după care unii le-au confirmat, dar și reacții ale responsabililor de la instituțiile de sănătate publică din regiuni.

Vedeți mai jos o selecție de știri. 

Deputatul PDM Ion Leucă s-a vaccinat ÎNAINTEA medicilor cu Pfizer

Deputatul PDM, Ion Leucă, dar și mai mulți consilieri din raionul Glodeni și funcționari apropiați democraților, s-au vaccinat recent anti-COVID-19 cu serul produs de compania Pfizer. Vaccinul, destinat cadrelor medicale, a fost administrat la Glodeni, la baștina democratului Ion Leucă. Redacția noastră a intrat în posesia listelor persoanelor vaccinate la Centrul de Sănătate Publică din Glodeni, care demonstrează că Ion Leucă, dar și alte persoane din PDM, care nu fac parte din categoria angajaților medicali din prima linie, au primit serul Pfizer. Informația ne-a fost confirmată și de către surse din rândul medicilor din acest raion, nemulțumiți de atitudinea politicienilor care au promis că vor face „ALTFEL DE POLITICĂ”.
NTV.md

Cine a decis și de ce la Cantemir au fost imunizați cu Pfizer angajații Primăriei. „Am făcut asta pentru a nu pierde dozele de vaccin care sunt foarte limitate”

Șefa Centrului de Sănătate Publică din Cantemir explică, într-o discuție cu ZdG, de ce angajații Primăriei din localitate au fost vaccinați cu Pfizer, deși nu fac parte din categoria care este imunizată oficial în această etapă – angajații din sistemul medical. Olga Hâțu precizează că, pe lângă angajații Primăriei Cantemir, au mai fost imunizați și angajați ai poliției, unii asistenți sociali, angajați ai Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) și chiar unii pedagogi. Funcționara precizează că ar fi acționat în conformitate cu ordinul Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) din 5 februarie 2021 care prevede implementarea Planului național de imunizare anti-COVID.
ZDG.MD

VIDEO// Funcționarii publici ce s-au vaccinat împotriva COVID-19 au urmat sfatul Maiei Sandu? Sursa: https://sinteza.org/2021/03/30/video-functionarii-publici-ce-s-au-vaccinat-impotriva-covid-19-au-urmat-sfatul-maiei-sandu

Primari de localități, consilieri locali și chiar deputați s-au vaccinat deja împotriva COVID19, chiar dacă primii ar fi trebuit să se vaccineze medicii și alte persoane din prima linie de luptă cu virusul. În timp ce unii aleși locali, precum un consilier al Partidului Nostru condus de Renato Usatîi au încercat să mintă, declarând că și-au administrat vaccinul în România, alți funcționari publici au recunoscut că și-au administrat deja vaccinul aici, în Republica Moldova. Am putea spune că funcționarii publici au urmat sfatul președintelui țării, Maia Sandu. Sursa: https://sinteza.org/2021/03/30/video-functionarii-publici-ce-s-au-vaccinat-impotriva-covid-19-au-urmat-sfatul-maiei-sandu
SINTEZA.ORG

Lasa un raspuns