525 vizualizări

A început electorala, iar pentru unele media agenda politică dictează și agenda editorială

Vineri, 25 ianuarie, s-a dat startul oficial al campaniei electorale, preț de o lună, candidații având „undă verde” ca să facă agitație electorală. Presa de la Chișinău nu a trecut cu vederea importanța zilei de astăzi pentru viitoarele alegeri, astfel încât, chiar din primele știri despre campanie, unele media și-au trădat simpatiile și preferințele.

Publika.md (afiliată PDM), bunăoară, a pus pe post declarațiile despre campania electorală făcute de liderul acestei formațiuni, Vlad Plahotniuc: „O să încercăm să avem grijă şi mai departe de localităţi, de oamenii de aici din Nisporeni, de tot ce ne reprezintă pe noi aici, băştinaşii. Faptele bune vor continua”. La A-tv.md (afiliată PSRM), eroii zilei au fost candidații socialiști, care și-au dat întâlnire la Arcul de Triumf. De facto, ambele instituții media și-au conformat agenda editorială cu cea de partid și, prin urmare, a avut de suferit consumatorul simplu de informație. Agora.md, la rândul său, a evitat să scoată în prim-plan o anumită formațiune politică, motiv din care a realizat un material generalist, informativ și factologic despre partidele înscrise în cursa electorală: „De astăzi ni se va promite marea și sarea. A început campania electorală”. Vedeți mai jos selecția de știri.

Vlad Plahotniuc: Această campanie electorală va fi o ocazie să vizitez TOATE LOCALITĂŢILE din Nisporeni şi să-mi construiesc programul de rezolvare a problemelor

Preşedintele PDM, Vlad Plahotniuc a început campania electorală pentru alegerile parlamentare din 24 februarie. Potrivit lui, această campanie electorală va fi o ocazie să vizitez toate localităţile acestei circumscripţii, să se întâlnească cu oamenii din sate şi să soluţioneze problemele cu care se confruntă localnicii.
publika.md

De astăzi ni se va promite marea și sarea. A început campania electorală

Până astăzi, pe lista națională (pe liste de partid) au fost înregistrați nouă concurenți electorali. Este vorba despre PDM, blocul „ACUM”, PSRM, Partidul „Șor”, Partidul Nostru, PCRM, Mișcarea Antimafie, Partidului Național Liberal și Partidului Voința Poporului.
agora.md

Партия социалистов начинает предвыборную кампанию (ТРАНСЛЯЦИЯ)

Партия социалистов Республики Молдова сегодня, 25 января, официально начинает предвыборную агитацию. Сотни активистов и сторонников политформирования собрались сегодня на центральной площади столицы, возле триумфальной арки.
a-tv.md

Lasa un raspuns