1.052 vizualizări

Mesajul lui Ion Chicu despre al doilea val de deportări, în presă

Luni, 6 iulie, se împlinesc 71 de ani de la cel de-al doilea val al deportărilor staliniste din Basarabia şi Nordul Bucovinei, când peste 35 de mii de persoane au fost duse în Siberia. Cu această ocazie, prim-ministrul Ion Chicu a dedicate un mesaj victimelor deportărilor regimului comunist și a depus flori la Monumentul „Trenul Durerii” din scuarul Gării Feroviare al Chișinăului. Președintele Igor Dodon și șefa Parlamentului, Zinaida Greceanîi, au lipsit de la depunerea de flori.

Presa a fost cu ochii pe acest eveniment de importanță istorică, abordându-l diferit. Ziarulnational.md, de exemplu, a recurs la etichetări precum „fariseism” sau „șeful Guvernului loial pro-rusului Igor Dodon”, după care a transmis mesajul integral al prim-ministrului Ion Chicu: FARISEISM // Guvernul condus de fostul consilier al lui Dodon, mesaj de 330 de cuvinte despre cel mai mare val de deportări din Basarabia și NICIUN CUVÂNT despre regimul stalinist care le-a organizatCotidianul.md a preferat să scoată în evidență absența Zinaidei Greceanîi și a lui Igor Dodon de la eveniment, după care a transmis mesajul șefului Cabinetului de miniștri: „(FOTO) Chicu, de unul singur la Monumentul Deportaților; Dodon și Greceanîi nu au participatZgd.md a abordat mesajul premierului fără interpretări și a plasat informația în context.

Vedeți mai jos selecția de știri.

(FOTO) Chicu, de unul singur la Monumentul Deportaților; Dodon și Greceanîi nu au participat

Deși de regulă merge la depuneri de flori împreună cu președintele Dodon și spicherul Greceanîi, premierul Ion Chicu a comemorat de unul singur 71 de ani de la cel de-al doilea val de deportări în Siberia.
cotidianul.md

Mesajul prim-ministrului, Ion Chicu, la comemorarea a 71 de ani de la al doilea val de deportări: „Poate că nicio guvernare nu va fi în stare să le răscumpere pierderile materiale și spirituale pe care le-au suportat atunci”

Astăzi, 6 iulie, se împlinesc 71 de ani de la cel de-al doilea şi cel mai mare val al deportărilor staliniste din Basarabia şi Nordul Bucovinei, când peste 35 de mii de persoane, majoritatea femei şi copii, au fost trimise în cele mai îndepărtate regiuni ale fostei Uniuni Sovietice. Cu această ocazie, prim-ministrul Ion Chicu a depus flori la Monumentul „Trenul Durerii” din scuarul Gării Feroviare, și a dedicat un mesaj victimelor deportărilor regimului comunist.
zdg.md

FARISEISM // Guvernul condus de fostul consilier al lui Dodon, mesaj de 330 de cuvinte despre cel mai mare val de deportări din Basarabia și NICIUN CUVÂNT despre regimul stalinist care le-a organizat

Ion Chicu, șeful Guvernului loial prorusului Igor Dodon, a semnat, astăzi-dimineață, un mesaj adresat victimelor celui mai mare val de deportări din Basarabia, care a avut loc acum 71 de ani, în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949.
ziarulnational.md

Lasa un raspuns