1.054 vizualizări

Prima vizită a noului premier la Moscova: între reușite declarate și reacții controversate

O delegație de la Chișinău, condusă de prim-ministrul Ion Chicu, a efectuat, pe 20 noiembrie, o vizită de lucru la Moscova. La întoarcere, premierul a susținut o conferință de presă, în cadrul căreia a prezentat cele mai importante realizări obținute la întâlnirile pe care le-a avut cu omologul său rus, Dmitri Medvedev și cu președintele Consiliului de administrare al Concernului „Gazprom”, Alexei Miller. Presa a urmărit cu deosebit interes prima sa vizită oficială peste hotarele Republicii Moldova, dar a reflectat în mod diferit subiectul.

Astfel, Ziarulnational.md a titrat pe un ton ironic: „Opoziția RÂDE de „reușitele” lui Chicu: „La început – 300 de milioane de dolari, apoi am auzit de 500 de milioane. Nu este exclus că până deseară va fi un MILIARD. Declarații iresponsabile… ”. Portalul citează opinia deputatului PAS, Sergiu Litvinenco, care se arată sceptic vizavi de promisiunea de acordare a creditului de jumătate de miliard de dolari din partea Federației Ruse, pe care premierul Ion Chicu a menționat-o drept una dintre reușitele vizitei la Moscova. Într-o altă cheie, dar la același subiect, Publika.md a difuzat o știre cu titlul: „Ion Chicu şi Dmitri Kozak se CONTRAZIC în declaraţii. Cu ce se laudă premierul moldovean şi ce spune vicepremierul rus, în care reușitele vizitei oficiale ale premierului sunt reflectate prin filtrul presei rusești. Agenția IPN publică o știre neutră și echidistantă – „Premierul la întoarcerea de la Moscova: Principalul rezultat este restabilirea dialogului.

Vedeți mai jos selecția de știri.

Opoziția RÂDE de „reușitele” lui Chicu: „La început - 300 de milioane de dolari, apoi am auzit de 500 de milioane. Nu este exclus că până deseară va fi un MILIARD. Declarații iresponsabile...”

Reprezentații opoziției sunt sceptici că Rusia va acorda R. Moldova un credit de jumătate de miliard de dolari, așa cum s-a lăudat ieri președintele Igor Dodon, dar și premierul Ion Chicu. Acum 11 ani, rușii i-ar fi promis 500 de milioane de euro și lui Voronin, însă banii nu au ajuns niciodată în R. Moldova, susține deputatul PAS, Sergiu Litvinenco.
Ziarulnational.md

Ion Chicu şi Dmitri Kozak se CONTRAZIC în declaraţii. Cu ce se laudă premierul moldovean şi ce spune vicepremierul rus

Chişinăul şi Moscova se contrazic în declaraţii în urma vizitei premierului moldovean, Ion Chicu, în capitala Rusiei. În timp ce Chicu se laudă că ţara noastră va împrumuta de la ruşi jumătate de miliard de dolari, pentru repararea drumurilor, vicepremierul rus Dmitri Kozak vorbeşte despre o sumă cu 200 de milioane de dolari mai mică. Mai mult, Kozak spune că împrumutul este doar la nivel de idee şi că banii vor ajunge doar dacă economia ţării noastre va înregistra creşteri.
Publika.md

Premierul la întoarcerea de la Moscova: Principalul rezultat este restabilirea dialogului

La întoarcerea din Federația Rusă, premierul Ion Chicu spune că principalul rezultat al vizitei este restabilirea, la nivel guvernamental, a dialogului normal, pragmatic și reciproc avantajos cu unul dintre principalii parteneri economici ai Republicii Moldova, transmite IPN.
Ipn.md

Lasa un raspuns