590 vizualizări

Protestul veteranilor de război, subiect de știri pentru unele instituţii media versus tăcere pentru altele

Zeci de veterani ai războiului de pe Nistru au participat miercuri, 18 noiembrie, la un protest pentru a-şi manifesta indignarea faţă de felul în care au fost trataţi camarazii lor de către forțele de ordine, la Varnița, pe data de 15 noiembrie, în ziua turului doi al alegerilor prezidențiale. Combatanţii au protestat în fața mai multor instituții ale statului și au cerut demisia ministrului de Interne, Pavel Voicu, invocând că, în ziua alegerilor, au fost îmbrânciți și gazați la Varnița. Protestatarii au înaintat și o plângere la Procuratura Generală. În baza sesizărilor manifestanţilor, câţiva deputaţi au anunțat o moțiune simplă împotriva ministrului Voicu, în cadrul ședinței din 19 noiembrie a Parlamentului.

Evenimentele au atras atenţia mai multor instituţii de presă. Cele mai multe redacţii au relatat detaliat subiectul, cu fotografii şi secvențe video de la locul desfăşurării acţiunilor, precum și cu opinii ale combatanţilor prezenți la protest (Jurnal.md, Jurnaltv.md, Newsmaker.md, Radio Chişinău, TV8.md, Zdg.md, IPN.md şi altele). Pe de altă parte, subiectul a lipsit de pe agenda altor instituţii media (A-tv.md, Ntv.md, Politics.md, Evenimentul.md), care au preferat să informeze, în schimb, despre avizarea, de către Comisia parlamentară protecție socială, sănătate și familie, a unui proiect de lege prezentat de Guvern, potrivit căruia, „Din 2021, veteranii de război vor primi indemnizații majorate” şi/sau despre un „Proiect de Guvern: Familiile militarilor vor primi pensie de la stat în cazul pierderii întreținătorului”.

Independent.md a evidenţiat în titlu unul din sloganele protestatarilor  – „Proteste în fața sediului MAI. Veteranii războiului de la Nistru cel demisia lui Voicu: «Am scăpat de kuliokul principal, dar în instituțiile statului mai avem multe kulioace»”. Iar portalul Agora a pus accent pe moțiunea reprezentanţilor Platformei DA pe numele șefului de la Interne – „Platforma DA planifică o moțiune simplă pe numele ministrului Pavel Voicu, la ședința plenară de joi”.

Vedeţi mai jos selecţia de ştiri.

Proiect de Guvern: Familiile militarilor vor primi pensie de la stat în cazul pierderii întreținătorului

Familiile militarilor și ale funcționarilor publici cu statut special vor primi o pensie în mărime de 50% din venitul mediu lunar în cazul pierderii întreținătorului. Pensia va fi acordată pentru fiecare membru inapt pentru muncă.
Politics.md

/VIDEO/ Veteranii, din nou la protest. Zeci de veterani au manifestat în fața Guvernului, a MAI și a PG

Zeci de veterani ai războiului de pe Nistru au protestat, astăzi, în fața Guvernului, Ministerului Interne și a Procuraturii Generale. Supărarea foștilor combatanți ține de felul în care camarazii lor au fost tratați de forțele de ordine, la Varnița, pe data de 15 noiembrie, în ziua turului doi al alegerilor prezidențiale. Ei spun că au mers încolo pentru a monitoriza procesul electoral, dar în schimb, ar fi fost intimidați și bruscați de către polițiști.
Tv8.md

Proteste în fața sediului MAI. Veteranii războiului de la Nistru cel demisia lui Voicu: “Am scăpat de kuliokul principal, dar în instituțiile statului mai avem multe kulioace”

Zeci de veterani ai războiului de la Nistru au protestat în fața sediului Ministerului Afacerilor Interne. Manifestanții s-au declarat revoltați de acțiunile poliției în ziua celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale și au cerut ministrului Pavel Voicu să-și dea demisia. Ei au scandat “Jos kuliocarii”, “Unire națiune!”, “Noi nu cedăm”, “Jos Voicu”, “Demisia”.
Independent.md

Lasa un raspuns