142 vizualizări

Ședința Parlamentului privind demisia lui Eduard Harunjen, sub semnul judecăților de valoare și etichetărilor

Parlamentul Republicii Moldova s-a întrunit marți, 9 iulie, pentru a discuta demisia Procurorului-general, Eduard Harunjen. Motivul invocat a fost o neregulă procedurală și de formă admisă la numirea lui Harunjen în funcție, și anume, faptul că la acel moment el era membru al Consiliului Superior al Procuraturii, ceea ce contravine unui paragraf din Legea Procuraturii.

Informația în cauză a fost prezentată în mod diferit de presa de la Chișinău. Astfel, Telegraph.md a folosit etichetarea „alianța Kozak, ACUM-PSRM” în titlu, iar Timpul.md a titrat pe același ton tendențios și cu determinative expresive: „Alianța ACUM-PSRM și-a „pierdut” răbdarea și a decis să-l DEMITĂ pe Harunjen sub pretextul „neîntrunirii condițiilor de numire””. Unimedia.info a evitat judecățile de valoare și etichetările, relatând pe un ton echilibrat despre ultimele evenimente: „(live/update) Ședința Parlamentului: Demisia lui Harunjen, unicul subiect pe ordinea de zi”. Vedeți selecția de știri.

VIDEO LIVE ÎN DIRECT / (DOCUMENT) Alianța ACUM-PSRM și-a „pierdut” răbdarea și a decis să-l DEMITĂ pe Harunjen sub pretextul „neîntrunirii condițiilor de numire”

Parlamentul Republicii Moldova se va convoca în ședință plenară / Parlamentul Republicii Moldova.
timpul.md

(live/update) Ședința Parlamentului: Demisia lui Harunjen, unicul subiect pe ordinea de zi

Segiu Litvinenco, inițiatorul proiectului de hotărâre cu privire la constatarea neîntrunirii condițiilor de numire în funcția de Procuror General a lui Eduard Harunjen: „Potrivit art 17 aliniatul 1 litera E cu privire la procuratură, pentru funcția de procuror general poate candida persoana care nu a deținut funcția de membru a Consiliulu Superior al Procuraturii. Parlamentul va recomnada președintelui RM să emită decretul privind constatarea încetării raportului de serviciu în privința procurorului general”
unimedia.info

LIVE: ALIANȚA KOZAK, ACUM-PSRM, S-A ÎNTRUNIT ÎN ȘEDINȚĂ PENTRU A DEMITE PROCURORUL GENERAL

Parlamentul Republicii Moldova se convoacă în ședință pentru a iniția procedura de demisie a procurorului general, Eduard Harunjen.
telegraph.md

Lasa un raspuns