Picătura chinezească în zodia dezinformărilor și falsurilor de campanie

0

Cum Republica Moldova este un stat în perpetuă campanie electorală, nici aceste alegeri prezidențiale nu au făcut notă separată. Concurenții electorali s-au luptat pentru „inima și mintea” cetățenilor cu tot arsenalul din dotare.

Totuși, din rândul celor opt candidați înscriși în această cursă, concurentul pretins independent Igor Dodon și al său Partid al Socialiștilor au ieșit în evidență. La toate acestea au contribuit propaganda Kremlinului, precum și armata mediatică și de postaci online, subordonată președintelui, care au ieșit și ele la rampă.

Dacă în campania trecută din turul al doilea al prezidențialelor din 2016 fake news-ul pretinsului desant al celor 30.000 de sirieni în Republica Moldova a ținut capul de afiș, de data aceasta am avut de-a face cu o pleiadă de dezinformări și manipulări.

Maia Sandu dorește dispariția Republicii Moldova”, „Republica Moldova este un stat multinațional care face parte din «Lumea rusă»”, „Americanii pregătesc o revoluție colorată în Republica Moldova”, „Societatea civilă: o armată postmodernă, finanțată din exterior să submineze Moldova”, „Procurorii președintelui Dodon îl vânează pe oligarhul Plahotniuc chiar și în afara țării”, „Elita mondială vrea să creeze o subspecie de oameni-servitori și să distrugă Moldova”, sunt doar câteva dintre temele abordate în această campanie electorală.

#Kremlinovici versus societatea civilă

Pe de altă parte, narațiunile Kremlinului și-au făcut masiv prezența pe piața media din Republica Moldova. De la tezele privind neputința și lipsa de solidaritate ale UE față de Republica Moldova, până la teorii ale conspirației legate de filantropul american George Soros, antenele 5G, microciparea și „planurile diabolice” ale ocultei mondialei în frunte cu șeful Microsoft, Bill Gates, de a stăpâni lumea, toate au fost reproduse în cutia de rezonanță din Republica Moldova. O atentă analiză a fenomenului arată o repetare obsesivă, și în același timp programatică a acestor teme. Populației Republicii Moldova i s-a servit, în ultimele luni, o veritabilă „picătură chinezească” din perspectiva dezinformării și manipulării.

O parte dintre tezele de mai sus au fost reluate la cel mai înalt nivel la Moscova, la mijlocul acestei luni, de către șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, apoi de șeful Serviciul de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei Narîșkin, și apoi chiar de liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, în cadrul Clubului de discuții Valdai. Toate aceste manipulări au venit pe fondul dorinței SUA ca în Republica Moldova să aibă loc alegeri corecte, dar și a investigației Centrului Dossier de la Moscova, bazată pe o scurgere de informații din arhiva „departamentului moldovenesc”, de care erau resposanabili colonelul SVR Igor Maslov și superiorul său, generalul Vladimir Cernov.

Pentru a muta atenția de pe seria de investigații #Kremlinovici a jurnaliștilor de la RISE Moldova, la scurt timp, deputatul socialist Bogdan Tîrdea a tipărit o carte plină de manipulări, ce poate servi la orice facultate de jurnalism drept studiu de caz  în materie de fake news și manipulare despre așa-zisa nocivitate a societății civile.

Ghemul de minciuni

Este imperios necesar ca toate aceste intoxicări, ce formează în ansamblul lor elemente ale războiului hibrid purtat de Rusia (și, mai nou, China) asupra Occidentului din spațiul euro-atlantic, să fie privite și așezate în tot acest context politic pentru o înțelegere mai aprofundată.

În această perioadă de dinainte și din timpul campaniei prezidențiale a putut fi observat un hibrid interesant între propaganda politică internă și colportarea mesajelor anti-occidentale ale Moscovei, ambele fiind suprapuse de o pandemie de coronavirus care a lovit din plin Republica Moldova, plasând-o până nu demult pe locul cinci în lume la nivel de infectări cu Covid-19 per milionul de locuitori.

Dezinformările și tot acest amalgam de falsuri  au produs mutații semnificative în mentalul colectiv din Republica Moldova, în condițiile în care peste 80% dintre moldoveni se informează de la televizor și de pe online, în speță rețelele sociale. Aparent, mecanismul este unul rudimentar, dar destul de eficace pentru Republica Moldova, un stat cu un spațiu informațional fragil și predispus la absorbția de propagandă.

Un fake news sau o declarație tendențioasă a unui politician sunt  aruncate pe paginile sale de socializare, după care devin știri în mainstream. Apoi, acestea sunt partajate de armata de site-uri și trolli din mediul online în grupuri-țintă. Ca particularitate pentru această campanie electorală, foarte multe falsuri sunt răspândite prin intermediul rețelei de socializare Telegram, în special în limba rusă.

Consecințe asupra populației

Inevitabil, tot asaltul mediatic din ultima perioadă, suprapus pe comportamentul schimbat al populației din cauza măsurilor restrictive cauzate de coronavirus, a lăsat urme.

Un studiu recent al celor de la WatchDog a confirmat din plin aceste tendințe. Cel mai bine prind la moldoveni teoriile consiprației și sfaturile naturiste de tratare a coronavirusului. Astfel, o treime din cetățeni cred în continuare că virusul nu există. De asemenea, 26,5% dintre moldoveni cred că vitamina C poate vindeca de coronavirus, iar 39,9% cred că usturoiul poate face acest lucru. Pe plan mondial, aproape jumătate din moldoveni cred că UE nu a gestionat bine criza medicală și cam tot atâția sunt de părere că virusul a fost creat pentru a impune vaccinarea tuturor și introducerea unor cipuri prin care un guvern mondial să-i controleze apoi. La fel, 25% din moldoveni cred că UE nu a oferit niciun ajutor concret Republicii Moldova pe timp de pandemie.

Tocmai de aceea, concentrarea media în mâinile potențaților zilei, precum și ținerea ostatică a spațiului informațional în condiții precare legislative și de reglementare în fața unor amenințări informaționale externe face din Republica Moldova un stat vulnerabil din acest punct de vedere. Autoritățile și-au dovedit limitele și, pe alocuri, au dat dovadă de servilism politic în ceea ce privește fenomenul stopării sau măcar ponderării manipulărilor prin mass-media și rețelele sociale.

Vestea proastă este că Republica Moldova este încă departe de finalul manipulărilor și dezinformărilor de campanie. Cum cel mai probabil se va ajunge la turul doi al prezidențialelor, un candidat având mașinăria proprie, dar mai ales sprijinul fățiș al Kremlinului, va încerca să preia spațiul informațional cu o și mai mare intensitate. Din acest punct de vedere informațional, lupta va fi degrabă una biblică între David și Goliath, iar pe cetățenii Republicii Moldova îi așteaptă mai degrabă un nou tsunami de fake news și dezinformări între cele două tururi de scrutin.

 

Autor: Mădălin Necșuțu, corespondent Balkan Insight, reporter al CIJM

____________ 

Realizarea acestui articol a fost posibilă datorită suportului generos din partea poporului american și poporului britanic prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și UK Aid. Conținutul acestui material ține de responsabilitatea autorilor și nu reflectă în mod necesar viziunea UK Aid, USAID sau a Guvernului Statelor Unite.

 

Foto: pressrelations.com

Lasa un raspuns