„Rezistând dezinformării”. Săptămâna Mondială a Educației Media, dedicată luptei cu infodemia generată de Covid-19

0

Săptămâna Mondială a Educației Media, marcată la nivel global pentru al nouălea an consecutiv, este dedicată în 2020 rezistenței la noul val de dezinformare, generat de pandemia de coronavirus. În Republica Moldova, Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) a dat start Săptămânii pe 19 octombrie, elevii și profesorii fiind încurajați să participe la activități şcolare, dar şi extrașcolare de promovare a culturii media și a consumului critic de informație.

De această dată, Săptămâna Mondială a Educației Media are sloganul „Rezistând dezinformării: alfabetizare media și informațională de către toți pentru toți”. Potrivit organizației UNESCO, ediția din acest an se va concentra pe noul val de dezinformare cu care se confruntă lumea odată cu declanșarea pandemiei de Covid-19 și modul în care alfabetizarea mediatică și informațională îi poate ajuta pe cetățeni să reziste „dezinfodemiei” dincolo de această criză actuală în sănătate publică.

„Evenimentul subliniază necesitatea recunoașterii interesului nostru comun în îmbunătățirea competențelor tuturor pentru a interacționa critic cu informațiile, mass-media și tehnologiile informaționale. Tema din acest an subliniază, de asemenea, rolul esențial al educației media în promovarea jurnalismului de calitate, accesul la informații și libertatea de exprimare, toate având implicații asupra modului în care poate fi depășit războiul împotriva dezinformării”, se mai spune într-un comunicat al UNESCO.

În școlile din Moldova, pe parcursul Săptămânii, vor fi organizate concursuri de postere, expoziții de fotografii, dezbateri sau ateliere de discuții la care vor fi abordate subiecte de educație media. CJI va prezenta totalurile celor patru ani de promovare și predare a cursului Educație pentru media, va anunța rezultatele primei etape a concursului „Educaţia pentru media – prioritate în şcoala mea” și va publica materiale utile pentru consumatorii media de toate vârstele pe platforma Educația Mediatică.

Mai multe detalii despre Săptămâna Educației Media în Moldova găsiți pe portalul Media Azi.

Sursa foto: UNESCO

Lasa un raspuns