Studiu de caz. Intenția de majorare a TVA pentru sectorul HoReCa a condus la creșterea gradului de manipulare media

0

Subiectul majorării TVA pentru sectorul HoReCa (Hoteluri, Restaurante, Catering), cu accent pe protestul de jumătate de oră desfășurat în ziua de 12 august de unele localuri, a fost reflectat de majoritatea instituțiilor media monitorizate. E-adevărat că au existat și excepții (Jurnal TV, NTV Moldova, Accent TV), iar câteva redacții s-au folosit de subiect pentru a-l politiza și a-i prezenta pe anumiți politicieni și/sau partide politice în context fie negativ: Dumitru Alaiba și Blocul ACUM (Prime TV, Canal 3, Televiziunea Centrală Orhei), fie pozitiv: Igor Dodon și PSRM (Moldova 1, Sputnik.md). Printre cele mai grave abateri deontologice admise de instituțiile media monitorizate au fost: amestecul faptelor cu opiniile; informația și cifrele neverificate, care pot fi calificate drept falsuri; generalizările și neasigurarea dreptului la replică. Printre tehnicile de manipulare predominante au fost: cea a sugestiei, cea a salvatorului național și prezentarea unor opinii drept adevăruri în ultima instanță. Instituțiile „lidere” la capitolul abateri deontologice au fost Prime TV, Canal 3, Televiziunea Centrală (Orhei) și Sputnik.md. Abordări neutre și echidistante au avut TV8, PRO TV Chișinău. Unimedia.info.

În zilele de 12 și 13 august 2019, în principalele sale buletine de știri, Prime TV a reflectat subiectul într-un mod tendențios și lipsit de echilibru. De facto, acest post de televiziune a politizat subiectul, folosindu-se de el pentru a acuza sau a discredita anumiți politicieni (deputatul Dumitru Alaiba) și/sau partide politice (Blocul ACUM).

Totodată, Prime TV a admis:

  • Tehnica de manipulare a dușmanului intern/Tehnica salvatorului național. Blocul ACUM și Guvernul condus de Maia Sandu au fost prezentate într-un context exclusiv negativ. În același timp, de o manieră contrastantă, PDM și fostul Cabinet de miniștri, condus de Pavel Filip, au apărut într-un context exclusiv pozitiv. Dacă actualul Executiv majorează cota de impozitare pentru HoReCa, lovind în acest sector, atunci „în octombrie 2018, fosta Guvernare a micșorat această cota până la 10%”;
  • Generalizări: „Locuitorii capitalei au găsit cu greu un local în care să poată lua micul dejun în această dimineață”;
  • Titluri tendențioase: „Nemulțumiți de guvernare”;
  • Informație/date neverificată/Fals: „…aproape 100 de localuri și-au sistat activitatea pentru o jumătate de oră sau chiar pentru întreaga zi”;
  • Amestec al faptelor cu opiniile: „Una spune, alta face. Deputatul PAS, Dumitru Alaiba, împreuna cu soția lui, deține o cotă parte dintr-un local din centrul capitalei, care protestează împotriva deciziei de a dubla cota TVA pentru HoReCa. Asta chiar dacă, oficial, alesul poporului promovează intens majorarea acestei taxe”.

Canal 3 a urmat, în mare parte, același scenariu, intervievând aceeași oameni, difuzând aceleași imagini și text ca și Prime TV. Astfel, Canal 3 a admis:

  • Informație neverificată/Fals: „Aproape o sută de restaurante din întreaga țară și-au sistat activitatea pentru jumătate de oră. Localurile, majoritatea din capitală, nu au deservit niciun client de la ora 10.00 până la 10.30. În acest mod, patronii au protestat împotriva inițiativei guvernării de a majora TVA-ul în domeniul HoReCa de la 10 la 20%”;
  • Lipsa mențiunii sursei imaginilor. Canal 3 a folosit imagini video preluate de la Publika TV, fără a menționa sursa primară;
  • Schimbare de accente și distorsionarea declarațiilor/informației: „Premierul Maia Sandu nu a dorit să comenteze decizia…”. De fapt, Maia Sandu a spus că va face declarații la acest subiect miercuri, după ședința Guvernului, nicidecum că „…nu dorește să comenteze decizia”.

În buletinele de știri din 12 august, atât PRO TV Chișinău, cât și TV8 au reflectat subiectul în mod neutru și echidistant, fără ca să admită tehnici de manipulare și/sau greșeli deontologice. Moldova 1 a difuzat două știri la subiectul monitorizat în buletinul principal al zilei – „Mesager” din 12 august. Prima știre s-a referit la tematica HoReCa și la protestul unor localuri din capitală; a doua a fost despre anunțul Președintelui Igor Dodon că „noile modificări fiscale, aprobate de Executiv, vor fi discutate în ședințe extinse”. Dacă, în cazul primei știri, postul public a reflectat subiectul într-un mod neutru, echidistant, incluzând opiniile actorilor implicați, în cea de-a două putea fi sesizată favorizarea și prezentarea în context elogios a PSRM ca partid politic și a Președintelui Dodon, sugerându-se (tehnica sugestiei) că aceștia din urmă vor monitoriza și vor încerca să rezolve situația creată (tehnica salvatorului național/Mesia): „…Președintele Dodon a avut astăzi o întrunire cu spicherul Zinaida Greceanîi și cu conducerea fracțiunii parlamentare a PSRM…”.

Televiziunea Centrală Orhei a reflectat subiectul în mod tendențios, lipsit de echidistanță, a admis abateri deontologice și a făcut uz de mai multe tehnici de manipulare. Au fost difuzate două știri – una despre protestul unor localuri, cealaltă despre „nemulțumirea” lui Igor Dodon în adresa Guvernului, pentru că acesta a majorat taxele și impozitele fără a organiza consultări publice. În cea de-a doua știre postul de televiziune în general a schimbat accentele, insistând pe un presupus „conflict” dintre BACUM și PSRM pe marginea subiectului monitorizat. De asemenea, Televiziunea Centrală Orhei a utilizat acest subiect pentru a prezenta în context negativ Guvernul Sandu și implicit Blocul ACUM.

  • Amestec al faptelor cu opiniile: „Dragoste cu năbădăi dintre ACUM și PSRM. Igor Dodon se arată nemulțumit de activitatea Guvernului Sandu care a majorat taxele și impozitele. La o întâlnire cu socialiștii, șeful statului a declarat că va interveni să discute subiectul atât cu membrii cabinetului de miniștri, cât și cu reprezentanții FMI”; „Premierul Maia Sandu nu a avut o reacție la declarațiile Președintelui, așa cum o face de obicei, iar Serviciul de presă al Ministerului Finanțelor ne-a declarat că va avea o poziție mai târziu”; „Reprezentantul FMI, Volodimir Tulin, amenință că instituția va amâna oferirea împrumutului pentru Republica Moldova, dacă Guvernul va renunța la noile măsuri fiscale”;
  • Titluri tendențioase și manipulatorii: „Igor Dodon, nemulțumit de activitatea Guvernului Sandu”.

Jurnal TV nu a reflectat subiectul în buletinul de știri din 12 și/sau 13 august 2019, ceea ce poate fi calificat drept omisiune. NTV Moldova și Accent TV, pe parcursul lunii august, nu difuzează buletine de știri principale. Totuși, în cadrul unei știri publicate pe platforma sa online, Accent TV a menționat că Igor Dodon a avut o ședință cu reprezentanții PSRM, unde a discutat mai mult subiecte, inclusiv majorarea de la 10% la 20% a taxelor din sectorul HoReCa.

Sputnik.md a publicat două știri ce s-au referit la subiectul monitorizat. Prima a fost despre protestul „mai multor localuri din capitală care își vor sista activitatea”, iar a doua s-a referit la ședința lui Igor Dodon cu reprezentanții PSRM, în cadrul căreia s-a discutat inclusiv despre „proiectul politicii fiscale, aprobat recent de Guvern, în contextul îndeplinirii condițiilor memorandumului cu FMI, care va fi propus Parlamentului”. Sputnik.md a admis:

  • Prezentarea unor opinii drept fapte/adevăruri în ultimă instanță. În titlul uneia dintre știri, md a prezentat o informație, care enunța un fapt consumat/împlinit – „mai multe localuri din capitală își vor sista activitatea” –, sugerându-se că acestea se vor închide pentru totdeauna (tehnica sugestiei), iar ulterior, în cadrul știrii propriu-zise, se menționează că acestea „și-au sistat astăzi activitatea pentru 30 de minute, în semn de protest” sau „s-ar putea închide pentru toată ziua”;
  • Titluri manipulatorii și false: „Mai multe localuri din capitală își vor sista activitatea”;
  • Tehnica salvatorului național (Mesia). Prin știrea despre ședința Președintelui cu reprezentanții PSRM, md i-a prezentat pe aceștia drept entități care doresc soluționarea unor probleme create de alte entități (Guvernul, Blocul electoral ACUM);
  • Neasigurarea/nesolicitarea dreptului la replică. Urmare a acuzațiilor aduse de unele surse citate (Asociația Restaurantelor și Localurilor de Agrement), md avea misiunea de a solicita în mod special opinia Ministerului Finanțelor. Citarea unor alte surse (deputatul PAS, Dumitru Alaiba) în dauna sursei primare vizate (Ministerul Finanțatelor) nu poate fi nicicum calificat drept asigurarea dreptului la replică.

La 11 și 12 august, Unimedia.info a publicat trei știri la subiectul monitorizat. Una a fost despre anunțul, potrivit căruia „mai multe restaurante și cafenele au anunțat că se vor închide pentru 30 de minute, în semn de protest. Unele cafenele se vor închide pentru toată ziua”; altele două au reflectat opinia lui Dumitru Alaiba și cea a ministrei Finanțelor, Natalia Gavriliță pe marginea acestui subiect. În informația publicată, Unimedia.info nu a admis anumite abateri deontologice și nu a făcut uz de anumite tehnic de manipulare.

Kp.md a publicat la subiectul monitorizat o știre, care s-a referit la întâlnirea Președintelui Igor Dodon cu membrii fracțiunii parlamentare a PSRM, și unde au discutat și despre politica fiscală în domeniul HoReCa. În mare parte, știrea s-a bazat pe informației preluate de pe Aif.md, cu mențiunea sursei.

Context:

La sfârșitul lunii iulie 2019, Guvernul Republicii Moldova a anunțat majorarea cotei TVA pentru sectorul HoReCa de la 10% la 20%. Potrivit Ministerului Finanțatelor, micșorarea acesteia în octombrie 2018, de către fostul Executiv, a creat distorsiuni și nu a schimbat prea mult situația din sector. Asociația restaurantelor și a localurilor de agrement din Moldova (MĂR) a menționat că decizia Guvernului va afecta grav proprietarii de localuri HoReCa și a anunțat pentru ziua de 12 august un protest. Specificul acestuia a fost că mai multe restaurante și cafenele din toată țara și-au sistat activitatea pentru 30 de minute, iar altele au fost închise pe toată durata zilei.

Victor Gotișan, cercetător media

_____________________________

Realizarea acestui studiu de caz a fost posibilă datorită suportului generos din partea poporului American și cel Britanic, prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și al UK Aid. Conținutul acestui material ține de responsabilitatea Centrului pentru Jurnalism Independent și nu reflectă în mod necesar viziunea UK Aid, a USAID sau a Guvernului Statelor Unite ale Americii.

Lasa un raspuns