Studiu de caz. Manifestațiile de 1 mai organizate de Partidul Socialiștilor (și nu doar)

0

Manifestațiile Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) (dar nu doar) cu ocazia zilei de 1 mai au fost reflectate de toate instituțiile monitorizate. Unele instituții au acordat foarte multă atenție și timp de emisie subiectului, reflectându-l tendențios și favorizând anumite partide sau politicieni (NTV Moldova, Accent TV), pe când altele au menționat în treacăt manifestațiile organizate de PSRM (Canal 2). Platformele online monitorizate au abordat subiectul în mod diferit, însă dintr-o singură perspectivă – fie pozitivă și elogioasă la adresa PSRM (Sputnik.md, Noi.md), fie negativă și dezaprobatoare (Deschide.md). Posturile cu acoperire națională Prime TV, Canal 3 și Publika TV au folosit același scenariu, text și imagini, iar televiziunea publică Moldova 1 a reușit să aibă o prestație neutră și echidistantă.

Sputnik.md a publicat trei ştiri cu referinţă la manifestaţiile de 1 mai organizate în Chişinău de PSRM. Una din acestea a fost oarecum tangențială tematicii şi a constat în republicarea unei fotografii din 1977, cu descrierea marșurilor grandioase desfăşurate cu ocazia acestui eveniment în perioada URSS-ului. Altele două s-au referit direct la evenimentul organizat de PSRM. Atât în cazul uneia, cât şi a alteia, sursa unică a fost preşedintele ţării, Igor Dodon, care a criticat şi a adus acuzaţii la adresa autorităţilor şi a actualei guvernări, afirmând că ar fi „un provocator intern”. Sputnik.md nu a solicitat opinia celor vizaţi în ştire.

Noi.md a publicat la fel trei ştiri la acest subiect. Două dintre acestea au fost preluate de la alte instituţii media (Sputnik.md, Bloknot-Moldova.md), iar una din ele a fost o scurtă ştire intitulată „Marșul PSRM de la înălțimea zborului de pasăre (VIDEO)” cu detalii generale despre manifestații şi transmisiunea live a evenimentul. Atât prin preluarea ştirilor de la instituţii media, cât şi prin ştirea proprie, Noi.md a reflectat informaţia doar dintr-o singură perspectivă (cea a reprezentanților PSRM) și nu a  echilibrat informația cu alte surse, ceea ce poate fi calificat drept lipsă de echidistanță. Spre exemplu, în ştirea proprie, Noi.md a titrat: „Cu steaguri roșii în mîini, participanții la marș au scandat lozinci de susținere pentru președintele Igor Dodon. Printre cei care au mărșăluit pe străzile Capitalei au fost și copii, „adunați” din mai multe localități din țară”.

Deschide.md a publicat două ştiri despre manifestaţiile de 1 mai organizate de PSRM. Una din ele a anunțat că în Chişinău se va circula cu dificultate pe anumite străzi, datorită marşurilor organizate. A doua ştire a punctat principalele idei ale Rezoluţiei adoptate de participanţii mitingului. Astfel, în informaţia proprie, Deschide.md a făcut uz de:

  • Amestecul faptelor cu opiniile: Chiar dacă oficial, Igor Dodon, nu mai este membru al Partidului Socialiștilor, acesta nu a lipsit de la evenimentul îmbucsit (sic!) cu logouri socialiste; „…Manifestanții s-au pronunţat categoric împotriva politicii regimului de guvernămînt din Moldova”;
  • Accente şi limbaj ironic: Marșul s-a făcut auzit în centrul Capitalei cu lozinci precum „Vrem republică prezidențială!”, „Socialiștii, muncă, progres!”, „Mir, trud, mai!, lansate chiar de deputați PSRM, care conduceau coloana de oameni”.

Televiziunea publică Moldova 1 a atribuit acestui subiect o singură ştire (prima din buletinul informativ)„Miting de Ziua Internaţională a Muncii”, cu un total de emisie de 1 minut şi 45 secunde. Informaţia a fost reflectată în mare parte neutru şi echidistant. Totuşi, Moldova 1 a făcut uz într-un caz de amestecul faptelor cu opiniile: Sărbătoare cu iz sovietic la Chişinău. Mii de oameni au mers prin centrul capitalei într-un Marş al Solidarităţii…”. Merită notat că expresia „cu iz sovietic” se regăsește și în titlul știrii Publika TV, descrisă mai jos.

Jurnal TV a difuzat o ştire-reportaj cu un total de emisie de 4 minute şi 20 de secunde. Jurnal TV a reflectat evenimentul într-un context negativ:

  • Amestecul faptelor cu opiniile: „Plictiseala, dorinţa de distracţie sau dorinţa de a-l vedea pe Igor Dodon în ziua de 1 mai”;
  • Generalizări: „Au mărşăluit, dar nu ştiu pentru ce…”; „Oamenii au spus că au fost aduşi în mod organizat de Partidul Socialiştilor”;
  • Selectarea părtinitoarea a opiniilor în sondajul vox-pop. Chiar dacă vox-populi a fost unul echilibrat din perspectiva genului (număr de femei și bărbaţi intervievaţi), totuşi au fost prezentate doar opiniile persoanelor care nu puteau argumenta motivul prezenței lor la miting sau care au oferit răspunsuri confuze.

RTR Moldova nu a difuzat buletine de ştiri pe 1 mai. Astfel, a fost monitorizat buletinul informativ din ziua imediat următoare, 2 mai. RTR Moldova a difuzat două ştiri despre evenimentele din ziua precedentă. Una din acestea a fost despre mitingul organizat de PSRM în Chişinău, iar în a doua ştire RTR Moldova a reflectat manifestaţiile sportive şi de divertisment organizate de 1 mai în oraşul Orhei. Totalul ambelor ştiri a fost de 5 minute şi 15 secunde. Dacă Jurnal TV a căutat în mare parte elementele negative în manifestaţiile de 1 mai, atunci RTR Moldova a reflectat subiectul într-un mod exclusiv pozitiv. Au fost favorizați atât reprezentanţii PSRM şi Igor Dodon, cât și cei ai Partidului „ŞOR” şi Ilan Shor în special.

  • Amestecul faptelor cu opiniile: „…de la mic la mare, pe străzile capitalei au manifestat în jur de 30 mii de oameni”;
  • Generalizare: „Pentru toţi cei care au venit la acest miting, 1 mai este o zi deosebită: Ziua Păcii, Ziua Muncii şi dragostea de ţară (sic!);
  • Neacordarea dreptului la replică: RTR Moldova a difuzat declarațiile politice ale reprezentanților PSRM, în care guvernarea a fost acuzată direct de situaţia proastă în care se află Republica Moldova din punct de vedere economic şi politic. Astfel, în acest caz, jurnaliştii RTR Moldova erau obligaţi să solicite şi opinia celor vizaţi, ceea ce nu s-a întâmplat.

Prime TV a difuzat o ştire („1 mai, în stil socialist”) cu un timp de emisie de 2 minute şi 24 de secunde. Evenimentului i s-a dat mai mult o conotaţie negativă: „La marş a participat şi Igor Dodon, care deşi nu se mai află în Partidul Socialiştilor, continuă să susţină formaţiunea”; „…Astfel, evenimentul care ar fi trebuit să fie unul social, s-a transformat într-unul politic”. De asemenea, Prime TV a amestecat faptele cu opiniile: „Simpatizanţii PSRM au organizat astăzi tradiţionalul miting de 1 mai. Ei au mers în coloane pe străzile capitalei pe muzică sovietică şi cu steaguri socialiste în mâini, exact ca pe timpurile URSS.

În buletinul de ştiri din 1 mai, Canal 2 doar a menţionat în sumarul ediţiei că PSRM a organizat manifestaţii de 1 mai, însă nu a reflectat evenimentul în ştirile propriu-zise din buletin. Pe de altă parte, Canal 3 a difuzat o ştire de 1 minut şi 35 de secunde intitulată „Marş al PSRM în capitală”, despre manifestaţiile PSRM cu ocazia zilei de 1 mai, în buletinul de ştiri din aceeaşi zi. Scenariul, textul, imaginile video şi sursele intervievate, precum și felul în care au fost utilizate şi montate, au fost aproape identice cu cele din știrea de la Prime TV. Postul Publika TV la fel a difuzat o ştire despre manifestaţiile PSRM de 1 mai („Paradă cu iz sovietic”), cu un total de emisie de 1 minut şi 39 de secunde. Cu foarte mici excepţii, această ştire a urmat exact scenariul, textul şi modul de prezentare a ştirilor difuzate de Prime TV şi Canal 3. Atât în burtiera ştirii, cât şi ştire, jurnaliştii au făcut uz în câteva rânduri de amestecul faptelor cu opiniile: „Paradă cu iz sovietic”; „…Participanţii la paradă au mers în coloane pe străzile Capitalei ca în timpurile URSS, cu sloganuri specifice vremurilor”; „La marș a venit şi preşedintele socialist, Igor Dodon, care nu a ezitat prea mult să dea evenimentului un aspect politic”.

Atât în cazul ştirii de la Canal 3, cât şi în cea de la Publika TV, jurnalistul care intervievează participanţii la miting ţine în mână doar microfonul cu logoul Prime TV.

Accent TV a reflectat pe larg manifestaţiile organizate de PSRM de 1 mai. Acest post de televiziune a difuzat 2 ştiri-reportaje cu cu un total de emisie de 9 minute și 40 de secunde, ceea ce a acoperit mai mult de jumătate din buletinul de ştiri din ziua respectivă. Accent TV a reflectat ambele ştiri în context exclusiv pozitiv, triumfalist, accentuând importanța acestei zile pentru cetățenii Republicii Moldova. Accent TV a politizat subiectul şi a favorizat deschis PSRM și pe președintele Igor Dodon. Totodată, jurnaliştii acestui post de televiziune au mai admis:

  • Amestecul faptelor cu opiniile: „… cele două coloane s-au unit într-un miting solemn”, „… Sub drapelele roşii enunțând slogane (…), cu zâmbete și atmosferă frumoasă”; „… Participanţii purtau în mâini drapele, scandând lozinci fără încetare”; „… Avându-l pe şeful statului în frunte, cele două coloane au devenit un tot întreg”; „Organizatorii mitingului solicită schimbări, reforme şi echitate socială. Evenimentul organizat în capitală nu a fost o excepţie. Avem atât de multă nedreptate socială, probleme comune, încât lucrurile nu s-ar putea schimba doar prin simple reforme. Trebuie să schimbăm sistemul şi clasa politică, iar Moldova va avea o şansă în acest sens în toamna anului curent. O şansă la un milion. O şansă de a schimba totul, iar preşedintele Republicii Moldova şi cel al PSRM vor lupta pentru victoria oamenilor obişnuiţi într-un front unit; „În ciuda faptului că preşedintele nu mai este şi şeful formaţiuni politice, spiritual continuă să fie cel mai apropiat aliat”.
  • Trimitere la surse inexistente sau greu identificabile: „Conform estimărilor 30 mii de persoane au participat la eveniment”.
  • Neasigurarea dreptului la replică sau la opinie a celor care au fost acuzaţi ori li s-au adus învinuiri grave – formaţiuni politice și politicieni (PPDA, PAS, PCRM, Maia Sandu, Victor Ţopa).
  • Generalizare: „Pe final deputatul PSRM, Vlad Bătrâncea, a dat citire rezoluţiei manifestaţiei, care a fost votată în unanimitate”.
  • Selectarea părtinitoare a opiniilor în sondajul vox-populi. Accent TV a difuzat doar opinii pozitive ale participanţilor la manifestaţii.

    Inserarea unor opinii personale în bloc, masiv și unitar, într-un material informativ despre un eveniment este o formă extremă a tehnicii de manipulare prin care se amestecă faptele cu opiniile.

NTV Moldova a difuzat patru ştiri (plasate în deschiderea buletinului de știri), care au acoperit 18 minute din totalul de emisie, adică aproximativ 60% din totalul buletinului de ştiri. NTV Moldova a reflectat în acelaşi mod ca şi Accent TV manifestaţiile de 1 mai organizate de PSRM. Chiar dacă a menţionat în fiecare din cele patru ştiri că 1 mai este o sărbătoare socială, NTV Moldova a politizat subiectul reflectând pozitiv PSRM şi pe reprezentanţii acestui partid. Astfel, NTV Moldova a admis:

  • Etichetare: „Şi tinerii care au participat într-un număr mare la marş spun că totul trebuie să înceapă cu schimbarea guvernării, care a sărăcit populaţia timp de 9 ani, iar acum le oferă străinilor şi unioniştilor ţara pe tavă. Prin aceste etichete „străini” și „unioniști”, NTV Moldova a aplicat metoda de manipulare cunoscută drept „tehnica duşmanului intern”.
  • Amestecul faptelor cu opiniile: „Şeful statului s-a bucurat că la sărbătoare au participat mulţi copii alături de părinţii lor, arătându-se convins că marşurile de 1 mai vor deveni o tradiţie”; „În fața Parlamentului, cei aproape 30 mii de manifestanți au scandat lozinci anti-guvernamentale și au cerut schimbarea formei de guvernare din republica parlamentară în prezidențială. Oamenii spun că sunt dezamăgiți de guvernare așa-zis (accentuat) pro-europeană, care i-a adus timp de 9 ani la sapă de lemn”.
  • Lipsa dreptului la replică/opinie. Guvernul și reprezentanții acestuia, precum și partidele politice PAS, PLDM și altele câteva au fost vizați și învinuiți direct de situația proastă din economie și că „…au adus țara în prag de faliment”. Jurnaliștii de la Accent TV nu a solicitat și opinia reprezentanților Guvernului.
  • Generalizare: „…rezoluția a fost aprobată în unanimitate de cei 30 mii de oameni prezenți la miting”.

De asemenea, NTV Moldova (de altfel, ca și Accent TV) a făcut uz de o serie de tehnici de manipulare: „tehnica dușmanului intern”, reflectând într-un context negativ guvernarea și orice alte partide politice cu excepția PSRM, fără a le garanta dreptul la replică și învinuindu-i de toate problemele cu care se confruntă Republica Moldova. Totodată, prin intermediul tehnicii sugestiei aceste două instituții media au insistat pe ideea că doar PSRM – prin câștigarea alegerilor parlamentare din toamnă – este partidul capabil să le rezolve („tehnica/mitul salavatorului național” sau „Mesia”).

Context:

La 1 mai Partidul Socialiștilor din Republica Moldova a organizat manifestații dedicate Zilei Internațională a Muncii, cu genericul „Pentru o guvernare responsabilă și echitate socială”. Astfel, pe parcursul acestei zile PSRM a organizat la ora 10.00 un marș, iar manifestanții au pornit în două coloane, care s-au întâlnit în fața Parlamentului, unde s-a ținut un miting la care au participat, potrivit organizatorilor, 30 mii oameni. Sărbătorirea zilei de 1 mai a fost instituită în anul 1889, de Congresul Internaționalei Socialiste, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorată prin manifestații și marșuri organizate în mai multe țări din lume.

Notă: În cazul RTR Moldova a fost monitorizată și știrea despre manifestațiile organizate de 1 mai în orașul Orhei.

Victor Gotișan, cercetător media

*În prezentul studiu de caz au fost monitorizate 12 instituții media din R. Moldova: Audiovizual: Publika TV (știri de pe Publika.md), Prime TV, Canal 2, Canal 3, Moldova 1, Jurnal TV, Accent TV, RTR Moldova (buletinele de știri produse în Republica Moldova ), NTV Moldova; Presa online: Noi.md, Sputnik.md, Deschide.md.

Instituțiile media au fost selectate după criteriile:  aria de acoperire – naţională, impactul – tirajul şi auditoriul, limba – română şi rusă.  

________________________ 

Acest articol este posibil datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă în mod necesar poziţia USAID sau a Guvernului SUA.

 

Lasa un raspuns