Studiu de caz. Manifestațiile din 2 martie: selectarea faptelor și promovarea politică

0

La 2 martie 2016, la Chișinău s-a desfășurat un miting de comemorare a celor care și-au pierdut viața în războiul de pe Nistru, din anul 1992. La eveniment au luat parte veterani și participanți la conflict, care au depus flori și au mers în marș până la Memorialul „Eternitate”, precum și reprezentanți ai Guvernului și Parlamentului.

Jurnal TV a difuzat, în buletinul de la ora 19.00, o știre cu durata de circa șase minute, plasată ulterior pe site cu titlul „Candu, huiduit de combatanți”. Prima secvență video din știre cuprindea finalul discursului președintelui Parlamentului, Andrian Candu, și momentul în care participanții la miting au strigat „Rușine!”. În continuare, jurnaliștii au informat despre faptul că oficialii și veteranii au depus flori. A urmat un grupaj de vox-uri, în care participanții la războiul de Nistru spuneau că sunt nemulțumiți de nivelul lor de trai, iar unii dintre ei explicau de ce au reacționat astfel la discursul lui Candu. „Conducerea țării s-a întors cu spatele la noi și nu ne mai stimează. Ne-au tăiat și înlesnirile, totul. Au uitat de noi. Au uitat să ne dea și apartamente, au uitat să ne dea și ajutoare…”, a spus unul dintre participanți.

Reporterii nu i-au întrebat pe cei intervievați ce pensie au, ca telespectatorii să poată aprecia dacă aceasta este mică sau mare; ce înlesniri au fost anulate și când, pe timpul cărei guvernări. Opiniile veteranilor au fost prezentate astfel, încât au lăsat impresia că de anularea înlesnirilor și de pensiile mici se face responsabilă doar guvernarea actuală, care de fapt se află în funcție de puțin peste două luni… Pentru o informare corectă, jurnaliștii ar fi trebuit să pună pe post date oficiale despre mărimea pensiilor și a indemnizațiilor de care beneficiază veteranii și invalizii Războiului de pe Nistru, ceea ce corespunde normei deontologice care prevede verificarea informațiilor.

Reportajul a continuat cu imagini și text despre faptul că „reprezentanții Consiliului Marii Adunări Naționale s-au solidarizat cu veteranii de război” și au depus flori la Memorialul „Eternitate”. În material au fost incluse două inserturi video, cu durata totală de circa un minut, în care doi dintre liderii Platformei „DA”, Andrei Năstase și Alexandru Slusari, și-au exprimat susținerea față de cei care au luptat în 1992, au  criticat guvernarea și au făcut declarații politice. „Va veni timpul când îi vom răzbuna pe cei care au căzut în 1992 atât în fața dușmanului străin, cât și în fața celui mai mare dușman al Republicii Moldova, aceste guvernări criminale, acești proxeneți, contrabandiști, care au ajuns să-și bată joc de propriul popor», a spus Andrei Năstase.

Astfel, materialul jurnalistic a fost lipsit de echilibru, evenimentul propriu-zis fiind folosit pentru promovarea unor actori politici, respectiv denigrarea altora, a căror opinie nici nu a fost inclusă. Au predominat opiniile acuzatoare la adresa guvernării, iar sursele folosite au transmis informații ce nu au fost verificate de reporteri.

Publika TV a informat despre evenimentele de comemorare a celor căzuți la Nistru, planificate pentru ziua de 2 martie 2016, în cadrul primului jurnal de știri, de la ora 7.00. Jurnaliștii au descris traseul pe unde urmau să meargă în marș participanții, au anunțat că aceștia vor depune flori și că „la eveniment va participa şi prim-ministrul Pavel Filip şi alţi demnitari”. De asemenea, pe site-ul publika.md a fost publicat textul mesajului președintelui Nicolae Timofti cu ocazia comemorării victimelor conflictului de pe Nistru, iar în jurnalul de la ora 14.00 a fost transmisă o știre scurtă, în care singurul insert video a fost decupat din discursul spicherului Andrian Candu. Cât privește imaginile, au fost transmise secvențe în care spicherul Andrian Candu și premierul Pavel Filip depun flori, apoi imagini de arhivă cu evenimentele din 1992.

În știrea difuzat la 14.00 nu au fost arătate imagini cu veteranii sau cu alți participanți la miting, astfel încât telespectatorii nu au putut să afle în fața cui a vorbit Andrian Candu și câți oameni au participat la comemorare. Ulterior, în materialul difuzat în ediția de știri de la ora 19.00, jurnaliștii au combinat, în același reportaj, evenimentele de comemorare din două localități – Cocieri, unde s-au dat lupte în 1992, și Chișinău.

Din satul Cocieri, elementul central al reportajului a fost istoria unei mame care și-a pierdut fiul în lupte, iar de la Chișinău – mitingul de la Complexul „Eternitate”. Aici, reporterii au discutat cu trei veterani, care au povestit momente din timpul luptelor, dar nu s-au referit la viața lor actuală sau la situația din țară. La fel, reportajul a inclus un fragment din discursul lui Andrian Candu, iar imaginile au fost montate astfel, încât a fost omisă reacția celor care l-au ascultat. Căci, așa cum s-a văzut în alte surse media, veteranii au strigat „Rușine!”… Astfel, a fost reflectată doar o parte din fapte.

Jurnaliștii au selectat și au transmis numai informații convenabile autorităților, fără ca să insereze în știre criticile exprimate de veterani la adresa actualei stări de lucruri din țară, atitudinea exprimată public față de Andrian Candu etc. S-a pus accent pe emoții și pe tragismul evenimentelor din martie 1992, în detrimentul informației la zi.

Accenttv.md a publicat două știri la acest subiect. Prima, intitulată „Сегодня в Кишиневе пройдет марш в память о тех, кто участвовал в Приднестровской войне”, anunța cum și unde se va desfășura mitingul de la Chișinău; a doua știre,  „Партия социалистов почтила память павших во время конфликта на Днестре”, s-a referit la acțiunea de comemorare organizată de Partidul Socialiștilor (PSRM) la podul de peste Nistru din localitatea Vadul-lui-Vodă. Jurnaliștii au informat, în prima propoziție, despre faptul că reprezentanții PSRM au depus flori pe pod, apoi au reprodus, în restul textului, declarațiile lui Igor Dodon despre conflictul de pe Nistru și promisiunile liderului socialist privind eventualele soluții de reglementare, prin federalizarea Republicii Moldova, în cazul în care socialiștii vor prelua guvernarea. La text au fost anexate poze și o secvență video cu declarațiile lui Igor Dodon.

Pornind de la conținutul celor două știri, dar și de la faptul că nici în alte materiale difuzate de accenttv.md în acea zi nu s-au regăsit informații despre alte evenimente de comemorare, inclusiv cel organizată la nivel național la Chișinău, se poate deduce că autorii nu au urmărit să le ofere cititorilor o informație completă, ci s-au mulțumit cu o abordare unilaterală și selectivă. Mai mult, faptele au fost folosite drept prilej pentru promovarea politică a Partidul Socialiștilor și a liderului acestuia. Astfel, în lipsa altei informații/surse media, cititorul rămâne cu impresia că numai socialiștii au comemorat victimele războiului de pe Nistru. În plus, nu a fost pusă la îndoială, așa cum ar fi fost corect într-o știre echilibrată, soluția propusă de Igor Dodon pentru regiunea transnistreană sau, cel puțin, nu s-a anunțat nimic despre faptul că ideea de a federaliza Republica Moldova nu este împărtășită și de restul clasei politice.

Viorica Zaharia

_____________

Articolul a fost realizat în cadrul Campaniei media împotriva informaţiei false şi tendenţioase – STOP FALS!, desfăşurată de Asociaţia Presei Independente (API), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Asociația VIP a Telejurnaliștilor Independenți din Moldova (ATVJI).

Lasa un raspuns