Top 5 seriale și filme despre provocările meseriei de jurnalist

0

Manipulare, jocuri politice din culisele puterii, investigații de rezonanță, senzaționalism pentru a atrage audiența. Sunt doar câteva teme care au devenit subiecte de filme și seriale despre jurnaliști. Unele producții cinematografice s-au bucurat de mare succes din partea publicului, devenind pelicule de referință. În continuare vă prezentăm un top marca Mediacritica cu filme și seriale despre presă și jurnaliști.

Lansat în 2019, serialul american The Loudest Voice („Cea mai puternică voce”) cu un total de șapte episoade, prezintă povestea lui Roger Ailes, cel care a transformat postul TV Fox News într-una dintre cele mai populare instituții media din istoria SUA. Serialul se concentrează pe ultimul deceniu din viața lui Roger Ailes, cel care a promovat știri și titluri de presă senzaționaliste, controverse și falsuri pentru a ridica audiența Fox News. În serial putem vedea cum a fost creată o fabrică de trolli și cum un manager media face jocul politicienilor în defavoarea informării echidistante și obiective a publicului. De asemenea, serialul vizează un scandal de hărțuire sexuală pe numele  lui Roger Ailes.

Spotlight este un film american biografic dramatic, din 2015, regizat de Tom McCarthy. Subiectul producției este ancheta jurnalistică a ziarului Boston Globe pe tema abuzurilor sexuale comise asupra unor copii din familii vulnerabile de către un număr important de preoți catolici. Investigația jurnaliștilor este subiectul central al filmului, care a câștigat Premiul Oscar pentru cel mai bun film în 2016.

Serialul danez Borgen are trei sezoane și ilustrează ascensiunea politică a primei prim-ministre din Danemarca. În serial se arată jocurile din culisele puterii, negocierile politice și, bineînțeles, relația dintre înalții funcționari și specialiști în relații publice cu jurnaliști. Dezbaterile electorale dinaintea alegerilor și materialele compromițătoare  care ajung în posesia presei le oferă jurnaliștilor un rol important în acest producție.

Serialul The Newsroom  („Redacția) relatează despre orele de muncă ale angajaților canalului de știri fictiv Atlantis Cable News (ACN). În timpul unei dezbateri politice într-o universitate, unde este invitat să răspundă la întrebările studenților, prezentatorul vedetă al ACN, renumit pentru neutralitatea sa în toate circumstanțele, afirmă că „SUA nu mai este cea mai bună țară din lume”. După acest incident, prezentatorul își ia o vacanță forțată de două săptămâni. Lucrurile nu mai revin la locul lor însă și la televiziune încep o serie de restructurări și schimbări. Multe dintre știrile acoperite de canalul fictiv ACN sunt evenimente reale, precum explozia platformei petroliere Deepwater Horizon din Golful Mexic, creșterea datoriei guvernului american, asasinarea lui Osama bin Laden sau revoltele din Egipt.

Ultimul, dar nu cel din urmă din topul nostru, este filmul american The People vs. Larry Flynt („Scandalul Larry Flynt”) lansat în 1996, care prezintă viața milionarului Larry Flynt, editorul revistei pornografice „Hustler”. Acțiunea filmului area loc în anii 1970-1980 și reprezintă hârtia de turnesol a unei societăți care opune rezistență non-conformismului lui Flynt. Acesta este acționat în judecată, iar în una din ieșirile sale în fața presei, el declară: „Dacă primul amendament  protejează un sac de gunoi ca mine, atunci vă va proteja pe toți, pentru că eu sunt cel mai rău caz!”.

Lasa un raspuns