Twitter își va întreba utilizatorii de două ori înainte să posteze un răspuns jignitor pe platformă

0

Rețeaua socială Twitter anunță că introduce o opțiune ce le va reaminti utilizatorilor să regândească răspunsuri „potențial dăunătoare sau chiar ofensive” atunci când utilizează platforma, notează BBC

Potrivit sursei, mecanismul a fost testat pentru utilizatorii ce folosesc contul în limba engleză. „Într-o postare pe blog, compania a arătat cum 34% din utilizatori și-au revizuit răspunsurile ori s-au gândit de două ori înainte să apese butonul pentru a posta răspunsul. În medie, cu 11% mai puține răspunsuri ofensatoare au fost postate pe Twitter după prima avertizare. De asemenea, a fost mult mai puțin probabil să primească înapoi răspunsuri jignitoare și dăunătoare”, se arată în articol.

„Când lucrurile «se încălzesc», s-ar putea să spuneți ceea ce nu ați vrea. Pentru a vă permite să regândiți un răspuns, desfășurăm un experiment limitat pe iOS, cu o solicitare ce vă oferă opțiunea de a revizui răspunsul înainte de a fi publicat dacă folosiți un limbaj ce ar putea fi dăunător. (…) După testarea și îmbunătățirea opțiunii care vă cere să examinați un răspuns potențial dăunător sau ofensator, concluzionăm că această funcție poate să încurajeze conversațiile mai pline de sens”, au declarat recent reprezentanții companiei.

Compania spune că, în urma testelor efectuate, utilizatorii și-au redus numărul răspunsurilor jignitoare și lipsite de bun simț.

Sursă foto: bbc.com

Lasa un raspuns