Un articol de opinie despre raportul de activitate a președintei Maia Sandu, prezentat drept o știre informativă

0

Primul.md a publicat pe 5 aprilie, la rubrica Politic, o pretinsă știre cu titlul: „100 zile ale Maiei Sandu – un poem narcisiac”.  Textul este, de fapt, un material de opinie semnat de jurnalistul Valeriu Reniță pentru portalul Telegra.ph, drept reacție la prezentarea raportului de activitate a președintei Maia Sandu la 100 de zile de la investirea sa în funcție. Chiar dacă materialul este un editorial, postul de televiziune l-a publicat drept o știre politică și nu a indicat numele autorului. 

Astfel, în articolul de la Primul.md, opinia lui Valeriu Reniță poate fi percepută drept un fapt: „Președinta Maia Sandu și-a rămas fidelă sieși în raportul său pentru primele 100 zile de activitate: își atribuie succesul, dar niciodată eșecul. Succesul cel fără tăgadă, raportat în detalii, ar fi, că domnișoara din Risipeni a devenit miza și nădejdea UE în această parte a lumii și ca rezultat Moldova ar fi ajuns obiectivul unui potop financiar”.

„Unul dintre numeroasele merite pe care și le atribuie Maia Sandu ar fi că a scos Moldova din izolare internațională. Mai greu e să te dumirești, când a scos-o, de fapt. Pentru că tot ea declara că ar fi scos țara din încercuire în iunie 2019, când a devenit, cu votul socialiștilor, prim-ministru”, se mai spune în text. 

În acest sens, redacția încalcă prevederile deontologice care nu admit amestecul dintre fapte și opinii și prezentarea unui material de opinie drept o știre.

Potrivit Codului deontologic, „jurnalistul trebuie să facă o distincție clară între fapte și opinii și să nu prezinte opiniile drept fapte. (…)  Materialele de opinie și cele faptice trebuie delimitate astfel, încât oricine să poată face ușor distincția corespunzătoare între ele”.

Și Ghidul de stil cu norme etice stipulează că „știrile sunt fapte şi date. Opiniile exprimă gânduri, idei, convingeri, judecăţi de valoare ale ziariştilor, mijloacelor de informare în masă. Opiniile exprimate sub formă de comentarii ale unor evenimente sau acţiuni cu referinţă la persoane sau instituţii nu trebuie să nege sau să ascundă în mod intenţionat fapte sau date reale. Vom însera opiniile într-un articol informativ doar din partea unei surse intervievate sau citate, dar niciodată din partea reporterului. Opiniile jurnaliştilor sau cele ale ziarului le vom publica doar în paginile dedicate editorialelor, opiniilor şi comentariilor, sau pe aceeaşi pagină cu ştirea respectivă, însă le vom delimita clar (prin paginare)”.

Captură foto: primul.md

Lasa un raspuns