(Video) Favorizarea șefului statului la Moldova 1, din nou în vizorul vloggerului Dorin Galben

0

O nouă ediție de vlog, lansată de Dorin Galben luni, 28 septembrie, are în vizor ultimele acțiuni ale președintelui Igor Dodon și favorizarea șefului statului de către televiziunea publică. În video-ul intitulat „Tovarășul Dodon decorează socialiștii și dubioșii/ Moldova 1 face campanie pentru președinte?”, Galben relatează despre decorarea cu  ordinul „Gloria muncii”, înaltă distincție de stat, a lui Mihail Aizin, alias Kitaeț, cunoscut în anii ’90 ca lider al unui grup criminal organizat. De asemenea, el notează că televiziunea publică „manipulează în favoarea lui Igor Dodon”.

În video, vloggerul Dorin Galben face o retrospectivă a principalelor constatări din raportul de monitorizare a postului public Moldova 1, lansat de Centrul pentru Jurnalism Independent la mijlocul lunii septembrie.

Dorin Galben remarcă, cu indignare, cum postul public de televiziune îl plasează pe Igor Dodon doar în context pozitiv și difuzează știri la limita publicității electorale: „În perioada 31 august – 6 septembrie, Moldova 1 a reflectat în mare parte neutru informația în principalul buletin al zilei, Mesager. Totuși, jurnaliștii au comis abateri deontologice care se referă la lipsa echidistanței și plasarea în lumină pozitivă a președintelui Igor Dodon. Jurnaliștii au folosit tehnica de manipulare a Salvatorului național sau Mesia, cei de la Moldova 1 nu au ezitat să sugereze de mai multe ori că, fără Igor Dodon, unele lucruri pur și siplu nu s-ar fi întâmplat”.

De ce Igor Dodon nu dorește să participe la dezbateri electorale, merge doar la televiziunile care îi lustruiesc imaginea și cum Moldova 1 îl favorizează? Aflați din ediția de mai jos:

_______________________________

Realizarea acestui video a fost posibilă datorită suportului generos din partea poporului american și poporului britanic prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și UK Aid. Conținutul acestui material ține de responsabilitatea autorilor și nu reflectă în mod necesar viziunea UK Aid, USAID sau a Guvernului Statelor Unite. 

Lasa un raspuns