Viol sau love story? Unde greșesc jurnaliștii în relatările despre copiii care au trecut prin violența sexuală

0

Aproape de fiecare dată când în spațiul public apar cazuri răsunătoare de violență sexuală asupra copiilor, există redacții ce pică testul la deontologie. Diferența dintre un material profesionist și unul care dăunează la modul cel mai serios intereselor copilului o fac, mai mereu, câteva reguli simple, dar eficiente.

Unul dintre cele mai recente cazuri elucidate de mass-media a fost cel al unei fete de 13 ani, care a fost violată de mai multe ori de tatăl său vitreg, care era preot, și care a născut un copil de la el. În timp ce unii jurnaliști au inclus în text detalii ce pot facilita identificarea victimei, alții au prezentat acest caz ca pe un love story –  lucru inadmisibil, în situația în care violul este o infracțiune ce se pedepsește penal.

Așadar, din textele publicate în presă am aflat, rând pe rând, informații detaliate despre familia victimei – localitatea în care aceasta trăia, câți copii erau în casă, cum și unde s-au cunoscut părinții, când și în ce mod s-a produs abuzul sexual și multe alte date care, luate la un loc, divulgă în totalitate identitatea tinerei. În același timp, nimeni dintre autori nu și-a propus să pună această istorie tragică într-un context mai larg și să afle, bunăoară, câte cazuri de abuz sexual asupra copiilor se înregistrează în Republica Moldova, de ce acest fenomen negativ încă se mai întâmplă la noi, cine se ocupă de prevenire, dar și de reabilitarea victimelor etc.

Articole ce pot crea precedente periculoase

Mai mult, reporterii de la Deschide.md au ales să descrie cazul ca pe o idilă dintre victimă și abuzator. „Minora, care a născut un copil de la concubinul mamei sale, spune că-l iubește pe „violator” și că-l va aștepta să iasă din pușcărie pentru a trăi fericiți mai departe. Cazul pare să fie o poveste de dragoste neînțeleasă, trăită de cele trei personaje implicate: bărbatul, concubina și fiica acesteia”, scriu jurnaliștii.

Specialiștii spun însă că astfel de abordări sunt inadmisibile și că violența sexuală asupra copiilor este o crimă gravă. În plus, astfel de articole pot crea precedente periculoase, în sensul în care orice violator ar putea pretinde că s-a îndrăgostit de victima sa și că „dragostea nu se pedepsește cu închisoarea”. Este periculos și faptul că unele redacții, care au scris despre caz, nu au luat suficiente măsuri ca să protejeze identitatea fetei. Astfel, au fost menționate numele exact al localității, ocupația abuzatorului (preot), dar și numele deplin al dirigintei în clasa în care a învățat victima. Luate la un loc, aceste date dezvăluie în totalitate identitatea ei.

Unii colegi mi-ar putea reproșa că aceste măsuri de precauție sunt inutile, atâta timp cât într-o localitate mică orice abuz ajunge să fie cunoscut de către săteni, indiferent dacă jurnaliștii vor publica sau nu informații ce ar putea conduce la identificarea lui. Totuși, este o mare diferență între un sat și toată țara. Specialiștii în protecția copilului au atenționat în repetate rânduri media că un copil ce ajunge să fie expus în public în urma unui viol se poate pomeni stigmatizat de către colegii de școală sau oamenii din localitate și, în acest caz, consecințele sunt imprevizibile.

Încă un aspect de care trebuie să țină cont jurnaliștii ține de recomandarea fermă de a nu intervieva copiii-victime. Scutindu-i de această experiență, presa îi protejează pe minori nu doar de o eventuală identificare, ci și de o revictimizare. În cazurile grave de abuz, vom discuta cu psihologul, asistentul social, primarul, altă persoană relevantă. Materialele ar trebui să conțină comentarii ale psihologilor sau ale altor specialiști. Înlocuirea opiniilor acestora cu speculațiile persoanelor întâmplătoare – vecini, colegi, oameni din aceeași localitate – nu este o soluție bună, și asta pentru că poate furniza informații neverificate și contribui la răspândirea stereotipurilor.

DE CE am ales să scriem despre asta?

Iată șirul de informații ce trebuie prezentate cu precauție într-un material despre victima unui viol: numele, prenumele, inițialele; numele localității în care trăiește; locul de muncă al părinților; adresa de domiciliu; diagnoza medicală; numărul de copii care cresc în familie; gradul de rudenie cu alți oameni din sat/oraș (nepotul/nepoata primarului, fiica preotului etc.); anumite evenimente tragice care s-au produs în această familie (le-a ars casa, a murit cineva din rudele foarte apropiate); identitatea profesorului care preda în clasa în care învață copilul.

Un alt aspect care trebuie tratat cu acuratețe este prezumția nevinovăției persoanei  bănuite de viol. Conform Constituției Republicii Moldova, orice persoană este considerată nevinovată până în momentul în care vinovăția sa este confirmată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă. Astfel, nu vom numi „abuzator” sau „violator” pe cineva despre care se presupune că ar fi comis un abuz sexual.

Când abordăm un astfel de subiect, este important să nu uităm DE CE am ales să scriem/relatăm despre asta. În mod normal, ar trebui să o facem nu pentru a crește ratingul publicației, pentru a șoca sau a stoarce lacrimi, ci pentru a semnala un fenomen social extrem de periculos. Drept urmare, nu uităm să: oferim statistici, abordăm analitic fenomenul, prezentăm informații despre locul unde ar putea găsi ajutor cei care ajung în astfel de situații, monitorizăm cazul, revenim la subiect.

Mai multe recomandări ce îi pot ajuta pe jurnaliști să trateze corect tema copiilor, inclusiv a celor abuzați, se regăsesc în Codul deontologic al Jurnalistului, dar și în Legea cu privire la protecția copiilor împotriva impactului negativ al informației, adoptată în 2013. Prevederi clare referitoare la relatările despre copii se conțin în Ghidul de stil cu norme etice pentru jurnaliști și în Ghidul de bune practici pentru mass-media „Violența împotriva copiilor: ce și cum relatăm”, editat de UNICEF.

Natalia Porubin, jurnalistă

________________________________________

Realizarea acestui articol a fost posibilă datorită suportului generos din partea poporului American și cel Britanic, prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și al UK Aid. Conținutul acestui material ține de responsabilitatea Centrului pentru Jurnalism Independent și nu reflectă în mod necesar viziunea UK Aid, a USAID sau a Guvernului Statelor Unite ale Americii.

Lasa un raspuns