(Video explainer) Manipularea pe înțelesul tuturor: Tehnica prioritizării și generalizarea, utilizate de Moldova 1

0

În cel mai nou video explainer, lansat joi, 30 aprilie, de Centrul pentru Jurnalism Independent, cercetătoarea media Aneta Gonța face o incursiune în câteva tehnici utilizate de postul public de televiziune Moldova 1 în reflectarea evenimentelor și a faptelor.

De această dată sunt explicate tehnica prioritizării și cea a generalizării, detectate în buletinele de știri de la Moldova 1 în urma monitorizării canalului TV în perioada 9-15 martie 2020.

„Prin prioritizarea informației înțelegem ordinea în care un post TV difuzează știrile într-un buletin. Primele sunt difuzate informațiile considerate cele mai importante și care au cele mai mari șanse să ajungă la conștiința telespectatorului. Spre sfârșit, concentrarea scade, iar unii oameni pot chiar să renunțe la jurnal”, notează Aneta Gonța. Pe de altă parte, generalizarea este o tehnică de dezinformare prin care opinia unei persoane sau entități este prezentată drept opinie susținută sau respinsă de majoritate, explică cercetătoarea.

La final, experta concluzionează că „folosirea ambelor tehnici este  regretabilă în special în cazul unui post public de televiziune, care este obligat prin lege să promoveze pluralismul audiovizual și să difuzeze informații cât mai variate, pentru a satisface necesitățile informaționale ale tuturor grupurilor sociale, asumându-și responsabilitatea faţă de publicul care îi asigură finanțarea”.

Raportul de monitorizare a postului Moldova 1 în perioada 9-15 martie, lansat de Centrul pentru Jurnalism Independent, a scos la iveală că televiziunea publică a admis mai multe abateri deontologice, inclusiv schimbarea accentelor, lipsa dreptului la replică și utilizarea tehnicii de manipulare „Salvatorul național/Mesia”. Totodată, președintele Igor Dodon și reprezentanții PSRM au fost favorizați în știrile principalului buletin al zilei – „Mesager”.

___________________

Realizarea acestui video a fost posibilă datorită suportului generos din partea poporului american și poporului britanic prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și UK Aid. Conținutul acestui material ține de responsabilitatea autorilor și nu reflectă în mod necesar viziunea UK Aid, USAID sau a Guvernului Statelor Unite.

Lasa un raspuns