Recent, în spațiul public au fost pe larg discutate știrile unor portaluri media online ce informau despre comiterea unui presupus act de viol asupra unui minor. Informațiile privind localitatea unde a fost săvârșită fapta sau identitatea presupusului făptuitor au fost menționate în aceste știri, inclusiv amplificate de mai multe posturi de televiziune, iar modul în care acest caz a fost abordat în presă a ajuns un subiect de dezbateri, inclusiv în comunitatea jurnalistică. Problema, așa cum au punctat-o colegii de la Centrul pentru Jurnalism Independent, a vizat nerespectarea prezumției de nevinovăție.
Prezumţia de nevinovăţie este garantată de Constituţia Republicii Moldova, care prevede că orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar. Prezumţia de nevinovăţie este de asemenea și o normă profesională jurnalistică. O regulă importantă în activitatea mass-media prevede că persoanele care au încălcat legea sunt considerate nevinovate până în momentul în care vinovăția lor este confirmată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă. Adică prezumţia de nevinovăţie nu ţine doar de divulgarea datelor. Astfel, nu se va numi abuzator sau violator cineva despre care se presupune că ar fi comis acel abuz. Bunăoară, sintagme precum „a fost violat de preotul…” ar putea fi utilizate doar după ce vinovăţia persoanei a fost dovedită, iar o opțiune corectă ar fi „un preot este bănuit de viol”. Dacă persoana e subiect al unei anchete penale, atunci ea va fi numită, în funcție de situație: bănuit/ă, învinuit/ă, inculpat/ă, condamnat/ă.
În continuare, voi încerca să explic însă prin prisma jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (Curtea) ce înseamnă principiul prezumției de nevinovăție (6 § 2 CEDO) și dilema punerii în balanță a dreptului la respectarea vieții private, prevăzut de art.8 CEDO, și pe de altă parte, dreptul la libertatea de exprimare (activitatea jurnalistului, prevăzut de art.10 CEDO).
Acest principiu cel mai des poate fi încălcat prin declarațiile anticipate făcute de către un judecător, procuror sau de alți reprezentanți ai autorităților publice (Allenet de Ribemont c. Franței, Popovici c. Moldovei, Petyo Petkov c. Bulgariei etc.), indiferent la ce etapă se află examinarea cauzei (urmărire penală sau judecare). Mai mult, chiar dacă acuzatul a mărturisit despre comiterea infracțiunii, asta la fel nu înlătură în sine protecția prezumției de nevinovăție. Prin urmare, Curtea face o distincție fundamentală între o declarație conform căreia cineva este doar suspectat că a săvârșit o infracțiune și o declarație clară, în absența unei condamnări definitive, că o persoană a comis infracțiunea în cauză. Cea din urmă încalcă prezumția de nevinovăție.
Cu toate acestea, principiul dat nu împiedică autoritățile să informeze publicul cu privire la cercetările penale în curs, dar le impune să facă acest lucru cu toată discreția necesară (Fatullayev c. Azerbaidjan, § 159; Garycki c Poloniei, § 69).
Curtea a reținut că nici presa nu trebuie să depășească aceste limite, în special în ceea ce privește protecția dreptului la viața privată a persoanelor acuzate (Bédat c. Elveției [GC], § 51). De exemplu, publicarea fotografiilor suspectului nu încalcă în sine prezumția de nevinovăție (Y.B. și alții împotriva Turciei, § 47). Pe de altă parte, difuzarea imaginilor suspectului la televizor poate ridica, în anumite circumstanțe, o problemă în temeiul articolului 6 § 2 CEDO (Rupa c. României (nr. 1), § 232). Aceste circumstanțe țin de difuzarea imaginilor video doar cu partea interesată, declarațiile persoanelor din localitate, inclusiv ale unui oficial local – toate cu privire la vinovăţia persoanei etc.
Dacă declarațiile sunt făcute de entități private, cum ar fi mass-media și nu constituie o reproducere textuală (sau o citare directă din informațiile oficiale furnizate de autorități), nu se pune problema în temeiul articolului 6 § 2 CEDO, dar ar încălca dreptul la respectarea vieții private, în temeiul art. 8 CEDO (Mityanin și Leonov c. Rusiei, §§ 102-105). Mai mult, Curtea consideră că o campanie de presă virulentă poate, în anumite cazuri, dăuna echităţii procesului, influenţând opinia publică (și eventual a judecătorului).
O cauză relevantă situației este hotărârea Ageyevy c. Rusiei, unde Curtea a constatat încălcarea art.8 CEDO. Reclamanta s-a plâns că instanțele naționale nu i-au protejat reputația în procedurile pe care le-a inițiat în legătură cu articolele din presă ce menționau că ea și-ar fi maltratat fiul său adoptiv. Curtea a acceptat că suspiciunile de violență domestică împotriva unui copil ar putea fi considerate de interes public. Cu toate acestea, orice mediatizare a incidentului trebuia să țină cont de dreptul reclamantului de a fi prezumat nevinovat și de faptul că incidentul a implicat o persoană (inclusiv una minoră) într-un context extrem de privat. Dimpotrivă, articolele au dat aprecieri premature, inexacte și defăimătoare, iar materialul a fost prezentat într-o formă senzațională. Chiar dacă dosarul cauzei a dat motive să se creadă că jurnaliştii au acţionat cu bună-credinţă, în mod evident, aceștia nu au luat măsurile necesare pentru a aborda incidentul într-o manieră obiectivă, în conformitate cu regulile deontologice jurnalistice.
Pentru a concluziona, reiterez importanța, dreptul și necesitatea mass-mediei să informeze publicul asupra problemelor de interes public şi să efectueze investigaţii jurnalistice în probleme de interes public. Dar (!) jurnaliștii trebuie să fie atenți totuși la conținutul și forma articolului elaborat. Interesul public reprezintă un criteriu esențial, iar articolul trebuie să contribuie la dezbaterea publică a acestei probleme. Atunci când difuzarea informațiilor este însoțită de comentarii părtinitoare, prejudiciabile sau necorespunzătoare, contribuția articolului lor la dezbaterea publică va fi una redusă sau, mai grav, va duce la o încălcare a drepturilor omului.
Daniel Goinic,
Director al Programului Drepturile Omului,
Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM)
Realizarea acestui articol a fost posibilă datorită suportului generos din partea poporului american și cel britanic, prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și al UK. Conținutul acestui material ține de responsabilitatea Centrului pentru Jurnalism Independent și nu reflectă în mod necesar viziunea UK, a USAID sau a Guvernului Statelor Unite ale Americii.
