Inteligența artificială se infiltrează tot mai evident în viața noastră și devine o normalitate. O folosim pentru dezvoltare personală, ne planificăm ziua, coordonăm activitățile, învățăm lucruri noi sau le mestecăm pe cele proaspăt însușite pentru a le înțelege mai ușor. Dar ce fac tinerii în lumea realității virtuale? Cum putem preveni infiltrarea ei în sfera emoțională? Poate AI să înlocuiască prietenia? Dar terapia psihologică?
O investigație asupra mai multor teze despre inteligența artificială (AI) ne permite să concluzionăm că această tehnologie a devenit o parte integrantă a vieții adolescenților. Deși există beneficii evidente în ceea ce privește performanța academică, vă propun să vedem cum utilizarea AI se răsfrânge asupra abilităților sociale. Ne poate veni în ajutor o cercetare realizată de NORC la Universitatea din Chicago, în perioada 30 aprilie – 14 mai 2025, cu adolescenți cu vârste cuprinse între 13 și 17 ani din cele 50 de state americane și din Districtul Columbia. În cadrul cercetării, unui număr de tineri li s-a oferit posibilitatea să testeze mai multe programe de „însoțitori AI” (“AI companions”).
„Însoțitorii AI” sunt ca niște prieteni digitali sau personaje cărora le poți trimite mesaje de tip text sau cu care poți vorbi oricând dorești. Spre deosebire de asistenții AI obișnuiți, care răspund, în principal, la întrebări sau îndeplinesc sarcini, acești însoțitori sunt concepuți pentru a purta conversații care se resimt ca fiind personale și semnificative.
De exemplu, cu însoțitorii AI poți să:
• discuți despre ziua ta, interese sau orice te preocupă;
• vorbești despre sentimente sau să obții o perspectivă diferită atunci când te confrunți cu ceva dificil;
• creezi sau personalizezi un însoțitor digital cu trăsături, interese sau personalități specifice;
• interpretezi conversații cu personaje fictive din emisiunile, jocurile sau cărțile tale preferate.
Rezultatele cercetării au evidențiat mai multe aspecte despre curiozitatea testării produselor, dar cel mai semnificativ e să observăm rezultate pe vârste. Tinerii de 13-14 ani sunt mai predispuși să se încreadă în sfaturile AI decât cei cu vârstă cuprinsă între 15-17 ani (27% versus 20%). Cu toate acestea, o mare categorie de tineri nu se încred în AI (50%). Cu cât sunt mai mici, probabilitatea să considere interacțiunea cu AI mai satisfăcătoare decât cu persoanele reale e mai mare. Totuși, rezultatele experimentului nu sunt întru totul îngrijorătoare. Doar 6% dintre tinerii chestionați au ales AI mai des decât timpul cu prietenii, 13% au zis că ar distribui timpul egal între AI și prieteni reali, iar 34% dintre respondenți au afirmat că au resimțit un oarecare disconfort în interacțiunea cu inteligența artificială.
Avantajele pe care le-a evidențiat experimentul au vizat deprinderi sociale, deprinderi de comunicare eficientă, capacități pe care tinerii le-au învățat din comunicarea cu AI și care ulterior au fost transferate în viața reală. Acest aspect evidențiază necesitatea ghidării tinerilor în arta comunicării, managementul situațiilor conflictuale, tehnici de susținere emoțională la anumite etape de vârstă la care predomină importante transformări în tabloul creșterii.
Evaluarea cuprinzătoare a riscurilor, realizată de Common Sense Media (2025), a demonstrat că platformele de AI companion pot eluda cu ușurință măsurile de siguranță și pot produce răspunsuri care ar putea avea consecințe ce pun viața în pericol. Chiar și un procent mic care se confruntă cu vătămări se traduce printr-un număr semnificativ de tineri vulnerabili aflați în pericol. Având în vedere starea actuală a platformelor de inteligență artificială, nicio persoană sub 18 ani nu ar trebui să utilizeze însoțitori bazați pe aceste tehnologii. Mai multe date despre cercetare puteți citi aici.
Astfel, dacă ești tânăr și simți că îți este dificil să treci peste anumite momente și tot ceea ce faci este să îi scrii lui ChatGPT, probabil e timpul să conștientizezi că e mai bine să-i scrii unui prieten, poate unui părinte, poate unui terapeut.
Inteligența artificială nu oferă emoții, empatie, oglindire. Este un computer care are încărcate în „mintea” sa mormane de cărți și publicații și care îți dă răspunsuri în funcție de algoritmi, dar el nu te vede, nu te simte, nu știe când plângi, când suferi, când te bucuri sau când… taci. Nu poți folosi inteligența artificială ca să înlocuiești o relație terapeutică.
De ce? Hai să analizăm pe îndelete ce îți oferă o relație terapeutică, dar nu îți va oferi niciodată AI.
- Confidențialitatea
Un terapeut își face notițe generale despre solicitarea ta, își scrie undeva în carnețel cum a decurs ședința, apoi păstrează carnețelul într-un loc sigur.
Când scrii ceea ce te doare unui program bazat pe inteligență artificială, acesta va ascunde datele tale undeva pe un server, după niște parole criptate. Dar dacă tare ar vrea, cineva rău intenționat ar putea face rost de aceste date. Ce mai… E suficient să te ridici de la computer sau să-ți lași telefonul nesupravegheat și lumea citește ce ai vorbit cu AI și s-a dus confidența pe apa sâmbetei. Unele platforme au menționat în termeni și condiții (când pui bifa aia ca să te înregistrezi pe orice platformă) că pot utiliza secvențe din dialogurile furnizate pentru a atrage atenția asupra anumitor probleme sau în scop comercial. Prin urmare, textul care se ascunde în spatele bifei cu „Sunt de acord cu prelucrarea datelor” necesită a fi citit minuțios înainte de aprobare. Câți tineri fac asta? Câți adulți fac asta?
Terapeutul îți garantează confidențialitatea prin faptul că nu spune nimănui cine ești. Va da și foc carnețelului dacă va fi necesar. Secretele tale rămân secrete.
Istoria ne învață că bifele de pe Internet nu mereu țin cu utilizatorii, iar informația despre noi e vândută celui care achită mai mult, pentru a ne vinde reclame sau a ne segmenta pe categorii de populație.
- Determinarea cererii clientului și structurarea ședinței
Terapia psihologică începe și urmărește scopul clientului. Or, această etapă simplă este, de fapt, cea mai profundă. În terapie, psihologul își va dedica timp să înțeleagă care sunt dimensiunile „icebergului” și din care direcție este deschis clientul să înceapă „topirea”. De exemplu, solicitarea „Vreau să-mi dezvolt încrederea în mine” poate fi despre: În copilărie mi s-a zis că sunt prost; Am emoții când vorbesc în public; Nu știu cum să socializez cu fetele/băieții; Mama îmi zice mereu că pot mai mult; Mă compar mereu cu alții; Sunt supraponderal etc.
Psihologul e cel care nu va presupune că te înțelege, dar va pune spre cercetare dacă te-a înțeles. De exemplu, ai ajuns în punctul în care îi confirmi terapeutului că „încrederea în sine” e despre „roșesc când vorbesc în fața clasei” și, surpriză(!), terapeutul te ia la întrebări — vrei să dezvolți o tehnică de reglare emoțională sau orice strategie pe direcția „roșeață-încredere” etc. — iar tu te prinzi că răspunzi „Nu, de fapt am nevoie de un prieten”. În terapie, solicitarea ta e startul cercetării, e curiozitate și descoperire necesară pentru conturarea finală a scopului.
Acum, să trecem la comunicarea cu AI. Dat fiind faptul că vorbim de algoritmi, formatul în care ai scris întrebarea va genera răspunsul. Deseori poți să te pierzi în solicitări față de AI și, într-un final, să nu obții ceea ce ai nevoie. Sigur, vei primi răspunsuri teoretic bune, posibil chiar exerciții practice bine structurate, dar probabilitatea ca AI să ajungă de la „încrederea în sine” la „Vreau un prieten” e mică, pentru că cele două concepte teoretic nu sunt legate între ele. Există o foarte mare probabilitate ca „Vreau să-mi dezvolt încrederea în sine” să rezulte într-o listă punctată de activități, ieșiri la aer proaspăt și lecturi motivaționale.
Uneori, procesul de informare cu ajutorul AI te îndepărtează prea mult de necesitatea reală și asta aduce o deteriorare a stărilor emoționale. Pentru că nimănui nu-i face bine starea de „nu sunt înțeles”.
- Comunicarea eficientă și asertivă
Nu e necesar să fii expert în comunicare ca să cunoști că „tăcerea spune mai mult decât cuvintele”. Omul comunică doar 7% prin cuvinte, în rest totul se comunică prin limbajul paraverbal și non-verbal.
Psihologul, în terapie, oglindește, parafrazează, precizează și manifestă curiozitate față de tot ce transmiți: tonul vocii, tremurul mâinilor, evitarea privirii, încordarea musculară, lacrimi, tăcere, etc. Terapeutul te ajută să te simți ascultat, auzit, văzut și înțeles.
Inteligența artificială citește și abordează structural ori un semn de punctuație lipsă poate genera interpretări de ton eronate. Robotul citește la propriu și nu face abateri de la datele oferite de tine. Deci niciodată nu vei fi înțeles pe deplin, pentru că nu totul poate fi codat în limbajul literelor.
- Formarea relației
Încrederea se formează încă din momentul programării și asumării deciziei de a veni la ședință. Ea continuă cu confidențialitatea și atenția față de detalii, care se menține pe termen lung în relația terapeutică: „Am început cu…, iată la ce etapă suntem…, îți amintești că acest aspect l-am abordat și la ședința… etc.”. Respectul, empatia, comunicarea deschisă și regulată, asumarea angajamentelor prin definirea scopurilor și urmărirea progresului în dinamică transformă relația terapeutică în una eficientă și cu impact. Relația terapeutică este unică pentru că psihologul e utilizat strict pentru serviciul său terapeutic.
Inteligența artificială este, în schimb, ca un produs generalist. Mii de subiecte abordate, rar legate între ele. Ușor accesibil, fără dedicație sau angajament real. AI nu formează o relație cu tine, nu te respectă sau empatizează, doar dă răspunsuri algoritmice solicitărilor tale. În utilizarea de lungă durată asta se simte și asta va defavoriza progresul personal.
- Rezultatul
În terapie definim clar durata ședinței și, odată definit scopul, putem estima, observa și constata progresul și rezultatul. Progresul și motivația spre rezultat sunt întreținute constant și sunt determinate atât de factorii intrinseci (fac asta pentru mine), cât și de factorii externi (dau bani pentru asta, am cinci zile până la următoarea ședință ca să obțin un rezultat, o fac pentru că psihologul a solicitat etc.). Avem o dinamică motivațională, un timp dedicat și un om care e acolo pentru a atinge rezultatul dorit. Ca un antrenor.
AI e accesibilă oricând, nu poate fi un factor de constrângere sau motivare extrinsecă. Doar la solicitare personală poate susține procesul de automotivare în drumul spre rezultat. Schimbarea și deschiderea discuțiilor noi poate lăsa neatinse scopurile setate. Iluzia faptului că totul e clar și ușor de făcut deseori lasă lucrurile nerealizate, de aici și stagnarea în obținerea rezultatului.
ChatGPT nu o să te întrebe „Ce te face să alegi acum să schimbi direcția, dacă în ultimele două săptămâni am lucrat cu…?”.
- Finalizarea relației
Odată cu avansarea în terapie, figura psihologului devine referință și se păstrează ca „vindecare” în memoria ta. Astfel, ajungi la etape de pauză între ședințe, când îți pui întrebări despre „Ce mi-ar zice terapeutul meu acum?”. Această etapă stimulează independența și separarea de specialist, precum și formarea deprinderii de a te ajuta individual având o structură formată. Treptat tu preiei controlul asupra propriei vieți și intervențiile terapeutice devin mai rare. Astfel observi creșterea personală.
Relația cu inteligența artificială nu are finalitate. Or asta nu permite creștere, ci creează dependență. Când apelezi la AI, nu mai gândești „Ce necesitate am acum? Ce simte corpul meu? Cum pot acționa? Ce ar fi eficient pentru mine?”. Accesibilitatea și dependența de: „Chatul îmi va spune” stagnează dezvoltarea, creșterea și chiar asumarea matură și responsabilă a propriilor decizii.
AȘADAR…
Terapia ne învață să nu mai avem pe cine da vina. AI ne oferă posibilitatea să dăm vina pe el.
Terapia cere responsabilitate. AI cere doar acces la Internet. Iar odată cu ultimele progrese tehnice, nici asta nu mai este necesar, pentru că unele programe se instalează în telefon sau computer și rulează de acolo.
Terapia se adaptează necesităților tale. AI te face să te adaptezi algoritmilor lui. Ca să scoți o informație diferită trebuie să schimonosești cererea către robot.
Cu toate acestea, te poți folosi de AI pentru a te documenta și a alege cu ce formă terapeutică să începi, unde sunt centrele/cabinetele sau dacă ai criterii de selecție a unui specialist. Poți primi răspunsuri eficiente când vrei să dezvolți abilități noi, să antrenezi memoria, atenția, creativitatea sau IQ-ul. Poți apela la AI în situații extreme, pentru a afla numărul centrelor de suport local și pentru a primi strategii de prim ajutor (cum sunt exercițiile de respirație sau cuvintele de calm). AI îți dă senzația că poate să te ajute, însă accesibilitatea cu care îl abordezi este primul indicator al insuccesului în dezvoltarea personală, mai ales în terapia psihologică.
UN GÂND PENTRU PĂRINȚI
Cu cât întârziem mai mult accesul copiilor noștri la AI, cu atât mai repede vom contribui la dezvoltarea gândirii lor critice, a empatiei, a unei memorii mai bune, îi vom ajuta să fie mai atenți și concentrași pe anumite sarcini un timp mai îndelungat și vom diminua din riscurile apariției halucinațiilor sau bolilor psihiatrice la o vârstă tânără.
Inteligența artificială ne poate fi aliat spre succes dacă învățăm să o folosim matur și asumat, dacă învățăm să o gestionăm noi pe ea, nu ea pe noi. Pentru a ajunge acolo e recomandat să ajungem la vârsta maturității și să avem acumulate deprinderi și experiențe de viață. Să ne creștem copiii în siguranță!
Anna Comendant, psihologă
Comentariul a fost elaborat în cadrul proiectului „Presă rezilientă, alegători informați: protejarea alegerilor din Moldova împotriva dezinformării”, susținut financiar de Ambasada Regatului Țărilor de Jos în Moldova. Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă neapărat poziția donatorului.
