This post was originally published on this site
Un mesaj anonim, care a sosit pe Platforma T(V)E Privește, raportează că filmul „În slujba poporului” / (în rusă „Слуга народа”), ar fi difuzat cu încălcări de la normele legale de către postul Jurnal TV. Autorul mesajului ne atenționează că filmul, difuzat în intervalul 22:00-23:00 și a doua zi, între orele 13:00-14:00 este marcat „AP” (acord parental), în timp ce la producătorii filmului are semnul „12”.
Autorul mesajului consideră că Jurnal TV ar fi încălcat criteriile de clasificare a programelor audiovizuale, întrucât semnul „12”, potrivit clasificatorului imdb.com, înseamnă că „minorii cu vârsta sub 12 ani pot viziona doar împreună cu supravegherea adulților”. Respectiv, serialul „În slujba poporului” ar fi trebuit să fie difuzat exclusiv după ora 20:00, conform Regulamentului privind conținuturile audiovizuale (pnct. 131, litera c., Decizia Consiliului Audiovizualului, nr. 61/219 din 30 decembrie 2019).
Totuși, clasificarea cu semnul „12” stabilită de producătorii operei cinematografice din străinătate (Ucraina), potrivit normelor legale autohtone (Regulamentul CA), corespunde mai mult criteriului de clasificare „AP” – „programe care pot fi vizionate de minorii în vârstă de până la 12 ani numai cu acordul părinților sau împreună cu familia” (semn afișat de Jurnal TV) și nu criteriului de clasificare „12” – „programe audiovizuale interzise minorilor cu vârsta de până la 12 ani”.
Prin urmare, se poate constata că Jurnal TV nu a admis încălcări de la normele legale. Furnizorul de servicii media s-a ghidat după clasificarea originală, stabilită de producător, acordând serialului încadrarea corespunzătoare „AP”.
Menționăm că serialul „În slujba poporului”, în care a jucat actualul președinte al Ucrainei, Volodymyr Zelensky este difuzat la Jurnal TV, începând cu data de 14 martie. În prima zi de difuzare a serialului, site-ul Jurnal.md a informat că „banii pe care Jurnal TV i-a achitat pentru acest serial sunt donați copiilor din Ucraina, victime ale războiului”.
Sursa foto: Jurnal.md
Articolul A încălcat Jurnal TV criteriile de clasificare a programelor audiovizuale? apare prima dată în .