În calitatea noastră de membri ai Consiliului de Presă – structură care promovează și supraveghează deontologia în jurnalism – eu și colegii mei primim foarte des linkuri de pe Youtube sau alte platforme cu conținut mediatic la care unui om decent îi este jenă să se uite. Sunt, de regulă, istorii lacrimogene, în care femei sau bărbați, victime ale unor abuzuri sau altor situații traumatizante, fac destăinuiri, povestesc detalii din viața intimă, plâng… Desigur, astfel de istorii nu sunt nici pe departe de interes public, ci urmăresc un singur scop – să adune audiență pentru deținătorul „videoblogului”. Oamenii care ni le expediază sunt revoltați și ne întreabă: de ce nu faceți nimic cu acești videobloggeri? Cum pot fi ei responsabilizați? Ei profită de nenorocirile oamenilor și scot audiență din suferință.
Întotdeauna răspunsul nostru, bazat pe Regulamentul Consiliului de Presă și pe practicile structurilor de autoreglementare din alte state, este că bloggerii nu sunt jurnaliști, deci nu au coduri de etică profesională, iar Consiliul de Presă se ocupă de etica în jurnalism. Deci, teoretic, activitatea lor ar trebui să se bazeze în primul rând pe bun simț și pe normele legale generale, care interzic discursul de ură, discriminarea, instigarea la răsturnarea ordinii de drept, defăimarea etc.
Acest subiect este cu adevărat o problemă în Republica Moldova, unde istoriile picante despre mariaje eșuate, violență în familie, traume psihologice mocninde sunt calul de bătaie al unor autori cu canale proprii pe Youtube. Personajele intervievate, chiar dacă sunt adulte și aparent înțeleg că își spun povestea unui public larg, trec de fapt prin episoade de revictimizare, iar de cele mai dese ori problemele despre care vorbesc sunt prezentate drept fapte normale într-o societate, în loc să fie abordate corespunzător de către cel care intervievează. De exemplu, despre o sarcină la 13 ani se vorbește la fel de nonșalant ca despre oricare alt fapt din viața omului, de parcă asta nu ar fi de fapt un abuz, iar abuzurile nu trebuie prezentate drept chestii ordinare, care se întâmplă și gata. De asemenea, uneori, „eroii” promovează stereotipuri de gândire sau preconcepții, fără ca cel care pune întrebări să intervină.
Nimeni nu contestă dreptul creatorilor de conținut, alții decât jurnaliștii, de a-și crea platforme de exprimare liberă și a plasa acolo orice doresc. Problema apare în momentul în care acest „orice doresc” devine toxic sau lezează viața, drepturile, sănătatea, inclusiv mintală, a cuiva.
Jurnalist sau blogger: oare face consumatorul diferența?
Lucrurile se complică atunci când autorii sunt jurnaliști cu proprii canale de blog sau jurnaliști cândva angajați în instituții media. Avem cazuri când jurnaliști foarte buni (ce-i drept, mai puțin în Moldova) au părăsit redacțiile în care nu se mai regăseau și și-au creat, de regulă – pe Youtube, bloguri sau platforme media proprii și au continuat să producă conținut de calitate, respectând, implicit, deontologia. La noi însă avem altceva – unii actuali sau foști jurnaliști și-au creat în paralel platforme proprii, dar plasează pe ele un conținut mai puțin conform cu jurnalismul profesionist.
Oamenii continuă să-i perceapă drept jurnaliști și deci se așteaptă la o minimă respectare a deontologiei. În acest caz, ce putem face? Marile redacții din lume au inventat bicicleta demult și au introdus în documentele lor de politici editoriale și conduită norme obligatorii pentru angajații lor care au și bloguri: chiar dacă sunt platforme de exprimare liberă, pe bloguri nu poți plasa lucruri care nu ar fi acceptate și în ziar. Punct. Asta ar trebui să servească drept bună practică pentru redacțiile de la noi – să le ceară angajaților care au canale individuale de Youtube sau alte platforme pe care plasează conținut să respecte și acolo deontologia sau chiar politica editorială, întrucât ei reprezintă și acolo imaginea redacției. Managementul redacțiilor ar trebui să fie cu atât mai interesat să impună astfel de reguli cu cât acești autori sunt deja notorii pentru încălcarea deliberată a deontologiei.
Documentându-mă pentru acest articol, mi-am confirmat convingerea că în lume există de mult timp preocupare pentru responsabilizarea altor creatori de conținut decât jurnaliștii. În unele cazuri, reguli de onestitate pentru influenceri sunt incluse în legislația cu privire la publicitate și activitatea comercială. În altele, se caută în continuare formule pentru responsabilizarea creatorilor de conținut, dar astfel încât să nu fie lezate libertatea de opinie și exprimarea liberă.
Din fericire, am constatat că în exterior există și cazuri când comunități de bloggeri au abordat problema elaborării unor coduri de etică, iar unele comunități, de exemplu, a bloggerilor cu profil gastronomic, chiar au ajuns să formuleze un set de reguli, deși au generat polemici aprinse, cele mai multe axate pe argumentul că „nu ar trebui să ne facem reguli ca jurnaliștii, căci dacă voiam să fim jurnaliști, lucram într-o redacție”.
De asemenea, un specialist în media și online din Norvegia, senior instructor în rețeaua profesioniștilor LinkedIn, Morten Rand-Hendriksen, a elaborat încă în anul 2009 un Cod de etică al bloggerilor, despre care anunță din start că este bazat pe Codul deontologic al presei din Norvegia. Liniile principale ale acestui cod sunt respectarea în orice circumstanțe a adevărului și folosirea platformei de blog pentru a proteja (victimele unor circumstanțe sau abuzuri, libertatea de exprimare și drepturile) și nu pentru a face rău.
Mai târziu, în 2021, același autor a elaborat un Cod de etică pentru influenceri, prin această noțiune avându-se în vedere inclusiv persoanele care câștigă din ceea ce spun/prezintă/promovează pe diferite platforme. „Promovarea e un MARE business. Asta înseamnă că acum, mai mult decât anterior, avem nevoie de influenceri care să adere la principii etice de bază ale muncii lor. Este ceva din seria lucrurilor despre care se spune că cu o mare putere vine o mare responsabilitate. Când activitatea de influencer devine job, trebuie s-o iei în serios”, argumentează Morten Rand-Hendriksen.
Ambele coduri au fost și sunt în continuare plasate pe web pentru a fi completate și discutate. Bineînțeles, nu se știe câtă lume le folosește, dar ele pot fi luate drept reper de către orice creator de conținut care se respectă și ține la decență și onestitate.
Înțeleg că întrebarea din titlu îmi poate atrage critici și reproșuri de felul „hai să lăsăm măcar platformele de exprimare liberă în afara vreunor reguli” sau „au jurnaliștii un cod deontologic și ce, parcă toți îl respectă?”. Desigur că accept astfel de replici și da, nu toți jurnaliștii respectă, dar încălcarea normelor nu anulează utilitatea lor. Dacă „blogosfera” Moldovei ar fi produs exclusiv conținut care să nu lezeze pe nimeni, acest articol nu ar fi existat. Așa însă sunt nevoită să abordez această problemă și îmi asum să generez o discuție. Admit și faptul că discuția s-ar putea nici să nu înceapă dacă bloggerii/creatorii de conținut cu probleme de etică se vor autoresponsabiliza și vor începe, de mâine, să lucreze altfel.
Viorica Zaharia
președinta Consiliului de Presă
Realizarea acestui articol a fost posibilă datorită suportului generos din partea poporului american și cel britanic, prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și al UK. Conținutul acestui material ține de responsabilitatea Centrului pentru Jurnalism Independent și nu reflectă în mod necesar viziunea UK, a USAID sau a Guvernului Statelor Unite ale Americii.
