- 24 februarie 2023
- Podcast cuMINTE
- 29 minute de citit
- 4135 Vizualizări
Podcast: Play in new window | Download (Duration: 42:02 — 96.2MB)
La ce te gândești când spun „război hibrid”? La atacuri armate oare? Soldați? Bombe? Războiul hibrid nu e neapărat despre asta. Dezinformarea, bunăoară, atacurile cibernetice și multe alte instrumente sunt des utilizate în astfel de confruntări, iar termenul se pare că a devenit tot mai relevant mai ales de când avem un război pe bune peste graniță, în Ucraina.
Este oare Republica Moldova implicată într-un război hibrid? Cum se manifestă acest fenomen în țara noastră, ce metode sunt utilizate și cine este ținta?
Sunt Ana Sârbu și astăzi, la Podcast cuMINTE, vom încerca să aflăm răspunsurile la aceste întrebări de la Mihai Mogîldea, director adjunct al Institutului pentru Politici și Reforme Europene.
Ana Sârbu: Noțiunea de război hibrid nu este una tocmai nouă. Totuși, pentru mulți, este încă neclară. Cum explicăm simplu, pe înțelesul tuturor, ce este războiul hibrid?
Mihai Mogîldea: În primul rând, este un război diferit față de cel pe care l-am studiat noi în cărțile de istorie. Deci, nu mai luptăm cu armele în mână, nu mai luptăm cu tancurile pe câmpul de luptă, mai degrabă utilizăm alte instrumente care sunt menite să ne ajute să obținem același scop, adică să înfrângem adversarul.
De cele mai multe ori, ținta unui război hibrid este un stat care se află în vizorul unui alt stat agresor, deci avem un stat agresor pe de o parte, care încearcă prin mai multe metode să slăbească, să vulnerabilizeze, să scadă din capacitatea de luptă a celuilalt stat. Aceasta este prima diferență când auzim termenul de război hibrid – trebuie să înțelegem că el este diferit de unul convențional. Al doilea lucru pe care trebuie să-l reținem este că acest termen – hibrid – este menit să îmbine mai multe elemente care sunt utilizate de către statul agresor. În acest caz putem avea atacuri cibernetice, putem avea instrumente de dezinformare, putem avea de exemplu sistări de energie, de gaz, curent electric, putem avea inclusiv alte mecanisme cu care operează statul agresor, precum de exemplu finanțarea unor partide politice care, prin intermediul alegerilor – organizate de altfel într-un mod democratic – ar trebui să preia puterea și să răspundă comenzilor statului agresor. În cazul Republicii Moldova, ca să fim mai exacți, vorbim despre un stat agresor la ora actuală, care este Rusia, și care încearcă de mai mulți ani, prin diferite metode, prin diferite instrumente pe care le-am enumerat anterior să slăbească, să înfrângă, să vulnerabilizeze și să-și aducă la cheremul său un stat victimă, care în cazul nostru este Republica Moldova. Deci, războiul hibrid, dacă dorim să-l observăm cum arată în realitate, trebuie să ne uităm la experiența noastră din ultimii ani și vom vedea că acesta se manifestă pe mai multe fronturi și că, de altfel, a reușit mai mult sau mai puțin să vulnerabilizeze statul nostru care în ultimul an, cel puțin încearcă să-și recapete din capacitatea de răspuns, de luptă, încearcă să-și consolideze mai multe capacități care în trecut îi lipseau.
Din ceea ce ne spui, înțelegem ușor că Moldova este parte a unui război hibrid lansat demult și exploatat în continuare de Rusia. Cât de gravă este situația?
Indiscutabil, și se află de mai mulți ani, lucru ce poate fi ușor observat. A fost menționat de mai mulți experți și analiști și, din păcate, astăzi unul din grupurile țintă care a căzut victimă a acestui război este populația Republicii Moldova. Nu atât guvernarea, nu atât instituțiile care conduc statul, ci mai degrabă populația, pentru că statul agresor (nr. Federația Rusă) dorește să influențeze gândirea, deciziile, opțiunile de vot ale populației. Asta și este diferența pe care o explicam anterior față de un război convențional – atunci când ai un război convențional, încerci să înfrângi armata statului advers. În acest caz, când ne uităm la Republica Moldova, ne dăm seama că Federația Rusă nu-și dorește să ocupe Republica Moldova prin dislocarea aici a unor forțe armate sau să-și mute tancurile în Republica Moldova. Astăzi, singura opțiune pe care o are la îndemână Federația Rusă este să obțină controlul din punct de vedere politic al țării noastre, care i-ar permite să utilizeze Republica Moldova așa cum utilizează Belarusul, pe care îl cunoaștem că este statul prieten al Federației Ruse în contextul agresiunii împotriva Ucrainei.
Cum să ne dăm seama că anume acestea sunt semnele care ne indică prezența unui război hibrid, în special când vorbim despre Republica Moldova?
Este dificil să înțelegi cum este declanșat și cum este instrumentalizat, dezvoltat acest război hibrid, pentru că pentru asta ai nevoie să analizezi mai bine cum evoluează lucrurile pe anumite fronturi. Să zicem că ești un bun cunoscător al domeniului energiei, de exemplu, și la un moment dat observi că din Federația Rusă nu ajunge cantitatea de gaze pe care Republica Moldova sau companiile din Republica Moldova au contractat-o prin semnarea unui contract. Prima ta întrebare ar fi să înțelegi de ce se întâmplă acest lucru și, în mod normal, dacă urmărești doar declarațiile oficiale, dacă urmărești doar ce zic conducătorii sau oficialii din Federația Rusă, atunci nu ai observa niciun semn care te-ar pune pe gânduri, pentru că ei ar vorbi mai degrabă despre o criză la nivelul Federației Ruse, despre faptul că nu sunt destule resurse în aceste țevi care transportă gazul ș.a.m.d., deci pot inventa o mie de motive în acest sens. Dar, dacă stai să te gândești că această decizie de limitare a transportului de gaze a fost luată în pragul iernii, dacă te gândești la faptul că cetățenii noștri sau Republica Moldova este practic la ora actuală parțial dependentă de aceste resurse de gaz din Federația Rusă – și când zic asta mă refer în special la costurile mai mici pe care le presupuneau transportul de gaze din Rusia – și dacă urmărești, în același timp, cum în aceeași perioadă mai multe partide, mai multe grupuri, mai multe mișcări exploatează foarte abil acest subiect prin intermediul diferitor posturi de televiziune, prin intermediul site-urilor, diferite bloguri ș.a.m.d. și încearcă să pună această problemă în cârca guvernării de la Chișinău, atunci poți să înțelegi că este vorba despre mai mult decât o simplă încercare de limitare a transportului de gaze. Mai degrabă este vorba despre o încercare a Federației Ruse de a utiliza această problemă pentru a slăbi din autoritatea, din încrederea, din suportul politic de care se bucură guvernarea de la Chișinău. Deci, asta îl poate ajuta pe un cetățean, pe orice locuitor, pe orice consumator de informație să înțeleagă mai bine care ar fi diferența dintre un episod individual și unul care are mai multe tentacule.
Același lucru s-a întâmplat cu zecile de știri false, informații false care au circulat pe site-urile de socializare în luna martie a anului trecut, precum că în Republica Moldova ar fi obligatorie înrolarea în armată și că acest lucru urmează să se întâmple în câteva zile, că tancuri au intrat în Republica Moldova și pot fi văzute pe drumurile naționale, deci, clar, niște informații care erau menite să crească această stare de îngrijorare, frică în societate și să creeze tulburări sociale, să creeze o stare de neîncredere, incertitudine, care să se răsfrângă evident asupra guvernării. Oamenii, dacă nu mai au încredere că cei care guvernează își fac datoria cum trebuie, pur și simplu nu mai sunt motivați cumva să asculte ce spune legea, însă respectă regulile care le sunt impuse prin intermediul legii și mai degrabă în asemenea situații oamenii sunt tentați să plece, să fugă, să găsească o soluție ca să părăsească acest teritoriu pe care nu-l consideră sigur. Acesta ar fi unul din efectele pe care și-ar dori să-l atingă Federația Rusă, mai ales în contextul războiului din Ucraina, ca să crească această neîncredere, nesiguranța, frica nu neapărat în actuala guvernare, ci în general în capacitatea Republicii Moldova de a-și susține, menține și coordona domeniile-cheie de activitate.
Presupun că acesta este unul din punctele vulnerabile ale Republicii Moldova în acest război hibrid? Mai există și altele?
Da, există mai multe puncte vulnerabile și unul dintre ele ține de faptul că la ora actuală noi nu avem instrumente eficiente care să ne ajute în lupta împotriva acestui război hibrid. Dacă o luăm segmentar, pe mai multe domenii, și ne uităm la cum am reușit noi să combatem toate aceste acțiuni de destabilizare, de atac împotriva Republicii Moldova în ultimii ani, atunci putem vedea că multe lucruri vizibile în acest sens nu s-au întâmplat din păcate și, până nu a început războiul din Ucraina, autoritățile noastre au fost destul de timide când vine vorba de răspunsul pe care ar trebui să-l ofere acestor acțiuni care veneau dinspre Federația Rusă. Dacă ne uităm la ce s-a întâmplat în ultimul an, vedem că am avut atacuri cibernetice la adresa mai multor instituții, inclusiv cu spargerea unor conturi de Telegram, care a fost reflectată de mass-media și probabil este bine cunoscut celor care ne ascultă.
Deci, însuși faptul că în Republica Moldova niște oficiali, demnitari de stat au utilizat aplicația Telegram, care conform protocoalelor de securitate nu este sigură în contextul în care a fost dezvoltată în Federația Rusă, existau mai multe zvonuri ca ar fi controlată de Serviciile din Federația Rusă sau de anumite instituții din Federația Rusă și niște oficiali, demnitari publici din Republica Moldova au utilizat această aplicație în scop de lucru, nici măcar în scop personal, dar pentru a discuta activități ce țin de instituțiile în care activează, ce țin de activitatea lor de zi cu zi și conturile lor au fost sparte, vorbește foarte mult despre cât de bine stăm noi la capitolul securitate cibernetică, cum am menționat anterior. Este un exemplu care ne arată cât de prost stăm și cât de slab pregătiți sunt chiar și cei mai înalți oficiali și demnitari de stat ca să respecte anumite reguli și cel puțin să nu utilizeze aplicații nesigure pentru comunicarea acestora cu omologi, cu alte persoane din aparatul de stat din instituțiile publice.
Un alt exemplu pe care l-am avut ține de lupta împotriva dezinformării și faptul că până la începutul războiului Federației Ruse împotriva Ucrainei, până în luna februarie anul trecut, noi am avut pe piață mai multe canale clar controlate din Federația Rusă prin interpuși, prin finanțare, bani care își aveau sursa în Federația Rusă. Fiecare retransmitea programe din Federația Rusă – știri, dezbateri – care de altfel lucrau bine-mersi în Republica Moldova și licența cărora nu a fost retrasă ani de-a rândul, deși era clar că aceste canale nu făceau altceva decât să slăbească din înțelegerea și cunoașterea oamenilor de rând privind evenimentele care se întâmplă în țară, atât cât și în afara țării noastre. Ca să dăm un exemplu și să fim mai exacți: să ne imaginăm că într-o zi în țara noastră au loc alegeri parlamentare sau prezidențiale și în urma acestor alegeri, care sunt organizate democratic, este ales președintele țării spre exemplu. Dacă acest președinte nu este pe placul Federației Ruse, atunci canalele publice din Federația Rusă vor găsi motive pentru care să critice procesul de vot, alegerea acestui președinte sau vor inventa motive ca să critice întreg procesul, inclusiv candidatul, pentru că aceste canale din Federația Rusă sunt controlate de un regim autoritar, ce nu respectă nicio normă democratică și asta este foarte clar pentru toți acum. În momentul în care un locuitor al unui sat sau unui oraș din țara noastră deschide seara televizorul și urmărește mai întâi un program de știri retransmis aici, în Republica Moldova, din Federația Rusă, la care i se spune niște informații, iar peste o oră ascultă un alt program de știri din țară la care aude o altă versiune și alte informații, în mintea acestuia se creează o confuzie, în cel mai bun caz, sau, într-un caz mai puțin optimist, acel om ar putea fi dezinformat și ar putea să i se creeze o percepție greșită din cauza faptului că aici, în țara noastră, ajung informații false, informații denaturate, speculații cu găleata din Federația Rusă. Acest lucru se întâmplă zilnic, nemaivorbind de situații precum războiul actual din Ucraina, și noi vedem când televiziunile sau alte instituții media merg prin țară și întreabă oamenii despre războiul din Ucraina. Vedem că în anumite zone, de exemplu unii cetățeni zic că fie Ucraina se face vinovată de declanșarea acestui război, fie ambele țări se fac vinovate și cu precădere acești oameni sunt vorbitori de limbă rusă, pentru că la ei, pe parcursul ultimilor ani, au ajuns în special informații, știri transmise de către televiziunile ce operau fie cu suportul Federației Ruse, fie retransmiteau știri, produse analitice, dezbateri din Federația Rusă, iar astăzi noi vedem efectul acestei perioade în care noi nu am acționat la timp, nu am interzis activitatea acestor canale de televiziune rusești, nu am sistat toată această dezinformare care venea pe mai multe canale, dar în special în orele de vârf, prin intermediul acestor produse transmise din Federația Rusă. Impactul îl vedem astăzi și se vede când oamenii sunt întrebați despre războiul din Ucraina și nu Dă Doamne dacă ar exista o situație similară în țara noastră și noi am fi atacați de Federația Rusă, să nu ne mirăm că unii oameni ar crede că noi ca societate ne-am face vinovată de declanșarea acestui război, pentru că, din păcate, decenii de-a rând acești oameni au consumat doar informații care veneau din Federația Rusă.
Ce trebuie să facă guvernarea, statul Republica Moldova în miezul acestui război hibrid?
Guvernarea are toate instrumentele la îndemână, în sensul în care poate vota legi, poate dezvolta anumite instrumente de luptă mai eficiente împotriva acestor acțiuni ale Federației Ruse, poate să le comunice oamenilor, să-i informeze, să încerce cumva să lupte împotriva dezinformării, știrilor false și altele. În ultimul an, am văzut într-adevăr că Guvernul s-a activizat pe această dimensiune, încearcă să fie mai activă, să răspundă mai bine la toate aceste încercări pe care le-am enumerat anterior, dar evident că încă multe lucruri sunt necesare și în special trebuie să vedem instituții care lucrează independent, care sunt mai funcționale, mai pregătite să răspundă tuturor acestor probleme.
Dacă ne-am uita la ce s-a întâmplat în ultimul an, pentru că asta ar fi perioada cea mai importantă pentru noi, mai ales în contextul războiului din țara vecină, putem observa că, pe de o parte, pe dimensiunea luptei împotriva dezinformării au existat niște acțiuni. Astăzi programele de știri, analitice din Federația Rusă nu mai sunt retransmise în Moldova. Acest lucru se întâmplă din luna martie a anului trecut. Totodată, există amenzi mult mai mari pentru potențiale încercări de a promova știri false, de a dezinforma, pe care poate să le introducă instituția care monitorizează sectorul audiovizualului, adică televiziuni și radiouri, și mă refer la Consiliul Audiovizualului.
Astăzi, șase canale TV care erau clar controlate de către oligarhi, de către foști politicieni, buni prieteni ai Federației Ruse, și care evident primeau de acolo finanțare, primeau suport, primeau orice aveau nevoie ca să promoveze aici agenda Federației Ruse, nu mai operează și au fost sistate pe perioada stării de urgență. Deci, lucruri s-au făcut, au existat încercări – de altfel, unele dintre ele criticate, unele dintre ele care au trezit dezbateri în societate – care, din punctul meu de vedere, ajută în această situație de a curăța spațiul informațional de toți acești actori care nu făceau decât să slăbească, cum am spus anterior, capacitatea noastră de luptă și aici mă refer în special la cetățenii de rând. Un stat, ca să fie funcțional, puternic, ca să poată opera conform normelor democratice, în primul rând trebuie să aibă niște cetățeni care sunt conștienți despre faptul că Federația Rusă încearcă prin mai multe metode să slăbească Republica Moldova și să răstoarne guvernarea de la Chișinău, să-și instaureze aici un regim marionetă, care să răspundă ordinelor ce vin de la Moscova.
Dacă toată populația ar înțelege acest mesaj și acest mesaj ar fi comunicat de către mai mulți politicieni, de către mai mulți lideri de opinie, de către, inclusiv, mai mulți jurnaliști și am încerca să lucrăm împreună pentru a comunica eficient oamenilor acest lucru, poate mai puțini oameni ar cădea pradă acestor dezinformări, știri false promovate de către Federația Rusă. În același timp, trebuie să înțelegem că lupta împotriva războiului hibrid nu vizează doar dezinformarea sau doar știrile false, ea vizează și toate acele domenii-cheie care sunt menite să securizeze statul. Pe de o parte, de exemplu în ultimul an și jumătate, am atras o atenție sporită sectorului energetic. Am văzut că după situația cu care ne-am confruntat iarna trecută, în această iarnă suntem mai bine pregătiți, am găsit resurse alternative de import, avem canale prin care putem aduce gaz și din alte țări și ăsta este un mecanism în plus prin care putem lupta împotriva presiunii constante care vine din partea Federației Ruse prin intermediul exportului de gaz.
Dacă ne uităm la domeniul apărării, pentru că și el este important, până acum câțiva ani Republica Moldova avea o armată care era subfinanțată, care deținea o tehnică militară învechită, care nu era bine pregătită, bine antrenată să răspundă unui atac din afară. Bugetul pentru Apărare în țara noastră era anterior cifrat la 0,2 – 0,3% din PIB, mult mai puțin în comparație cu statele membre NATO, de exemplu, pentru care există stabilit un prag de 2%, care trebuie atins de către orice stat NATO într-o anumită perioadă de timp. Țara noastră investea în apărare de 8-9 ori mai puțin decât investeau țările membre NATO, inclusiv decât țări care aveau ca teritoriu și ca populație cam aceleași dimensiuni ca și Republica Moldova.
Astăzi, noi investim practic dublu decât investeam ca proporție acum patru sau cinci ani. Chiar dacă nu este mult, este deja un pas înainte și anul trecut țara noastră a început să primească finanțare inclusiv de la Uniunea Europeană pentru sectorul de Apărare. A fost anunțată o sumă de 47 de milioane de euro, care practic dublează bugetul de Apărare și asta ne face mai bine pregătiți să ne antrenăm, să achiziționăm acele echipamente de care avem nevoie, să avem niște soldați mai bine antrenați ș.a.m.d., pentru că odată ce un stat agresor vede că alt stat pe care dorește să-l vulnerabilizeze este pregătit, are capacități de răspuns, atunci se va gândi de două sau mai multe ori dacă acest stat poate fi atacat și dacă acel stat poate fi vulnerabilizat. Deci, asta este diferența majoră, când ne uităm la faptul că, de exemplu – și lucrul ăsta poate fi ușor observat – că anumite țări investesc masiv în apărare chiar dacă nu se confruntă cu un război, chiar dacă riscul de a fi atacat este destul de mic, chiar dacă se află la mii de kilometri distanță de state agresoare ca Federația Rusă.
Trebuie să ne dăm seama că aceste investiții nu sunt menite decât să descurajeze un potențial atac. Deci asta nu a făcut Republica Moldova în ultimele trei decenii, nu a investit în acele sectoare-cheie care ar fi ajutat-o să descurajeze un potențial atac din partea unui stat din afară și, mai mult decât atât, inclusiv când vine vorba despre probleme precum neutralitatea noastră, precum dependența noastră din punct de vedere a resurselor naturale, de unii furnizori. Nu am reușit să înțelegem că cea mai bună formă de asigurare a securității este împreună cu alte alianțe, alte organizații, precum Uniunea Europeană sau NATO. Astăzi, dacă trăiești la Chișinău, ești supus unui risc mult mai mare de a deveni victima unui război, decât dacă ai trăi la Iași, la 150 km de Chișinău.
Probabil, un cetățean român care trăiește la Iași se simte mult mai sigur decât unul de la Chișinău sau se simțea mult mai sigur în luna februarie sau martie a anului trecut, pentru că România este membră NATO și, conform regulilor care funcționează în această alianță, atunci când un stat membru este atacat de către un stat din afara alianței, în cazul nostru Federația Rusă, toate țările NATO trebuie să-i acorde asistență, ajutor militar pentru ca să răspundă acelui atac, iar Federația Rusă la ora actuală nu ar îndrăzni în niciun caz să atace un stat membru NATO, pentru că capacitățile sale de luptă sunt mult mai mici decât ale tuturor statelor NATO luate împreună. Și cred că același lucru ar fi și dacă am vorbi de știrile false, dacă am ști că avem un anumit mecanism în țară, anumite legi, care nu ar permite știrile false propagandă, nu ar veni astfel de emisiuni și nu ar putea fi Moldova o platformă potrivită pentru ca ele să funcționeze aici.
Anterior, Institutul pentru Politici și Reforme Europene a prezentat un mecanism de avertizare timpurie la amenințările hibride. Ce este asta și la ce servește?
Un mecanism de identificare timpurie a amenințărilor hibride ar trebui să ajute instituții ale statului să identifice mai ușor acele acțiuni care s-ar încadra în categoria amenințărilor hibride la adresa securității Republicii Moldova. Să ne imaginăm că ești funcționar sau unul din oamenii care lucrează la Ministerul Agriculturii și, la un moment dat, observi că guvernarea sau partidul de la guvernare a votat în Parlament o lege care ține de vânzarea unei cantități mari de grâu din rezervele de stat către un agent economic care dorește să cumpere această cantitate și ulterior să o vândă pe alte piețe. În mod normal, această decizie poate fi prezentată ca fiind una pur comercială, adică Guvernul sau Parlamentul în acest caz, observând că în rezerva de grâu a statului mai sunt încă destule tone care pot fi vândute, ia decizia să vândă o parte din acestea ca să acumuleze mai mulți bani la buget.
În același timp, ar trebui să te pună în gardă faptul că rezerva de stat se golește și, eventual, dacă în următorul an cantitatea de grâu ar fi mai mică, atunci există riscul ca în această situație țara să se confrunte cu o criză alimentară, adică să nu dețină o cantitate de grâu destulă ca să producă pâine și ca să o vândă la un preț bun, avantajos, în special pentru oamenii care nu-și permit să plătească mult pentru această pâine. Deci, pe de o parte, ai o decizie comercială, dar pe de altă parte îți dai seama că există și niște riscuri de securitate. În acest caz, un mecanism de avertizare timpurie te-ar ajuta să înțelegi dacă această decizie luată la nivel politic ar avea și altă conotație și ar putea cumva să vulnerabilizeze statul și să creeze potențiale crize. Exact același lucru s-a întâmplat de exemplu cu furtul miliardului, care poate este mai bine cunoscut de către cei care ne urmăresc. Anumite decizii care au fost luate în perioada 2012-2013, care atunci nu trezeau mari nedumeriri în societate, păreau că țin doar de domeniul financiar și de activitatea Băncii Naționale, până la urmă, s-au dovedit a fi orchestrate, coordonate ca să scoată bani din sistemul bancar ca să vulnerabilizeze această țară și până la urmă să pună pe brânci întregul buget al statului pentru că, dacă ne aducem aminte că acest furt al miliardului s-a tradus până la urmă în devalorizarea leului și multe alte consecințe grave pentru oameni și noi am fost practic impuși să întoarcem acești bani înapoi în buget. Iată acest exemplu vorbește și mai clar despre necesitatea ca instituțiile statului, când observă că se orchestrează, că există o înțelegere și există mai multe semnale că o anumită decizie are o conotație mai mare sau o valoare mult mai mare decât una pur comercială, pur politică și se încearcă de fapt organizarea unei scheme de furt, de vandalizare, de devalorizare ș.a.m.d., să acționeze conform legii și mai degrabă să semnalizeze aceste presupuneri, aceste îngrijorări pe care le au către o instituție care ar trebui să încurajeze toate aceste semnale și să le pună practic în același tablou și să se înțeleagă mai bine ce se încearcă și cine sunt actorii acestei scheme, ce încearcă ei să obțină.
Noi avem mai multe exemple pe care le putem da aici, dar cel mai important să înțelegem este că sunt acțiuni care uneori ni se par individuale, separate, care uneori nu creează îngrijorare, pentru că s-ar părea că ele țin doar de anumite domenii, s-ar părea că ele sunt niște decizii individuale, dar care mai târziu arată că ele sunt parte a unei întregi scheme, a unui întreg sistem de furt, de extragere a unor bunuri care aparțin statului și care până la urmă ajung în mâinile unor persoane private. Cam despre asta ar fi un mecanism de identificare timpurie, despre identificarea acestor semnale care ar trebui comunicate instituțiilor responsabile și acestea ar trebui să acționeze.
În cazul nostru, noi avem ministere, avem agenții neguvernamentale despre care unii ar spune că nu au nicio treabă cu securitatea. Ministerul Mediului sau Ministerul Agriculturii, așa cum spuneam, în percepția omului simplu nu au nicio treabă cu securitatea, doar că atunci când se iau anumite decizii care vizează doar acel minister, s-ar putea ca ele să impacteze asupra securității naționale și de aceea fiecare instituție din sistemul guvernamental ar trebui să fie antrenată să identifice aceste riscuri și să le comunice Serviciului de Informație și Securitate, de exemplu, pentru că ei sunt cei care trebuie să vegheze asupra securității statului, iar Serviciul trebuie să adune în acest caz semnalele de la toți actorii care vin din sistem, să le analizeze și să ia o decizie cum trebuie să reacționeze în acest caz, ca acele consecințe negative despre care noi vorbim să nu se producă și noi practic să anticipăm toate acele lucruri care mai apoi nu fac decât să slăbească statul și să creeze respectiv o imagine negativă a țării noastre în exterior.
Spre final, aș vrea ca cei care ne ascultă să rămână cu o concluzie și anume cum ei ar trebui să se protejeze atunci când este vorba de un război hibrid? Am discutat astăzi că analizând informația pe care o primesc, dar aș vrea să-i ajutăm să găsească și alte soluții cum ar putea să se protejeze.
Cea mai bună armă de protecție împotriva acestui război hibrid ține, cred eu, de informare. Aici este punctul cel mai sensibil și din păcate această problemă a informării incomplete, uneori denaturate a publicului își lasă amprenta asupra deciziilor pe care le iau oamenii. Mă întorc la discuția noastră de la începutul acestui podcast: până la urmă, victima oricărui război hibrid în această regiune se dorește a fi populația mai degrabă decât instituțiile statului, decât clasa politică, decât oamenii pe care îi vedem noi zi de zi la televizor. La această concluzie ajungem după ce ne uităm la instrumentele cu care operează statul agresor, în cazul nostru Federația Rusă. Ei sunt interesați, în Republica Moldova, să controleze clasa politică, să controleze deciziile pe care le ia conducerea statului și dacă au la cheremul lor această conducere pot ușor manipula multe domenii-cheie de activitate ale statului, inclusiv pot obține mai multe beneficii prin conducerea țării.
Dacă pornim de la această prezumție, înțelegem că atâta timp cât populația, societatea va fi capabilă să înțeleagă mai bine ceea ce se întâmplă în jurul lor, să înțeleagă mai bine cine și cum acționează în special pe această dimensiune a războiului hibrid, atunci probabil și încercările de a dezvolta acest război hibrid vor fi sortite eșecului. Principalul mecanism ar fi o informare mai bună, o cunoaștere mai bună, să trecem dincolo de actualitățile din viața de zi cu zi și să încercăm să urmărim dintr-o perspectivă mai largă evenimentele care se produc, să încercăm să facem conexiuni între deciziile care se iau, evenimente, între anumite procese care se întâmplă și care pot fi ușor observabile, să nu tratăm individual fiecare caz, ci mai degrabă să urmărim evoluția unui proces în timp.
Dacă ne interesează, de exemplu, situația politică din Republica Moldova, atunci putem să urmărim zi de zi actualitatea politică și în același timp să nu uităm atunci când ieșim la vot, când alegem, despre comportamentul actorilor politici, nu doar în ultimul an, nu doar în campania electorală, dar să ne gândim ce au făcut ei 5-6 ani în urmă, inclusiv când erau în alte funcții ș.a.m.d. Dacă ne interesează domeniul economic, la fel, trebuie să analizăm bine, să avem o înțelegere globală a dezvoltării economice, a principalelor sectoare, a modului în care anumite decizii au reușit să impulsioneze dezvoltarea unor sectoare economice și evident să analizăm foarte bine cum și ce se întâmplă la nivel internațional.
Dincolo de țara noastră, contează foarte mult și lucrurile care se întâmplă în regiune, în Europa. Și ele sunt în măsură să ne afecteze foarte mult, pentru că noi trăim într-o lume interconectată și de aceea este important să avem o perspectivă mult mai largă asupra acestor probleme. De aceea, eu îi încurajez pe cei care ne ascultă să utilizeze arma pe care o au la îndemână, care este disponibilă tuturor și gratuită – informarea, educația mediatică, cultivarea acestei cunoașteri a spațiului informațional și dezvoltarea spiritului analitic, pentru că asta este foarte important.
Nu încercăm doar să preluăm anumite informații, să le consumăm, ci încercăm și să intrăm în esența lucrurilor, să analizăm bine ceea ce ne comunică actorii, să vedem în ce măsură acele lucruri sunt adevărate și să punem la îndoială mesajele care sunt comunicate, să le trecem prin propriul filtru analitic. Cred că asta ar fi cea mai bună și cea mai eficientă armă, care, în timp, s-a dovedit că poate ajuta la dezvoltarea democrației, a societăților, în special a celor occidentale.
***
Vă mulțumesc, domnule Mogîldea, pentru explicațiile utile oferite astăzi ascultătorilor noștri. Nu ne rămâne decât să-i îndemnăm, tradițional deja, să filtreze cuMINTEa trează orice informație care le iese în cale. Ascultați-ne în continuare pe site-ul Mediacritica.md, pe Google Podcasts, Apple Podcasts și Soundcloud.
Podcastul cuMINTE este realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent cu sprijinul Institutului pentru Raportare despre Război și Pace (IWPR) în cadrul proiectului „Promovarea educației media în rândul cetățenilor prin conținut media de calitate”, implementat de CJI în perioada noiembrie 2022- martie 2023. Opiniile exprimate în acest material nu reprezintă neapărat cele ale IWPR sau ale partenerilor săi.