Cine poate fi numit jurnalist în ziua de astăzi

Întrebări

În ultimii câțiva ani, în spațiul public există tot mai multe discuții despre ce înseamnă mass-media și cine este un jurnalist în era digitală. Mulți susțin că granița dintre jurnalist – blogger – vlogger – influencer este aproape ștearsă pentru că toți „lucrează cu aceeași materie primă – informația”. Alții cred că mass-media este doar ceea ce se încadrează în „canale TV, posturi de radio și ziare sau reviste”, excluzând din această ecuație online-ul, iar jurnaliștii sunt doar cei care dețin o „legitimație de presă” și o afiliere bine determinată unei instituții media (NB. freelancerii nu se încadrează în tiparele acestora). Există și grupul celor care spun că în era digitală „oricine este jurnalist” și-și poate exprima opinii, nu neapărat fundamentate pe cunoștințe, ci doar pentru că așa crede.

Cine se poate considera jurnalist în ziua de astăzi? Este suficient să te autodeclari jurnalist pentru ca să fii unul? Calitatea de jurnalist trebuie recunoscută de o anumită instituție, registru și/sau autoritate sau nu e obligatorie legitimizarea pentru a te numi jurnalist? Sunt bloggerii și influncerii jurnaliști? Este live streamingul jurnalism, iar angajații companiilor de live streaming – jurnaliști? Este o platformă de agregare de conținut o instituție mass-media, iar angajații acesteia jurnaliști? Sunt doar câteva dintre întrebările la care vom încerca să răspundem (uneori indirect) prin intermediul acestui articol.

Jurnalist, jurnalism, mass-media. Explicații scurte

Potrivit Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova, „jurnalistul este persoana fizică, angajată sau neangajată într-o instituție mass-media, care se ocupă cu regularitate de una sau mai multe activități precum: colectarea informației de interes public din orice sursă relevantă, redactarea și editarea acesteia sub orice formă – text,  fotografie, înregistrare video și/sau audio, desen, grafică etc., cu scopul diseminării publice prin intermediul mass-media”. „Biblia” jurnalistului – Codul – menționează și alte câteva calități pe care trebuie să le bifeze o persoană pentru a se încadra în categoria de jurnalist, printre care:

• să fie liber și independent în acțiuni, gândire și decizii;
• să fie integru din punct de vedere etic;
• să nu fie cenzurat și să nu se autocenzureze;
• are nu doar drepturi, ci și obligații;
• să nu instige la ură, la homofobie, la antisemitism, sau la discriminare;
• să nu facă propagandă politică, religioasă sau agitație electorală;
• să dețină cunoștințe și abilități de profil;
• să dețină abilități jurnalistice de bază și cultură lingvistică.

Teoretic, dar și la modul practic, există două categorii de jurnaliști. Din prima face parte jurnalistul afiliat unei instituții media (instituționalizat), adică angajat în baza unui contract de muncă pe termen lung. Este parte a unei instituții/organizații media, este recognoscibil și aparține unui grup lesne identificabil, poate fi legitimat. De exemplu: X este editorialist/ă la Agora.md, Y este reporter/ă la Jurnal TV etc. Deci, legitimitatea sau recunoașterea calității de jurnalist este pusă pe seama unei instituții pe care o reprezintă și al cărei angajat este.

Al doilea este jurnalistul freelancer (liber profesionist). Dacă în primul caz recunoașterea i se oferă prin apartenența legală/contractuală la o instituție/organizație media, atunci un freelancer muncește pe cont propriu. Poate lucra pentru una sau mai multe redacții în același timp și nu este constrâns de condiții contractuale de lungă durată. Într-un anume fel, este propriul său patron și își organizează timpul aşa cum crede de cuviinţă. Freelancerul are însă obligația să respecte politicile editoriale ale instituțiilor media cu care colaborează, dar și prevederile menționate în Codul deontologic al jurnalistului. Legitimitatea sau recunoașterea jurnalistului freelancer este conferită de:

• instituțiile media cu care colaborează;
• uniunile/sindicatele jurnaliștilor (în cazul în care acestea există și sunt funcționale).

A schimbat online-ul paradigma identității jurnalistului?

Internetul a reconfigurat esențial lumea în care trăim. Boom-ul online-ului a conferit cetățenilor acces nelimitat la informație și date, ceea ce a generat, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), o „infodemie” sau cantități excesive de informații – multe dintre ele false – care, pe de o parte, fac dificilă înțelegerea unui subiect, iar pe de altă parte, identificarea de soluții pentru anumite probleme. Astfel, Internetul a dus și la creșterea gradului de acces la informație, și la sporirea nivelului dezinformării și al falsurilor.

În legătură cu ideea conform căreia Internetul ar fi generat o schimbare paradigmatică în ceea ce privește jurnalismul și figura jurnalistului tradițional, rămân rezervat. Motivul este simplu: online-ul reprezintă doar canale sau instrumente de distribuire a informației. Principiile fundamentale ale jurnalismului au fost și ar trebui să rămână neschimbate: acuratețe, corectitudine, transparență, nepărtinire, independență și responsabilitate.

Drepturi absolute şi relative sau unde se termină dreptul la libera exprimare

Unul din drepturile de bază – dacă nu chiar esențial al jurnaliștilor – este cel la libera exprimare. Practic pe acest deziderat un jurnalist își bazează activitatea. Prin colectarea, procesarea și diseminarea informației către public, jurnalistul nu face altceva decât să-și exercite dreptul său la liberă exprimare, un drept fundamental, dar (foarte important!) nu unul absolut. Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (cunoscută și drept Convenția Europeană a Drepturilor Omului) menționează că drepturile, în general, pot fi împărţite în două categorii: absolute şi relative. Absolute sunt cele în cazul cărora nu există excepţii sau posibilităţi de derogare de la respectarea lor. De exemplu, dreptul de a nu fi supus pedepsei cu moartea sau dreptul de a nu fi supus torturii. Cele relative sunt drepturile care pot fi limitate, în cazul cărora există excepţii sau derogări.

Libertatea de exprimare este un drept relativ și poate avea limitări. Lipsa lor ar putea conduce la dezordine, abuzuri și, în cele din urmă, la fenomene cu caracter antisocial și antiuman. Anume din acest considerent libertatea de exprimare poate fi supusă unor restricții, iar acestea sunt strâns legate de alte valori esențiale, precum toleranța și respectul față de ceilalți.

Așadar, libertatea de exprimare:

1. Se termină acolo unde, cum spunea John Stuart Mill, începe libertatea celuilalt („Libertatea ta se întinde până acolo unde întâlnește libertatea mea”) saum cum spune o vorbă populară, libertatea mâinii mele se termină unde începe obrazul sau nasul vecinului. Astfel, în momentul în care declarațiile unui jurnalist – sau conținutul diseminat de către acesta – se transformă în injurii, defăimare, instigare la ură sau la violență, atunci această „libertate de exprimare” poate fi limitată: supusă anumitor sancțiuni sau chiar cenzurată;
2. Trebuie să implice neapărat și elementul de responsabilitate pentru cele scrise, expuse, difuzate și/sau diseminate. Responsabilitatea jurnalistului nu trebuie să se limiteze doar la verificarea faptelor, ci și la înțelegerea contextului mai larg în care informațiile sunt produse și distribuite. Jurnalistul este cel care își asumă responsabilitatea pentru veridicitatea informației făcută publică. El este cel care răspunde pentru obiectivitatea, corectitudinea și echilibrul surselor. A face jurnalism și a fi jurnalist înseamnă, pe de o parte, a-ţi asuma responsabilitatea faţă de public, iar pe de alta, a adera la valorile şi normele etice profesionale agreate de comunitate.

Libertatea de exprimare nu le oferă jurnaliștilor și instituțiilor media dreptul absolut de a acţiona iresponsabil sau de disemina informații lipsite de bază factuală. Anume din acest considerent asumarea responsabilității îi oferă jurnalistului sau instituției media din care face parte credibilitatea în fața consumatorilor media, iar aceștia își pun încrederea în informația pe care o publică sau difuzează jurnalistul sau instituția mass-media.

Blogging și influenceri vs. jurnalism și jurnaliști

Bloggingul și influencingul sunt activități nereglementate şi nu impun aproape niciun fel de reguli (cu excepția limitelor legale valabile pentru orice cetățean). Ai cam toată libertatea din lume să scrii sau să spui ceea ce crezi, fără să riști prea multe. Pentru un blogger sau influencer, datul cu părerea este instrumentul principal de lucru. Jurnalismul, pe de altă parte, este un domeniu care s-a legitimat și a fost reglementat, autoreglementat sau coreglementat de-a lungul timpului. Acesta are o istorie, o tradiţie și, cel mai important, se conduce după niște reguli, chiar dacă unele dintre acestea sunt nescrise. Jurnaliștii sunt parte a unor organizații – instituții mass-media, asociaţii media, sindicate etc. – care stabilesc regulile jocului. În plus, există Codul deontologic, la care m-am referit mai sus.

Dacă ar fi să trasăm câteva diferențe dintre jurnalist și blogger/influencer, atunci prima și cea mai mare deosebire este că un jurnalist are întotdeauna obligația să verifice informația pe care intenționează să o difuzeze publicului. Pentru blogger/influencer fact-checkingul este relativ or, nu poţi pretinde să fii luat drept credibil sau onest atâta timp cât nu verifici o informaţie din cel puţin două surse (diferite!). A doua diferență este asumarea responsabilității pentru o anumită informație și/sau părere enunțată, crucială pentru un jurnalist și mai puțin pentru un blogger/influencer.

Este oare live streamingul și agregarea de conținut/știri jurnalism?

Răspunsul simplu ar fi NU. Nici unul (platformele de live streaming), nici altul (platformele de agregare de conținut/știri) nu pot fi numite jurnalism. În primul caz, nu există așa-numita plus-valoare a conținutului produs, iar în al doilea caz e mai degrabă vorba despre o activitate copy-paste și de parazitare pe un anumit conținut decât de jurnalism per se.

Jurnalismul este mai mult decât transmiterea în direct a unor evenimente publice. La fel, jurnalismul este mai mult decât preluarea, dublarea și diseminarea unei informații ce aparține altcuiva. Jurnalistul nu doar acumulează și transmite o informație (așa cum fac platformele de live streaming), ci încearcă să o pună în context, să o verifice, să o explice și s-o traducă publicului larg, o contextualizează și îi oferă plus-valoare, altfel spus. 

Gânduri de final sau 7 criterii care îl fac pe jurnalist, jurnalist

Există un șir de elemente absolute care trebuie bifate pentru a putea beneficia de calificativul de jurnalist, precum și anumite elemente relative (bonus) ce conferă greutate acestei îndeletniciri. O dihotomie din seria „must have” și „nice to have”.

Must have:

1. Etica. Respectarea principiilor deontologice menționate în Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova este primul filtru în cazul celor care vor să-și atribuie calitatea de jurnalist și să profeseze această meserie.
2. Responsabilitatea pentru cele spuse, publicate sau difuzate. În Republica Moldova, semnarea articolelor cu nume real – cu unele excepții justificate (ex. investigații jurnalistice în care nu poate fi expusă identitatea jurnalistului din motive de securitate) – poate fi un prim pas în asumarea acestei responsabilități.
3. Recunoașterea breslei. Când spunem recunoașterea breslei avem în vedere câteva aspecte, de exemplu, apartenența la uniunile și/sau sindicatele jurnaliștilor (bineînțeles, cele funcționale și independente), premierile în cadrul unor concursuri independente etc.
4. Integritate morală. Greu de acumulat și foarte ușor de pierdut.
5. Plus-valoare. Jurnalistul este cel care oferă mai mult decât niște date sau transmisiuni în direct a evenimentelor, el verifică și oferă context, explicare și explicitare unei informații. Copy-paste-ul sau agregarea de conținut nu este jurnalism, iar cel care compilează informațiile preluate de pe una sau mai multe platforme mass-media nu poate fi numit jurnalist.

Nice to have:

• Diploma de studii pentru jurnalist este importantă, dar (doar) deținerea acesteia nu-i oferă dreptul cuiva de a se numi jurnalist. Jurnalist devii, nu te naști odată cu finalizarea unei facultăți sau școli de jurnalism.
• Apartenența la o instituție/organizație și/sau la un registru mass-media este un element de instituționalizare, dar nicidecum unul absolut. Freelancerii sunt și ei, la fel, jurnaliști, condiția de bază fiind respectarea normelor deontologice ale meseriei. 

Victor Gotișan,

cercetător media

Realizarea acestui articol a fost posibilă datorită suportului generos din partea poporului american și cel britanic, prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și al UK. Conținutul acestui material ține de responsabilitatea Centrului pentru Jurnalism Independent și nu reflectă în mod necesar viziunea UK, a USAID sau a Guvernului Statelor Unite ale Americii.