X și-a arătat abdomenul plat la doar 10 zile de la naștere.
Y e un pachet de mușchi. A afișat un corp de revistă.
La doar câteva zile după naștere, Z a uimit cu o siluetă suplă și demnă de invidiat.
Cei mai sexy bărbați.
Cele mai sexy femei.
Probabil, la un scroll de rutină pe rețelele sociale, v-ați „împiedicat” de astfel de titluri publicate de platforme media despre stil de viață sau așa-zisul lifestyle, majoritatea promovându-se pentru și despre femei, fie ele vedete sau nu. Multe din imaginile care le însoțesc, bineînțeles, sunt pe potriva titlurilor: corpuri dezgolite și părți ale corpului scoase în evidență. Vi s-a întâmplat și vouă să treceți apoi pe lângă oglindă, să vă priviți abdomenul și să credeți că e departe de a fi „invidiat” indiferent dacă ați născut sau nu? Indiferent dacă sunteți bărbat sau femeie? Indiferent dacă ați parcurs ore pe banda de alergat sau ați tras de fiare? În multe cazuri, aceste texte sunt, bineînțeles, diluate cu sfaturi îndoielnice, evident neverificate, despre alimente-minune ce te pot ajuta să obții acea „siluetă demnă de invidiat” sau să slăbești în timp-record cu 5-10-15 kilograme.
Atunci când titlurile îmi țin privirea, mintea-mi nu se poate abține să nu întrebe retoric: Câte femei sau poate și bărbați ajung să citească aceste texte, dar nu au șanse să ajungă la „culmea perfecțiunii” promovată insistent de colegii sau colegele care muncesc de zor pentru a umple paginile acestor site-uri? Câte adolescente și adolescenți fac zilnic scroll pe aceste portaluri, fete și băieți cărora li se întipărește imaginea unei „siluete de invidiat” pentru care sunt gata să facă compromisuri cu urmări prejudicioase? Câtă responsabilitate poartă presa pentru stereotipurile și prejudicățile pe care le promovează?
Da, corpurile, mai ales cele ale femeilor, au fost mai mereu discutate, analizate, criticate, lăudate în presă. Stereotipul despre un corp ideal, fie el 90-60-90 sau cu abdomen six pack, continuă să ocupe pagini scrise și online sau spațiu la TV într-o perioadă când vorbim paralel despre acceptarea necondiționată a propriei persoane. Se știe de ce. Corpurile dezgolite sau nu, cele promovate drept ideale sau cele criticate, continuă să aducă vizualizări și audiență.
Dacă e să mă pun în papucii jurnalistului, recunosc, noi, cei din presă, avem la îndemână „arma” cuvântului. Din păcate, prea des abuzăm de ea. Apăsăm pe „trăgaci” sau, în cazul nostru, pe butonul „Publică” uitând despre faptul că oferim cititorului sau telespectatorului nostru o perspectivă despre cum ar trebui să le fie viața și la ce imagine ar trebui să aspire. În obositoarea cursă pentru audiență, uităm despre consecințe. Uităm că în mintea cititorilor și telespectatorilor noștri se întipărește acea siluetă prezentată drept perfectă sau acel pachet de mușchi ai unui corp de revistă. Conținutul publicat și difuzat de noi ar putea fi luat drept o „normalitate” de referință. Iar dacă e să mă pun în papucii consumatorului de media neavizat și, să presupunem, urmăritor fidel al acestor produse jurnalistice, imaginea unui corp ideal, întipărită în mintea mea, m-ar face, probabil inconștient, să discriminez sau să mă autodiscriminez.
În toată această goană pentru audiență și dorința de a ne vinde produsul, pe de o parte, și atingerea perfecțiunii, pe de altă parte, vizate și afectate de cele mai multe ori sunt femeile. Or, așa cum menționam, o bună parte din conținutul de pe aceste platforme sunt pentru ele și despre ele. O recomandare a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei cu privire la prevenirea și combaterea sexismului nuanțează că „era digitală a adâncit controlul la care sunt supuse corpul, discursul și activismul femeilor”. Situația este agravată de rețelele sociale care amplifică problema prin mesajele influencerilor și influencerelor sau prin publicitatea deschisă și cea ascunsă.
Ghidul de stil cu norme etice destinat jurnaliștilor ne îndeamnă să nu accentuăm „ideea tot mai frecvent întreţinută că valoarea femeilor este dată de corpul lor şi de câtă grijă erotico-menajeră au ele de corp”. O altă recomandare, anunțată pentru publicitatea plasată în presă, dar valabilă de mulți ani și pentru conținutul jurnalistic neremunerat, ar fi următoarea: „Vom manifesta precauţie (…) cu o imagistică sexistă şi discriminatoare, referenţială fiind cea a femeii «sex object» (femeia ca obiect sexual, n.a.)”.
E important să nu ignorăm rolul, dar și puterea care ne revine. Vorba din bătrâni „De șapte ori măsoară și o dată taie” rămâne actuală pentru mass-media. Să ne întrebăm ce impact poate avea munca noastră asupra adolescenților de 14-15 ani care, plini de frământări, sunt în căutarea unor răspunsuri despre propriul corp și modelele pe care, involuntar, sunt nevoiți să le urmeze ca să se „ridice” la standardele impuse de mass-media.
Să nu uităm că, într-o societate plină de violență, bullying și discriminare, noi putem transforma percepții, putem dărâma stereotipurile păguboase, putem pune umărul la depășirea unor probleme într-o epocă în care, mai mult ca niciodată, trebuie promovate modele sănătoase.
Anastasia Nani
Realizarea acestui articol a fost posibilă datorită suportului generos din partea poporului american și cel britanic, prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și al UK. Conținutul acestui material ține de responsabilitatea Centrului pentru Jurnalism Independent și nu reflectă în mod necesar viziunea UK, a USAID sau a Guvernului Statelor Unite ale Americii.
