presa Moldova

Raport Promo-LEX: „Cifrele arată că discursul de ură a devenit un instrument uzual de campanie”

La alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025 a fost înregistrată o creștere a cazurilor de discurs de ură, cu cel puțin 11 cazuri noi documentate zilnic în perioada electorală, arată un raport lansat la 17 februarie de Asociația Promo-LEX. Totodată, 

„Comunitatea găgăuză”, pretext pentru deturnarea mesajului Maiei Sandu de la Comrat

Discursul susținut de președinta Maia Sandu săptămâna trecută, la Comrat, în cadrul aniversării a 35 de ani de la fondarea Universității de Stat din Comrat, a fost interpretat pe rețele sociale printr-o serie de comentarii care au încercat să o

Etnia, menționată în știri despre condamnarea a doi tineri pentru jaf la o bancă din Chișinău

Săptămâna trecută, mai multe portaluri de știri au relatat, cu trimitere la comunicatul de presă al Procuraturii Generale, despre pronunțarea unei sentințe de condamnare într-un caz de jaf, comis de doi tineri la o bancă din Chișinău. Deși majoritatea redacțiilor

Explicațiile privind modificările la Legea cetățeniei, interpretate drept „epurare a cetățenilor nepotriviți”

O recentă declarație a deputatului Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Radu Marian privind modificările la Legea cetățeniei, făcută în contextul războiului din Ucraina și al riscurilor de securitate națională, a fost reflectată de unele site-uri și canale de pe rețelele

Monitorizarea spațiului online de către CA. Ce acțiuni și-a propus autoritatea spre implementare în 2026

Elaborarea registrului furnizorilor de servicii media neliniare și a registrului platformelor de partajare a materialelor video, precum și instituirea procedurii de certificare a notificatorilor de încredere se numără printre activitățile incluse de Consiliul Audiovizualului (CA) în Planul de acțiuni pentru

Publicitatea electorală online în Republica Moldova: vulnerabilități persistente, reglementări formale și control limitat

Publicitatea politică online a devenit o componentă centrală a campaniilor electorale. Alegerile prezidențiale din anul 2025 și referendumul constituțional din 2024 au evidențiat o serie de vulnerabilități în acest domeniu, iar lipsa unor reglementări clare și a unor mecanisme eficiente