retele sociale

Consultări publice privind interzicerea rețelelor sociale pentru copii sub 16 ani urmează a fi inițiate în Republica Moldova

Republica Moldova ar putea urma exemplul unor state precum Australia, Franța sau Olanda în limitarea accesului copiilor sub 16 ani la rețelele sociale. Anunțul a fost făcut în cadrul conferinței de presă dedicate lansării campaniei naționale „Hai să utilizăm inteligența

Biserica în Moldova: între misiune spirituală și derapaj informațional

De ceva timp, în Republica Moldova, în special în perioadele electorale sau cele de criză, avem un actor care influențează masiv opinia publică fără a fi supus regulilor jocului democratic. Nu este un partid politic, nu este un candidat electoral

Explicațiile privind modificările la Legea cetățeniei, interpretate drept „epurare a cetățenilor nepotriviți”

O recentă declarație a deputatului Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Radu Marian privind modificările la Legea cetățeniei, făcută în contextul războiului din Ucraina și al riscurilor de securitate națională, a fost reflectată de unele site-uri și canale de pe rețelele

#PEÎNȚELES. Ce reprezintă războiul cognitiv? 

Războiul cognitiv este o formă modernă de confruntare în care nu sunt atacate teritoriile, infrastructura sau armatele, ci mintea umană. Mai exact, felul în care oamenii gândesc, înțeleg realitatea, iau decizii și reacționează emoțional la informație. Conform Raportului anual privind

Foc și artificii. Un an nou, dileme vechi

1 ianuarie 2026, ora 11:26. Mă trezesc, deschid telefonul, intru pe Instagram, mă uit cum alții au sărbătorit Revelionul. După câteva minute îmi atrage atenția un reel postat de cineva din New York. Mii de persoane s-au adunat pe malul

Cine ar trebui să măsoare alfabetizarea informațională a populației din Republica Moldova

Republica Moldova nu dispune, în prezent, de un instrument național care să evalueze nivelul de alfabetizare informațională și media al populației. În lipsa unor date sistematice și comparabile, impactul inițiativelor existente rămâne dificil de evaluat, iar politicile publice din domeniul