Despre omisiune sau manipularea prin tăcere

Te-ai gândit vreodată ce se întâmplă dacă, atunci când participi la un protest în oraș și vezi inclusiv atacuri violente asupra participanților, iar seara, la televizor, reporterul care se afla la fața locului îți spune că evenimentul a fost pașnic? Poate fi calificată decizia televiziunii de a trece cu vederea aceste detalii drept manipulare? Dacă nu ești sigur pe răspuns, te ajutăm noi. Un astfel de truc se numește omisiune, o tehnică de manipulare folosită nu doar de jurnaliști, dar și de alte persoane publice. Se întâmplă atunci când din materialele de presă sau din buletinele de știri sunt omise evenimente care s-au întâmplat și sunt de interes public sau anumite detalii importante din cadrul acestor evenimente. De cele mai multe ori, acest lucru se face intenționat și din rea-credință. 

Despre pericolul acestei tăceri intenționate discutăm la microfon cu expertul media Ion Bunduchi.

Ana Sârbu: Domnule Bunduchi, este pentru a doua oară când vă avem drept interlocutor la Podcast cuMINTE și, dacă data trecută ne-ați explicat ce înseamnă propaganda, care spune într-un anumit fel lucrurile, astăzi ne propunem să aflăm ce înseamnă a nu le spune deloc. Ce este omisiunea? 

Ion Bunduchi: Este o temă foarte bună pentru că, după mine, omisiunea este tehnica de manipulare cred că cea mai des utilizată și are o explicație. Esența tehnicii constă în a trece cu vederea niște informație relevantă și a o trece cu vederea în mod intenționat, chiar dacă uneori am putea să trecem cu vederea niște lucruri importante, nu neapărat intenționat: dintr-o eroare, dintr-o neglijență, din lipsa acestei informații. La baza acestei manipulări rezultatul este același și, de ce spuneam că după mine este cea mai răspândită tehnică, pentru că e foarte familiară cu noi această tehnică, ea există de când există lumea și o utilizăm sau este utilizată din cea mai fragedă copilărie. Atunci când el și ea fac cunoștință, evident ca nu își spun unul altuia totul despre sine, da? Oricum, în mod intenționat, niște cusururi le mai pun sub preș. Și este aceeași tehnică – am omis ceva din bibliografia noastră. 

Cusururile mai devreme sau mai târziu vor ieși la suprafață, dar atunci când vrem să facem cunoștință vrem să arătăm bine. Bunăoară, luăm toate rapoartele de activitate a tuturor instituțiilor publice și câtă critică o să găsim acolo sau autocritică. Evident vor fi rapoarte cu mulți ditirambi: „Uitați-vă, din bani publici ce realizări am făcut”. Doar că viața nu se face mai bună, rapoarte am făcut, viața este proastă. De aceea zic, această tehnică este utilizată de toți, de demult și foarte straniu e că, știind aceste lucruri, nimerim în capcană foarte ușor. Și partea cea mai proastă a acestui lucru este că o parte din jurnaliști în mod intenționat trec cu vederea niște informație relevantă, care ar putea să-l orienteze pe beneficiarul acestei informații în lumea înconjurătoare. Atunci când o faci intenționat, atunci cel mai bine ar fi să te lași de jurnalism pentru că, știm, jurnalismul este de două feluri: de bună calitate și de proastă calitate sau non-jurnalism. Iată când luăm drept armă tehnicile de manipulare, atunci ar fi mai bine să lăsăm jurnalismul și să mergem acolo unde toată lumea știe că aceste tehnici sunt utilizate, dar când știi că sunt utilizate, atunci poți și să te ferești de ele. 

Cea mai proastă fațetă a acestei tehnici, când niște cunoscători sau jurnaliștii sunt niște cunoscători și mânuitori ai cuvântului, ai informației, și atunci când, în mod intenționat, treci cu vederea niște fapte, atunci uiți că de fapt ar trebui să ai respect pentru beneficiarul informației, pentru cel care te citește, te ascultă, te privește și vrea și să-ți creadă. Când nu-i spunem, atunci cineva se ferește de această tehnică, de această manipulare, cineva nimerește în mrejele ei și rezultatul este același – știi ceva despre ce ți s-a spus, dar nu știi până la capăt. Atunci, dacă nu ai imunitate sau deprinderea să cauți ce spun și alții, ca să ai un tablou complet, atunci rămâi cu informație trunchiată, pentru că ăsta-i rezultatul tehnicii omisiunea, o informație trunchiată sau jumătate de informație sau o jumătate de adevăr. Dar noi știm: jumătate de adevăr este neadevăr. Iată asta-i o tehnică foarte cunoscută, dar și foarte eficientă.

Apropo, discutam și înainte de a începe discuția noastră în podcast despre manipularea prin tăcere și prin omisiune. Și eu de multe ori mă întreb: este manipularea, propaganda prin tăcere același lucru ca și omisiunea? Pot fi ele puse în aceeași categorie sau totuși sunt diferite prin forma lor?

După mine, sunt diferite și eu pornesc de la semnificația cuvântului omisiune și mă gândesc că, dacă este omisiune, înseamnă că avem ceva din care în mod intenționat am scos ceva. Atunci când este tăcere nu avem nimic, adică nu avem ce omite din tăcere. Tăcerea, după mine, este o altă tehnică de manipulare și se manifestă atunci când există un eveniment de interes public, iar mass-media ori o parte din mass-media nu reacționează, nu-l reflectă, îl neglijează, îl ignoră și, vorba americanilor, dacă a căzut un copac în pădure și nimeni nu a scris despre asta înseamnă că acel copac nu a căzut. Așa e și aici dacă a fost un eveniment important și nimeni nu ne-a spus despre asta. Utilizând tehnica de manipulare tăcerea nu s-a întâmplat evenimentul și vă dați seama dacă este un eveniment vital. Bunăoară, s-a dărâmat damba unui lac de acumulare și apa riscă să vină peste noi și nu ni se spune, deci e și periculos. În cazul acesta, informația chiar este vitală pentru cei care stau în calea apelor. Iată cam ce valențe au aceste tehnici de manipulare, de la lucruri jucăușe sau neimportante, până la niște lucruri tragice. 

Aș dori să revenim la omisiune. Există mai multe tipuri de omisiune? 

S-ar putea să existe, eu nu aș face o categorizare științifică pentru că nu știu la ce ne-ar ajuta. Ceea ce după mine contează este să înțelegem esența omisiunii și cel mai bine am putea înțelege această tehnică, ca să putem să ne protejăm ,prin niște exemple. Pentru că avem război de opt luni prin preajmă, bunăoară, Ministerul Afacerilor Interne al Federației Ruse foarte rar spune despre pierderile din acest război, se pare de două sau de trei ori a numit niște cifre ale pierderilor, să zicem de soldați, și făcea comparație, 2-3 săptămâni în urmă: „Iată ce pierderi are Ucraina în morți și răniți și iată pierderile Rusiei”, doar morți, fără a aminti de răniți. În mod intenționat, adică uitați-vă câți sunt acolo, dușmanii noștri. Și atunci s-ar putea întâmpla ca cineva să întrebe: „Stai, dar câți răniți avem noi?”, dar ar putea și să nu întrebe, ar putea să se mulțumească cu faptul că la dânșii sunt mai mulți, când cei uciși, cei răniți sunt un număr enorm, și să se mulțumească cu asta. Iată pericolul – te mulțumești și nu începi a căuta și în alte părți dacă sunt aceste cifre, numerele sunt corecte ori ba, dacă sunt măcar pe aproape corecte. Altfel cum să-ți faci un tablou al situației? Și informația asta este foarte importantă, chiar și pentru cetățenii de acolo, ca să-și dea seama spre ce merge această așa-numită operație, pentru că îi privește, țara lor e în război.

Spuneam că eu nu aș categoriza tehnica de manipulare omisiunea, deși poate fi făcută. Iată, bunăoară, este un tip, în situația foarte concretă. Dacă luăm toate rapoartele cu ditirambi ar fi altă categorie. Dacă luăm la nivelul cel mai banal, cel mai obișnuit, în viața de zi cu zi, când ceva cumpărăm și nu spunem că am cumpărat asta sau când venim de la școală și arătăm doar pagina din agendă unde-i nota bună, nu și pagina din urmă, unde-i și o notă mai proastă. Adică le putem categoriza, dar contează să înțelegem esența, că în mod intenționat dosim, ascundem, trecem cu vederea, nu vrem ca partea de informație să ajungă la destinatar. Când este vorba de ziariști, este trist de tot, pentru că, iarăși, dacă vedem cum reflectăm cele mai dureroase teme, probleme, atunci vedem foarte clar cine și unde trage. Vorbeam zilele trecute cu un coleg și ziceam: „Iată în mod vădit un jurnalist a utilizat tehnica omisiunii” și amicul meu întreba: „Da, dar pentru asta jurnalistul poate fi pedepsit?”. Într-adevăr, în legislație nu există normă pe care, dacă n-o respecți, să fii sancționat, dar există alte norme și în legislație, și în deontologie. Dacă este o știre conflictuală și dacă nu iei și o a doua opinie de la a o doua sursă, deja putem spune că este încălcare și se supune jurisprudenței tehnice de manipulare omisiunea, tu ai omis a doua sursă. Sau iei a doua sursă, dar neimportantă, nu cea mai relevantă. Iarăși, vedeți cum se întâmplă, o sursă care nu ne-a dat toată informația, în mod intenționat nu am găsit sursa care să echilibreze informația și să prezinte un tablou complex al faptului despre care comunici. 

Cum spuneam în alte rânduri, tehnicile de manipulare acționează asupra tuturor cetățenilor, indiferent de pregătirea lor, că este doar cu douăsprezece clase sau doctor habilitat, acționează și asupra unuia, și asupra altuia. Dacă o să zicem că nu am avut timp să căutăm răspuns la ceea ce ne dădea durere de cap este un fel de scuză, asta nu înseamnă că ne-am iluminat, nu înseamnă că am elucidat ceea ce trebuia de elucidat. Asta este un fel de scuză și încetul cu încetul se atrofiază mintea, ne deprindem cu ceea ce ne dă televizorul. Ăsta e adevărul, în ultima instanță, și în baza acestuia încep a judeca toată lumea. 

Ați menționat și la începutul podcastului, dar aș vrea să reiterăm și poate să ne spuneți și mai multe. Care credeți că ar fi motivele care se ascund în spatele acestor omisiuni? De ce o persoană, sau chiar și jurnalistul, și-ar dori să omită anumite informații?

După cum spuneam, motive pot fi multe, rezultatul poate fi același. Un motiv este atunci când jurnalistul face cu bună știință, când face intenționat pentru că vrea să placă șefului, bunăoară, sau are o comandă de partid, sau o comandă politică, sau o comandă economică, pentru că omisiunea joacă ori trage jăratic nu doar la turta politicului, dar și economicului, financiarului etc., adică oriunde poate și este utilizată. În publicitate, când spui multe lucruri bune, calități bune ale unui produs și treci cu vederea o parte proastă, iată un motiv. Atunci când zicem de motive economice, producătorul vrea să-și vândă marfa și atunci caută un cetățean, un specialist bun în a manipula. A făcut un text frumos și atunci când îl auzi, te pregătești să alergi la magazin, să iei produsul. Și doar atunci când îl utilizezi poți să-ți dai seama că, de fapt, acolo… Iată de ce în toată lumea este interzisă publicitatea neonestă sau cea care prezintă un serviciu ce nu corespunde adevărului. 

Poate fi la bază motivul cârdășiei cu un comanditar, că este partid politic, că este organizație, că este o persoană fizică interesată de ceva, sunt foarte multe motive. Zice și regula deontologică: jurnalistul trebuie să spună ceea ce a găsit, ce a căutat, informația pe care a căutat-o și ceea ce a găsit să spună. Și dacă nu reușește, pentru că viața-i viață, nu reușește până la ora difuzării să afle toată informația, trebuie să spui: „Oameni buni, iată ce am reușit până la ora aceasta să găsesc despre evenimentul cutare, partea cealaltă nu am găsit-o”. Și atunci când suntem preveniți, atunci așteptăm, poate găsește și informația lipsă sau noi încercăm să o găsim. Sau, altă regulă, dacă ai informația dintr-o sursă nesigură ori dintr-o sursă în care parcă ai îndoieli, care n-ai reușit să o verifici cât de credibilă e, asta zici. Și, atunci, eu când ascult asta, îmi dau seama că informația care a fost obținută dintr-o sursă nesigură am să o tratez ca atare. Altfel spus, toate regulile pentru jurnaliști zic: „Fii onest cu cel pentru care lucrezi”. Adică pentru cititor, ascultător, telespectator. Fii onest! Dă cărțile pe față! Dacă motivarea e că cineva ți-a plătit ca să nu dai în vileag o informație, atunci, spuneam, treci în categoria nonjurnalismului și mai bine du-te și vinde pastă de dinți. Acolo mai mult folos o să aduci decât să manipulezi, pentru că asta-i cea mai crasă manipulare. Și noi suntem așa, noi putem să judecăm despre ceva în temeiul informației pe care o avem despre acel ceva. Și dacă informația este trunchiată, atunci vom judeca trunchiat. Și s-ar părea că e o practică nevinovată, dar nu, mai devreme ori mai târziu ajungem să judecăm îngust. Dacă nu avem toată informația ajungem să judecăm îngust. Și apropo, prin asta se deosebesc analiștii care atunci când analizează ceva, analizează din toate punctele și din toate colțurile și analiști care au citit ceva și s-au referit doar la ceea ce știu. Asta-i explicația de ce sunt analiști profunzi și analiști superficiali.

Ați menționat de consecințe. Care este impactul omisiunii, de ce omisiunea este periculoasă?

Pentru că ne prostește, dacă să vorbim academic. Cineva în mod intenționat ne dă jumătate de informație sau ne dă informația care nu este relevantă pentru mine. Bunăoară, dacă a avut loc o întâlnire la nivel înalt și mie mi se spune doar ce culoare au avut hainele celor care s-au întâlnit, cam cum mă ajută să mă orientez? Esența este că au bătut palma la ce s-au înțeles. Asta-i esența. Dar dacă mi se spune că pantofii erau de o culoare ori alta, nu mă ajută. Iată impactul sau rezultatul tehnicii omisiune – ne dă jumătate de adevăr. În mod intenționat trece cu vederea niște informații relevante pentru mine. Iată acesta-i impactul și dacă nu am toată informația nu pot judeca adecvat despre evenimentul despre care mi s-a comunicat. Te lasă cumva fără instrumente, ți-a luat instrumentarul care te ajută să judeci evenimentul despre care mi se comunică – este bine, este rău, ar putea să mă afecteze, nu ar putea să mă afecteze. Dar dacă nu se spune, vedeți iarăși câte feluri de omisiuni sunt. Atunci când toată presa scrie „Crescătorii de mere se plâng că nu au unde să-și vândă producția”. Asta-i de ani de zile. De ce crești dacă nu te-ai înțeles cui să vinzi? Adică cine pornește să-și facă casă dacă nu are materiale de construcție întâi?

Asta-i început de subiect și te duci mai departe, de ce sunt scumpirile astea, că este un „nene” rău acolo în frunte și asta a ordonat sau poate este o consecință a unei situații ample, majore, regională, mondială etc. Și aici e un fel de omisiune pentru că dacă nu dăm contextul, dacă nu dăm anturajul, cum, de unde a apărut asta, atunci, evident, este foarte ușor să vii la putere fiind populist.

Deci un vox populi realizat de jurnalist/jurnalistă poate să devină o practică de omisiune dacă nu este pus într-un anumit context?

Da, pentru că dacă s-a oprit jurnalistul la un vox populi în stradă și mai ales întrebarea e cea răspunsul la care eu îl știu, ce om „netot” ar zice „Da, mă bucură galoparea prețurilor, așa de tare mă bucură că Doamne ferește”? Evident, nouă nu ne place când ceva se scumpește, evident. Și eu zic, răspunsul este clar. De ce să pierzi timpul, să ieși în stradă, să înregistrezi, să vii, să fonotechezi, să dai pe post, să ai salariu de la asta. De ce? Dacă nu spui și „B”. Omisiunea înseamnă când ecuația e „A” și „B”, dar noi spunem doar „A”. Iată și aici, noi am omis partea cea mai importantă pentru că presa mai are și rolul de a explica de ce prețurile cresc zi de zi, și mâine, și poimâine, și mai poimâine. Iată, când înțelegem cum funcționează asta și că prețurile nu… Bine, sunt țări unde este interzisă inflația, președintele din Belarus a interzis inflația. Perfect, poate așa să fie într-o economie de piață? Sigur că nu poate. Și, pe cât timp poți să ordoni? Noi am avut economie de comandă și la ce ne-a adus? La destrămarea marii țări. Dar dacă nu venim cu aceste explicații, atunci suntem rătăciți, pentru că nu avem informația asta. Căutăm cine-i vinovatul. Și, evident, îl căutăm cel mai aproape de noi, că n-o să ne ducem să-l căutăm în Rwanda. Aici o să îl căutăm și în mod eronat o să zicem iată, ăsta-i vinovatul. Și apropo, că la putere în toată lumea, în ultimii ani, vin populiștii, iată până unde se ajunge. Dacă vin eu, rezolv tot. Ai venit, în patru ani n-ai făcut, ai plecat. Vine alt populist. Vin eu și rezolv. Nu se poate să rezolvi tot de cum vii la putere. Dar lucrurile astea trebuie explicate. Noi ce facem acum, ultimele luni? Căutăm pe cine să răstignim, pentru că nu avem toate explicațiile adecvate ca să înțelegem cum funcționează lucrurile. 

Este în Republica Moldova omisiunea o practică frecventă în spațiul mediatic?

Este foarte frecventă și nu neapărat este utilizată cu intenție ori cu rea-credință. Poate fi din prostie, din neatenție, din lene profesională, când mai degrabă nu mai ies din birou ca să caut informația ce nu-mi ajunge, am să pun punct acolo, poate data viitoare am să caut și altceva. Parcă nu ar fi rea-credință, dar rezultatul e același și avem foarte multe cazuri de astea și în Moldova, pentru că nu suntem noi mai altfel decât în alte părți. Jurnaliștii, după mine, în toată lumea sunt așa. Cineva se străduie să găsească tot ce se poate, dar cineva se mulțumește cu ce a găsit până atunci. Există și regula profesională încearcă să dai informația în același buletin de știri, sau în același număr de ziar, sau pe același site, să nu te liniștești cu gândul că azi dau asta, mâine poate voi găsi și voi da cea de-a doua parte. Se întâmplă și așa, dar cel care a citit azi, mâine ar putea să nu citească și rămâne iarăși cu informația trunchiată. Jurnalismul de calitate e cel care îți dă toată informația în același loc, în același moment, nu peste… Sunt cazuri și cazuri. Sunt cazuri când nu poți obține toată informația azi și atunci, iarăși spun, cea mai bună ieșire din situație, cel mai corect joc cu beneficiarul informației este să-i spui: Iată azi atâta informație există, mai mult nu este, dar tabloul nu-i complet, mai căutăm, căutăm în continuare și vedem cum găsim informația care să-ți ofere, drag cititor, tabloul integru al evenimentului. Iată cam așa ar trebui să acționăm și atunci tăiem din cazurile care nimeresc să fie catalogate ca utilizând această tehnică de manipulare, omisiunea, cu rea-credință, din prostie, intenționat, din neglijență sau din lene profesională. 

Apropo, a devenit mai frecventă omisiunea în Republica Moldova de când a început escaladarea războiului din Ucraina, în februarie?

Da. Și asta s-a văzut cu ochiul neînarmat, lao parte din mass-media, mai ales care e cu viziuni proruse, deși e foarte anapoda să zici că există mass-media cu viziuni pro-Rusia și pro nu știu ce. Jurnalismul trebuie să caute adevărul, dar pentru că așa e moda la noi, pentru că așa tradiții avem, o bună parte din presă, după mine, inițial a rămas dezorientată, că nu știa cum să reflecte ceea ce se întâmplă și atunci o habă de vreme a tăcut. Iată atunci a fost utilizată această tehnică, tăcerea, tehnică de manipulare, pentru că, mai ales în situația în care se întâmplă lucruri tragice, dramatice, atunci avem nevoie de informație. Dacă nu scriem despre pandemie – pandemia undeva pleacă? Nu pleacă. Dacă nu scriem despre război – nu se întâmplă războiul și nu ne afectează?

Deci, inițial, o parte din presă a rămas dezorientată și atunci a vârât capul în nisip. Când s-au mai limpezit lucrurile, să zicem așa, au încercat să reflecte evenimentele astea tragice și, iarăși, în măsura în care au considerat că e corect. Dar cum au înțeles că e corect? Încercând să dea poziția unei țări și uitând, din întâmplare, să dea poziția altei țări și să nu mai zicem că, de fapt, în Moldova nu am avut jurnaliști de război, nu am avut specialiști pregătiți să priceapă din prima cum poate fi reflectat subiectul. Ulterior, au fost niște traininguri și niște schimb de experiențe, niște plecări și veniri și cumva ne-am adaptat, dar inițial, spuneam, a fost sesizată masiv tehnica tăcerii, apoi, și continuă și până azi, tehnica omisiunii, când cu lux de amănunte spunem ce a zis cineva și nici nu încercăm să amintim că și altcineva ceva a zis. 

Este mai mult vorba despre televiziunile care retransmit produsele rusești?

În primul rând, e vorba despre mass-media în limba rusă, pentru care este o tradiție să favorizeze o țară și să uite de alte țări, să favorizeze o țară uitând de propria țară și cu atât mai mult de alte țări. Și e aceeași tehnică de manipulare. Dar nu e vorba doar despre televiziuni, pentru că avem și radiouri, avem o mulțime de site-uri, pentru că avem ziare și reviste cu un tiraj mare. Vă dați seama, dacă este război și o revistă nici nu amintește despre asta? Cam cum stau lucrurile în cazul dat? Nici nu amintește.

Dacă presa bună inițial a rămas un pic dezorientată, și-a revenit destul de repede, din ceea ce am putut observa. Presa bună de la noi destul de repede și din mers a învățat. Sunt niște reguli, din mers au apelat la colegii care știu ce-i asta, pentru că și-n România, și-n Ucraina, și-n Bulgaria redacțiile mari evident că trimit jurnaliști să reflecte ce se întâmplă în punctele fierbinți de pe glob. Și atunci, evident, experiența lor a fost foarte bună pentru colegii noștri, care au vrut să abordeze profesionist tema. Și eu zic, din mers, foarte repede au însușit și ne-au prezentat și ne prezintă în continuare un tablou cât de cât complex al acestui război. Zic complex pentru că un război, și mai ales de proporția asta, nu poate fi abordat simplist și superficial, deci trebuie să ne bucurăm că au crescut niște profesioniști în perioada asta, cărora putem să le strângem mâna și pentru care avem respectul că încearcă să ne dea un tablou astfel încât să putem judeca ce se întâmplă acolo. 

Spre final, aș vrea să ne oferiți niște soluții. Poate aveți idee care ar fi soluțiile pentru a rezolva problema omisiunii sau pentru a lupta cu acest fenomen. Ce au de făcut cititorii, telespectatorii în astfel de situații?

Da, spuneam că răspunsurile sunt cunoscute demult, ceea ce rămâne de făcut este să fie urmate, pentru că cel mai bun antidot contra dezinformării, manipulării, propagandei – nu obosesc să îndemn colegii de breaslă, să îndemn jurnaliștii  – este să-și facă onest meseria. Jurnalist înseamnă cel care caută informație, o verifică la veridicitate și apoi ne-o oferă nouă. Să nu uităm această definiție și această misiune a jurnalistului – caută și verifică informația. În cazul în care ar merge pe panta asta, nu și-ar găsi loc tehnica omisiunii. Cât privește beneficiarul de produse jurnalistice, noi nu trebuie să așteptăm mură în gură ori pară mălăiață, noi tot suntem responsabili de modul în care ne informăm. Dacă ne-a informat acest jurnalist și ne pare ceva dubios, hai data viitoare să nu-i mai dăm click, da? Să nu-l mai citim, ascultăm sau să privim. Fiecare dintre noi are practica în care de ani buni ori de luni bune știm cui să credem și cui să nu, și atunci mai economisim pe seama celor care „de ce ar trebui să privesc televiziunea, să ascult radio sau să citesc ceea ce știu, căci data trecută m-a prostit”, da? M-a mințit, pentru că omisiunea, de fapt, ne minte, – „îți dau atâta și tu trebuie să mă crezi că am găsit doar atâta”. Eu vreau să-mi dai tot ce e important despre un eveniment cutare și atunci, zic, noi ca beneficiari de produse jurnalistice, având responsabilitatea de a ne informa, ne oprim la sursele, la redacțiile, la instituțiile media cărora le credem, dar le credem pentru că le-am verificat cât de credibile sunt și când nu avem tot tabloul informațional, să căutăm și să găsim, ca să nu așteptăm jurnalistul să ne aducă de-a gata informația toată. Pentru că suntem cetățeni responsabili, să fim responsabili și pentru modul în care ne informăm despre evenimente. Altă modalitate de a ne orienta în viața de toate zilele nu există, decât să avem tabloul informațional al lumii, care începe cu ce-i la mine în ogradă și se termină cu globul pământesc.

***

Domnule Bunduchi, vă mulțumesc pentru informațiile foarte valoroase într-un context în care, sunt sigură, cam fiecare persoană a fost martorul sau victima tăcerii din presă cel puțin o dată în viață. Așadar, drag ascultător, filtrează cuMINTEA trează și informează-te din mai multe surse. Urmărește-ne pe Google Podcast, Apple Podcast și Soundcloud. 

Podcastul cuMINTE este realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent cu sprijinul organizației Black Sea Trust, un proiect al Fondului German Marshall al Statelor Unite. Opiniile exprimate în acest material nu le reprezintă neapărat pe cele ale Black Sea Trust sau ale partenerilor săi.