Cu sau fără gadgeturi? Avantajele lumii virtuale, pericole și mijlocul de aur

61% dintre copii, la nivel global, primesc primele dispozitive digitale între 8 și 12 ani, iar 11 la sută primesc primul lor gadget înainte de a împlini vârsta de 5 ani, potrivit unui sondaj realizat de compania Kaspersky, specializată în securitate cibernetică și confidențialitate digitală.

În condițiile în care tehnologia joacă un rol major în viața oamenilor, copiii devin expuși și învață cum să o folosească de la vârste din ce în ce mai mici. Pe de o parte, utilizarea tehnologiei de către copii are avantajele sale, cum ar fi dezvoltarea abilităților de alfabetizare digitală și multitasking. Pe de altă parte, utilizarea anumitor tehnologii de către copii poate avea efecte negative, așa cum ar fi probleme de sănătate și interacțiune socială, expunerea la conținut dăunător și hărțuirea cibernetică. Din aceste motive, părinții ar trebui să încerce să creeze un mediu digital sănătos și sigur pentru copiii lor. Dar cum oare?

Sunt Ana Sârbu, și în această ediție de Podcast CuMinte vom explora modurile în care tehnologia afectează viața copiilor, potențialele riscuri și beneficii ale tehnologiei, dar și cum trebuie să intervină un părinte în relația copilului său cu lumea virtuală. Alături de mine se află Zinaida Soroceanu, expertă în educație și comunicare relațională.

Ana Sârbu: De la bun început aș dori să aflu părerea dvs: ar trebui copiii să aibă acces liber la gadgeturi și Internet? Sunt părinți care îl privează practic definitiv pe copil de gadgeturi, alții – care îi oferă undă verde pentru utilizarea acestora în orice perioadă a zilei. Care este varianta potrivită, mijlocul de aur?

Zinaida Soroceanu: Atunci când vorbim despre copii, trebuie să specificăm la ce vârstă anume ne referim, e un concept destul de larg, copiii sunt până la 18 ani. Respectiv, atunci când vorbim despre limite la gadgeturi sau, în general, control asupra gadgeturilor, un părinte ar putea să controleze acest proces până la 15-16 ani maxim.La 16-18 ani puțin probabil că poți să mai faci anumite lucruri sau să controlezi în vreun fel, pentru că deja îți spune că are drepturi și nu mai poți să intervii atât de prompt sau cu impact. Atunci când vorbim despre copii mai mici, oricare lucru în exces dăunează și în momentul în care noi oferim acces la anumite chestii, tot timpul trebuie să ne gândim dacă copilul singur poate să le gestioneze sau nu. Sunt copii responsabili, în care pot să am încredere, de exemplu, dar tot timpul trebuie să țin mâna pe puls, pentru că într-un moment oarecare poate să derapeze și să facă lucruri care nu sunt chiar potrivite. Aș spune că trebuie control și limită tot timpul. Fără control și limită, chiar și un matur, haideți să fim sinceri, când ne băgăm pe social media, nu cred că cineva stă cu temporizatorul și stăm exact 5 minute. Totul durează mai mult decât noi ne așteptăm. Și în momentul în care noi suntem maturi și conștienți, și oricum nu putem să controlăm astfel de lucruri, de unde o să le poată controla un copil? 

Totuși, de la ce vârstă trebuie să se întâmple acest lucru?  Pentru că atunci când vorbim despre gadgeturi, vorbim atât despre o tabletă, un laptop, un desen animat privit la televizor, un telefon mobil pa care găsim și jocuri, dar și alte aplicații. Care este vârsta potrivită? 

Fizic, prima conexiune o face mama sau tata în momentul în care vrea să-i sustragă atenția copilului sau când acesta plânge. Corect? Și mi se pare destul de frustrant, pentru că în momentul în care copilul are câteva luni și plânge și ca să-i sustragi atenția tu îi arăți imagini colorate, nu contează ce fel de gadget este, în momentul ăsta tu îl supui riscului.

Din punct de vedere psihologic, contează cum interpretează el informația sau cum o asimilează, să nu fie mai multă informație decât poate duce creierul lui, care este în dezvoltare.  Deci în astfel de momente vă asigur că clădiți dependența de gadget. Studii spun că un copil ar putea să aibă prima conexiune cu gadgetul de la trei ani.  Deci, până la trei ani nu ar trebui să fie nici televizor, nici calculator, nici telefon, nici tabletă, nimic. Pentru că creierul este în dezvoltare și, mai mult, copilul, în perioada aceasta, trebuie să cunoască lumea cu ochii lui. 

Dar ce facem atunci când noi vizionăm televizorul și copilul este lângă noi? Cum ne comportăm în așa situație?

Asta este o chestie de conștientizare, știi? Pentru că în momentul acesta este clar că atunci când un părinte este foarte activ în conexiune cu gadgeturile este foarte greu să-l convingi pe copil că el nu are nevoie de așa ceva. Dacă noi le vom utiliza undeva în background, e una, dar alta este când copilul stă focusat și lui i se dă în mână, asta devenind o practică de zi cu zi. Părinții folosesc metoda aceasta de a da telefonul copilului în mână în momente în care trebuie să rămână singuri, poate să-și facă treburile prin casă sau să aibă discuții. Totuși, care este scopul? De ce copilul primește un gadget? Lucrurile acestea și pe mine mă pun în gardă, sincer, pentru că ce se întâmplă cu creierul copilului atunci când el prea devreme începe să consume gadgeturile? Deci, primul lucru pe care trebuie să-l știm despre gadgeturi este că conținuturile sunt create ca să țină în conexiune utilizatorii cu gadgeturile, corect? Ori că este vorba de un desen animat, ori că e o publicitate, ele trebuie să ne țină în priză – ca tu să vrei să consumi această informație. Un măr pe telefon e mai apetisant și mai atrăgător decât un măr din viața reală. Și în momentul în care copilul cunoaște lumea externă prin gadgeturi, el primește o imagine idealizată asupra lucrurilor și atunci când se deconectează el nu mai vede viața atât de colorată sau lucrurile atât de vii cum sunt în gadget, corect? 

Cu privire la percepție, este clar că desenele animate au markeri diferiți de vârstă: 0+, 6+ etc. Evident că creatorii de conținuturi țin cont de caracteristici și cum copilul percepe informația la vârste diferite și atunci este foarte important de știut un lucru, că de acești markeri se ține cont când produsul se lansează pe piață, deci el este setat pentru o vârstă anumită. Ce înseamnă acest lucru? Poate spectrul de culori este mai mic pentru ca copilul se perceapă mai ușor, poate nu este încărcată atât de mult imaginea cu multe personaje. De ce spun acest lucru? Pentru că oricare idee adițională care apare în desenul animat imediat se absoarbe de creierul copilului. Care este riscul? De exemplu, sunt desene animate în care cineva cade din copac, de la o înălțime oarecare, apoi s-a ridicat, s-a scuturat puțin și a mers mai departe. Este distorsionată realitatea, percepția despre lumea care îl înconjoară. În momentul în care el stă foarte mult și se uită la astfel de scene, imediat le proiectează pe viața reală și învață că pericolul nu este atât de mare dacă cazi din copac. Există mecanismul vacuumului informațional – când într-un anumit domeniu nu dețin vreo informație. De exemplu, dacă eu am să cad din copac, ce o să se întâmple? Și în momentul în care eu nu dețin nicio informație la subiect, prima pe care o recepționez despre asta se cimentează cel mai bine. Ulterior, să o dezminți este foarte greu. Copilul trebuie să cunoască lumea tactil, vizual sau auditiv. Să știe că dacă te lovești – doare, lovești pe altcineva – doare. Senzațiile care le oferă gadgeturile sunt mult mai puternice, dar distorsionate din punct de vedere neuronal. Atunci când vorbim despre calculator, telefon și tabletă, imaginea pe care o primim vine prin pulsare. Nu este o imagine statică și, în momentul acesta, îți dai seama că tot timpul ochiul face focus. Așa cum face aparatul de fotografiat, imediat cum se schimbă o imagine, ochiul face focus. Și asta foarte tare dăunează din punct de vedere neurologic, tot timpul există o solicitare neuronală, deci el devine mult mai agitat, poate fi iritat în permanență,  pentru că creierul lui este suprasolicitat. 

Și în momentul în care copilul are acces foarte devreme la gadgeturi, să nu vă mirați că nu doarme, că este iritat. El poate să copieze anumite comportamente, să fie agresiv, să nu-și poată controla emoțiile când va fi mai aproape de adolescență. Accesul ar trebui limitat, chiar și dacă vorbim și despre vârste mai mari. Cum crezi, cum îți dai seama, care este limita pentru un copil să stea în fața unui gadget? 

Mie îmi este foarte complicat să răspund. Probabil, depinde de ceea ce face el în fața gadgetului. Dacă el se documentează pentru școală, citește o carte și petrece 15-20 de minute, este în regulă. Exact ca la oamenii adulți, la fiecare 15 minute faci o pauză. 

Cel mai bun indicator este ceea ce se întâmplă cu copilul la nivel emoțional. Deci, eu i-am dat tabletă, de exemplu, și văd că el se joacă sau privește un anumit conținut, iar la un anumit moment starea lui emoțională derapează. De exemplu, stătea el liniștit și a început să se agite sau a început să-l enerveze ceva, în special când este vorba de un joc, starea lui emoțională se schimbă. În momentul acesta este potrivit să-i luăm gadgetul. 

Niciodată n-am să fiu de acord cu ceea ce spun statisticile despre cât anume trebuie să stea copilul în fața unui gadget, pentru că fiecare om are rezistența lui psihică, până la urmă, are anumite nevoi, de la om la om poate fi diferit. Și, să zicem, copiii mai mici mai degrabă cumva corespund, să zicem 15-20 de minute, nu mai mult. Dar când este vorba despre copiii mai mari, el poate să reziste doar 15 minute. Și atunci, eu pur și simplu trebuie să urmăresc ce se întâmplă atunci când el stă în fața unui gadget și cât de repede se dezechilibrează emoțional.

Ați spus că studiile arată că prima interacțiune cu gadgetul trebuie să aibă loc după ce a împlinit vârsta de trei ani. 

Da, la trei ani începem să-i conectăm televizorul, dar să fie o minimă interacțiune. Limitați interacțiunea lui cu telefonul mobil în măsura în care este posibil, pentru că noi trăim într-o lume digitală dezvoltată. Și atunci, ce facem mai departe după trei ani? Încetișor îi oferim această posibilitate să privească televizorul câte 15 minute, un desen animat conform vârstei.

Care gadget urmează? Și cum să începem să introducem un gadget în viața copilului? 

Primul lucru este să observ când el manifestă interes în a utiliza un gadget. Să presupunem că în orașul în care stăm oamenii nu prea au interes față de gadgeturi și nici el nu are interes față de asta. Atunci  nu e neapărat să vin și să-i arăt un gadget în mod special. Aștept. Din experiența mea, nu prea sunt din cei care rezistă până la trei ani. Pentru că și părintele îi mai dă, și copilul mai ia fără voie, situații sunt diferite. Copiii sunt foarte descurcăreți, parolele pentru ei nu funcționează. Deci, conexiunea cu gadgetul trebuie să se întâmple în momentul în care vreau să-l învăț să consume conținuturi, mai târziu va veni momentul potrivit în care o să-l învăț cum să folosească un dicționar sau ce alte lucruri utile sunt pe Internet. La început îi pot oferi desene animate educative. Dar atenție – noi trebuie să ne uităm la aceste desene animate înainte de a le da copiilor să le vizioneze. Să vedem ce presupune gadgetul? Ce presupune desenul animat? Cine este creatorul? Creatorul și scopul creatorului mai degrabă, știi? Pentru că sunt diferite. Și, iată aici noi îl securizăm de consumerism. Pentru că imediat ce se uită la un desen animat vrea o păpușă de acolo să-i cumpărăm. În mare parte, cred că trebuie să optăm pentru desene animate descărcate direct în gadget, unde nu este reclamă și nici conexiune la Internet. Este o problemă când un copil stă cu gadgetul părinților în mână. Părinții sunt diferiți și conținuturile care le urmăresc sunt diferite. Sunt situații diferite în care un conținut poate să răsară pe fundal, chiar și fără ca să apeși butoane. Totul trebuie să fie controlat și limitat. 

Atunci când este vorba despre desene animate, ar trebui să știm că ei trebuie să le privească doar în prezența părinților. Sau să vizioneze părintele desenul animat sau câteva serii și să se asigure că el poate privi acest produs. De exemplu, situația cu căzutul din copac, fiind alături tu întrebi copilul Cum crezi, acest lucru este adevărat? Îi dai întrebări și încerci imediat să-i oferi răspunsuri. Să dezactivezi ideile greșite din acest desen animat.

Când vorbim despre mersul la școală este și evident că părinții optează pentru telefoane, pentru că trebuie să facă legătura cu copiii, să-i sune, să vadă dacă sunt în regulă. Fiecare părinte vrea să corespundă noilor tendințe, ca lumea să nu râdă că copilul său nu are gadget. Dar în acel moment noi uităm de valorile pe care vrem să le transmitem copilului. Dacă eu consider că el trebuie să meargă cu un telefon cu butoane, atunci trebuie să mă țin de această idee. Deci, aici cred că este problema mai degrabă ca eu să-i vând ideea copilului meu. Asta este cu totul altă poveste, când tu vrei să transmiți niște valori. Ce ține de telefonul la școală. Cred că telefonul ar trebui să fie lăsat în pungă, la vestiar. El nu ar trebui să meargă cu telefonul în sala de clasă. Deci chiar și acelea cu butoane, ele tot au jocuri în ele. În momentul în care el, de exemplu, la pauză, are telefonul în gestiune, el se bagă pe jocuri cu siguranță sau merge cu prietenii și își arată unul altuia diverse chestii, nepotrivite pentru vârsta lor. 

Pe lângă asta, are de suferit concentrația asupra procesului educațional, relațiile sociale și multe, multe alte lucruri. Dacă vorbim concret de școală, eu aș spune că până la 16 ani, în școala primară și gimnaziu, aș considera că ar trebui să existe regula fără telefon în sălile de clasă. Desigur, asta ține de fiecare școală, de statutul și regulamentul instituției, dar ar fi absolut argumentat ca telefonul la intrarea în școală să fie lăsat și dacă vrei să iei legătura cu copilul tău, poți să suni dirigintele sau să fie un telefon de serviciu.  

Ce se întâmplă după școală? Atunci când eu dau posibilitate copilului să aibă acces la Internet și la jocuri, trebuie neapărat să fie o aplicație de tip Family Link sau ce alte aplicații mai sunt, pentru a putea verifica unde, cum și cât stă copilul meu pe Internet. Prin astfel de aplicații noi putem să urmărim timpul, să-l reducem, să limităm accesul la anumite rețele, jocuri, YouTube, dar și aplicațiile care sunt în telefon. Pot să urmăresc unde navighează, ce face, care sunt interesele lui pe Internet. Există anumite tipuri de conținuturi pentru adulți, care nu neapărat le va vedea la telefonul lui, dar la colegi sau prieteni. Din acest motiv, trebuie la momentul potrivit să începem să vorbim despre lucrurile acestea. Trebuie să fie educația sexuală. Trebuie să vorbim despre ceea ce ar putea să întâlnească pe Internet.

Pe lângă faptul că afectează în mod negativ creierul unui copil, ce alte tulburări poate să provoace accesul nelimitat sau necontrolat la ecranul unui gadget?

Poate provoca insomnie, pentru că un copil care foarte mult consumă conținuturi pe gadgeturi este suprasolicitat neuronal. El foarte greu o să se deconecteze de la realitatea din telefon. Dacă stă nelimitat în fața unui gadget, sunt lucruri pe care toată lumea le cunoaște, lumina albă dăunează extrem de mult ciclul somnului. Părinții consideră că dețin controlul, dar mulți copii se joacă sub plapumă până la 2-3 noaptea. După aceasta greu ador și se trezesc devreme la școală și este un soi de neliniște. De aici apar insomnii, coșmaruri, este afectată starea emoțională. Apare depresia, anxietatea, atacurile de panică. Toate acestea sunt rezultatul consumului exagerat de gadgeturi. Vrem noi sau nu vrem, și alimentația suferă. El refuză să meargă la baie sau să mănânce pentru că conținutul este prea captivant. 

Hai să vorbim puțin despre efectele asupra comunicării. Comunicarea este foarte tare lezată, este marginalizată. Totul a început cu pandemia și cu siguranță putem să spunem că pandemia foarte mult a afectat calitatea comunicării între copii. Și nu numai între copii, dar și între maturi, pentru că nu puteai să ai un contact fizic, trebuia să comunici măcar cu cineva și asta se limita la discuții telefonice sau pe chat. 

Copiii, în prezent, optează pentru comunicarea online mult mai mult decât comunicarea offline. De ce? Pentru că, în primul rând, în chaturile astea ei pot să fie cine vor, nu trebuie să mascheze emoții, ei pot să arăte emoțiile pe care și le doresc, astfel se simt în siguranță. Pot să pară cine vor ei, poți să te loghezi cu un cont și nimeni nu știe cine ești, tu crezi că ești în siguranță. Asta e una. A doua – comunicarea limitată, abreviaturile care face comunicarea foarte primitivă și, ulterior, scriu cu foarte multe greșeli. Instalează diverse aplicații de comunicare și cu greu revin la comunicarea clasică, în scris. Plus, pentru ca să comunici fizic, trebuie să te deplasezi undeva. Deci, este mai ușor să stau acasă decât să mă deplasez undeva și să fac anumite lucruri. Și anume asta îl face pe copil ca el să se detașeze de comunicarea reală și să rămână pe Internet. 

Mai este o altă problemă. Copiii încep să comunice cu diverse persoane necunoscute, mai ales știind limba engleză. Pe Internet poți să comunici nu doar cu semeni, dar și cu persoane mai vârstă, care să găsească punctele slabe ale copilul și să se folosească de ele. 

Un alt pericol foarte mare este atunci când copiii caută pe Internet explicațiile diferitor diagnoze, mai ales când este vorba despre sănătate mentală. El singur poate să se califice ca fiind bipolar, în timp ce pentru asta trebuiesc specialiști cu experiență. În momentul în care tu ai citit acolo niște indicatori pe Internet, asta nu neapărat înseamnă că te regăsești printre cei cu această problemă. În plus, copiii nu doar își pun diagnoze, dar și merg pe anumiți algoritmi, adică decid că trebuie să facă anumite lucruri pentru a se trata.

Accesul la informație foarte tare îi duce în eroare și după asta tu încerci cumva să intervii, dar tu nu poți să anulezi anumite convingeri de ale lor. Și cu astfel de copii este foarte mult de muncă, sincer. 

Ce ar trebui să facă părinții? 

În primă instanță, încercați să amânați cât de mult posibil prima interacțiune a copilului cu gadgetul. Dacă nu vă reușește să amânați, atunci alegeți foarte atent conținuturile și varianta optimă ar fi să le vizionați conținuturile împreună cu copiii și să le puneți în discuție, pentru că situații sunt diferite. Atunci când vorbim despre perioada de mers la școală, eu n-aș lăsa copilul cu gadget, deloc. Optați pentru decizia ca la școală el nu să nu aibă nevoie de telefon sau ca acesta să rămână în vestiar. Din punctul ăsta de vedere, probabil toți profesorii vor fi de acord cu mine. În afara școlii, oriunde are acces la Internet, este important neapărat de instalat aplicații care controlează ce se întâmplă cu copilul meu pe Internet și periodic să vizualizați unde a intrat, ce a făcut, cât timp i-a luat.

Dacă, de exemplu, același TikTok îi ia prea mult timp, înseamnă că trebuie să limitați și urmăriți copilul când el consumă conținut sau folosește gadgeturile, starea lui emoțională – dacă migrează sau nu. Dacă migrează, înseamnă că timpul este mai limitat, dacă nu, putem să-l lăsăm până, de exemplu, ceva se întâmplă. Alt moment: chiar dacă, să zicem, în clasele primare el face ceva constructiv, de exemplu, joacă șah, face exerciții de matematică, urmărește ceva enciclopedic, bine, lăsați-l atâta timp cât are interes, ca să nu-l piardă. Totodată, trebuie să-i explicați de ce nu este în regulă să stea mult timp în fața unui gadget. Când este vorba despre o perioadă mai mare, aici este foarte important ca noi să avem o comunicare bună cu copiii noștri, să le explicăm ce este potrivit și ce nu. Toate pericolele ce ține de securitatea cibernetică, de pornografie, de orice. Să putem vorbi liber. Chiar dacă astfel de subiecte se discută la școală, la anumite cursuri, cea mai bună opțiune este să se discute în familie, pentru că părinții sunt sursa primară de informații pentru copilul lor și știu cel mai ce necesități are minorul. Atunci când noi vorbim despre un copil care deja emoțional este dezechilibrat, important e ca el să stea mai puțin la gadget. Noi trebuie să avem o conexiune cu viața reală, să mergem să-l scoatem la plimbare, să-l detașăm, pentru că cu cât mai mult el stă acolo, cu atât mai tare el se îneacă. O comunicare eficientă rezolvă tot. Dacă eu am o comunicare bună cu el, eu pot să intervin. Și oferiți-i libertate. Chiar dacă controlăm, el oricum iese de sub aripa voastră și o să rupă malurile și o să consume prea mult. Deci e important și să punem controlul pe pauză, să mai dăm liber, de exemplu. Dacă eu am să fiu foarte rigid, eu nici măcar n-am să aflu că el stă undeva sau sunt copii care, printre altele, au acces la resurse și poate să-și cumpere alt gadget suplimentar și nici măcar să nu știi de el. 

Iar atunci când vorbim despre TikTok, când se fac influenceri – este important să gestionăm ce fel de conținut livrează urmăritorilor săi.  

Este în regulă să lăsăm copilul ca la 12-14 ani să fie influencer pe social media, să-și expună viața pe rețelele sociale? Chiar și controlat?

Iarăși, depinde de ce fel de conținut livrează acolo, pentru că dacă vorbește despre gândurile, ideile pe care le are, este în regulă, dar atunci când arată câți bani au părinții în seif sau alte lucruri ce țin de securitate, atunci este clar că nu. Adică tot timpul învățăm unde este limita, cum să nu treacă peste limită. Sunt copii diferiți. Dacă noi vedem că acel copil are potențial și poate să fie influencer, de ce nu? Pur și simplu, eu trebuie să pun filtrul ăsta pentru el, ca el cumva să nu derapeze în conținuturi nepotrivite.

***

Așadar, această discuție ne convinge încă o dată că accesul copiilor la lumea virtuală are atât beneficii, cât și efecte negative. Și fiecare dintre noi – părinți, copii, profesori, autorități – are un rol. Ne rămâne să sperăm doar că tot mai mulți dintre noi vom fi cât mai conștienți și vom ține cont de sfaturile Dvs. Iar tu, drag ascultător, dacă ai întrebări sau idei pe care dorești să le discutăm în cadrul podcastului cuMINTE, trimite-le la adresa de email redactia@ijc.md. Filtrează cuMINTEa trează! Ne găsești pe Mediacritica.md, Google Podcasts, Soundcloud și Youtube.

—————–

Podcastul cuMINTE este realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent cu sprijinul Institutului pentru Raportare despre Război și Pace (IWPR). Opiniile exprimate în acest material nu reprezintă neapărat cele ale IWPR sau ale partenerilor săi.