Cum dezinformează pe TikTok conturi din și despre Găgăuzia și Transnistria

În luna august, în spațiile informaționale de TikTok din și despre Găgăuzia și Transnistria s-au răspândit numeroase mesaje care dezinformează despre mai multe evenimente sau decizii din aceste regiuni în raport cu autoritățile de la Chișinău sau Occident. Circulația mesajelor nu se oprește la nivel local și nu ține doar de canalele media proruse.  Ele sunt amplificate de utilizatori din mai multe țări și de conturi individuale de TikTok, care, prin vizibilitatea și interacțiunea lor, sporesc credibilitatea și impactul falsurilor. 

  • În cazul ecosistemului informațional găgăuz, condamnarea Evgheniei Guțul este pivotul narativ. Cazul penal e reîncadrat drept „atentat la autonomie” și „atac” asupra întregii populații găgăuze; Rusia este invocată explicit ca validare a narațiunii privind „condamnarea motivată politic”, iar sprijinul pentru Guțul e prezentat ca fiind unul masiv. 
  • Ecosistemul informațional din regiunea transnistreană alternează conținut local și de actualitate cu anumite narațiuni care, în august, l-au vizat pe Vladimir Krasnoselki, războiul din Ucraina și, în special, deligitimarea votului. „Insuficiența” urnelor de vot în stânga Nistrului pentru alegerile parlamentare din septembrie este „împachetată” drept o decizie premeditată de sabotaj politic, demonstrație de frică din partea Chișinăului și lipsa democrației. 
CE CANALE AM MONITORIZAT

În perioada 1-15 august, am urmărit 17 conturi de Tiktok și am realizat căutări după 10 hashtaguri care vizează regiunea transnistreană și UTA Gagăuzia. Este vorba de surse media, cât și surse anonime sau bloggeri. Până la data publicării analizei, videourile distribuite de cele 17 conturi monitorizate au adunat pe parcursul lunii august peste 8,8 milioane de vizualizări

GĂGĂUZIA

Cel mai important eveniment discutat în spațiul informațional găgăuz a fost condamnarea la închisoare a bașcaniei aurtonomiei, Evghenia Guțul, în dosarul privind finanțarea ilegală a fostului partid Șor. Tema a fost și este abordată în diverse surse prin prisma mai multor narațiuni care dezinformează în legătură cu acest subiect. 

  1. Atentat asupra autonomiei Găgăuziei

O narațiune ce face apel la emoție și identitate națională ține de faptul că arestul bașcanei este un atentat la autonomia Găgăuziei. Într-o știre de la Canal 5. cu peste 38.000 de vizualizări, distribuită de @nicolai_balan_, canal cu peste 53.000 de urmăritori, activistul Mihail Vlah face referire la istoria Găgăuziei, amintind că autonomia a fost obținută prin eforturi și sacrificii, nu ca un „dar” de la Chișinău. El acuză guvernul central că ar încălca Constituția și statutul special al regiunii și că încearcă să anuleze, pas cu pas, prerogativele autonomiei. 

„Încercăm să le explicăm oamenilor că puterea încearcă să aprindă un foc în interiorul autonomiei, încearcă să aprindă acest chibrit pentru a folosi acest lucru ca o pârghie de presiune, pentru a prelua controlul Găgăuziei” (din rusă: „Мы пытаемся объяснить людям, что власть именно пытается поджечь внутри автономию, пытается эту спичку поджечь, чтобы через это включить, знаете, рычаг следующего давления, чтобы сделать так, чтобы взять Гагаузию в ручное управление”). 

În continuarea narațiunii atentatului asupra autonomiei Găgăuziei, un alt videoclip de la Canal 5 prezintă un reportaj despre faptul că arestarea Evgheniei Guțul a declanșat o reacție puternică din partea autorităților locale. Un punct important, subliniat în interviurile din videoclip, este ideea că arestarea nu vizează doar bașcana, ci întreaga populație găgăuză și chiar întregul popor moldovean. Discursurile îndeamnă la unitate pentru a apăra autonomia, cu mențiunea că Găgăuzia trebuie să caute sprijin în structurile internaționale și să organizeze acte de nesupunere civilă față de autoritățile moldovene.

  1. Datorită poporului găgăuz, Moldova își păstrează independența 

O altă narațiune subliniază meritul deosebit al poporului găgăuz în prezervarea suveranității Moldovei în contrast cu faptul că arestarea bașcanei va facilita „vinderea țării” Occidentului. Într-un videoclip cu peste 230.000 de vizualizări, bloggerul @mihaistari.ru o învinuiește pe Maia Sandu de arestarea bașcanei, dar adaugă și ideea meritului deosebit al găgăuzilor în prezervarea independenței țării. „Datorită autonomiei Găgăuziei, Moldova astăzi mai este o țară suverană. Evghenia Guțul pentru asta a fost arestată – că-ți încurcă ție să nu poți vinde suveranitatea Republicii Moldova”. Același blogger, într-un videoclip cu peste 70.000 de vizualizări, subliniază ideea că poporul găgăuz se va răzbuna pentru acest atentat: „Să știi că găgăuzii nu te vor ierta. Iar acum poți să te aștepți la ce este mai rău pentru Chișinău din partea poporului găgăuz.” 

O postare de la @gagauziya.radio.tv întărește aceeași convingere printr-un videoclip care reprezintă o scenă de la o manifestație publică de susținere a bașcanei, unde se menționează că guvernul actual distruge statul și sistemul juridic, persecută oponenții politici și nu respectă legea. Vorbitorul folosește cuvinte cu o puternică încărcătură emoțională pentru a crea imaginea unei distrugeri totale. Se face referință și la pericolul asupra suveranității țării, prin apel la sentimentele de identitate și apartenență la valorile și istoria națională, punând în contrast eforturile trecute pentru independență cu acțiunile pretinse ale guvernului actual: „Distrugerea totală a tot ceea pentru ce societatea din Republica Moldova a obținut independența țării noastre” (din rusă: “Полное уничтожение всего того, ради чего общество в Республике Молдова добивалось независимости нашей страны”).

  1. Numeroșii susținători ai Evgheniei Guțul, atât local, cât și internațional

O narațiune frecvent întâlnită e valul mare de susținere pe care l-ar avea bașcana, atât local, cât și internațional. Într-o știre cu peste 85.000 de vizualizări, distribuită de canalul @gagauzia24, se descrie condamnarea bașcanei Găgăuziei, oferind vizibilitate doar părților care susțin bașcana, fără context despre faptele condamnării. În știre se face trimitere la „avocații” care cataloghează decizia drept „o rușine pentru Moldova și pentru întregul sistem de justiție”. Următoarele imagini arată grupul de protestatari care o susțin pe Evghenia Guțul. În aceeași știre se mai spune că bașcana este susținută și din străinătate, iar sugestiv este arătată o imagine cu Dmitri Peskov, secretarul de presă al președintelui rus, Vladimir Putin.

Într-o altă postare publicată de canalul transnistrean @vestnikpmr, susținerea Rusiei este evidențiată prin publicarea reacției oficiale a autorităților ruse la știrea despre condamnarea Evgheniei Guțul. În imaginea postată sunt declarațiile aceluiași Peskov, care susține că decizia e motivată politic și că e o încercare de a exercita o presiune ilegală asupra oponenților politici în timpul campaniei electorale. Se mai adaugă că opoziția este îngrădită în toate modurile posibile în Moldova, oamenii sunt privați de posibilitatea de a vota pentru cine preferă, iar regulile și normele democrației sunt călcate în picioare în orice fel posibil. 

TikTokerii și paginile anonime, în apărarea bașcanei

Narațiunile respective au fost preluate și amplificate de utilizatori activi pe TikTok, atât din Republica Moldova, cât și din alte state.

Ion Ripa, cunoscut drept King Kong, este un cunoscut tiktoker din Republica Moldova, care are peste 160.000 de urmăritori și aproape 4 milioane de aprecieri. El a devenit popular datorită postărilor sale „motivaționale”, în care promovează masculinitatea toxică, dar din iunie 2025, el a început să producă regulat conținut politic, promovând activ narațiunile lui Ilan Șor, alături de alți bloggeri mai puțin cunoscuți.

În perioada analizată, Ion Ripa a dedicat Evgheniei Guțul patru videouri în care o plasează în lumină pozitivă și tratează privarea ei de libertate drept un atac al guvernării asupra întregului popor găgăuz. 

Tiktokerul afirmă, spre exemplu, că politicienii de la Chișinău ar pune conștient presiune pe autonomie: „Ba limba în buletinele de vot să nu fie în rusă, ba agenții economici au probleme, ba bașcanul nu le place”. Citând un articol propagandistic, Ripa afirmă că „într-o zi găgăuzii se vor răscula”, apoi zice că „nouă încă conflicte cu Găgăuzia ne mai trebuie”. Iar într-un video din 14 iulie, care a acumulat peste 160.000 de vizualizări, tiktokerul spune că „găgăuzii se răscoală”, iar Evghenia Guțul va fi apărată de avocați europeni, lucru care este „o dramă pentru galbeni”.

Un alt tiktoker relevant monitorizării este Mihai Stari. El nu este cetățean al Republicii Moldova, dar menționează că tatăl său este originar de aici și povestește în videoclipurile sale că anterior ar fi fost vecinul Maiei Sandu și ar fi primit din partea șefei statului interdicție de intrare în țară fiindcă nu i-ar fi plăcut că el „organizează concerte de caritate în susținerea femeilor bolnave de cancer”. În postările sale, care au început să apară din aprilie 2025, Stari face des trimitere la teorii conspiraționiste, susține pe față Federația Rusă și promovează politicieni ca George Simion, Călin Georgescu, Natalia Morari sau Victoria Furtună, menționând că o va vota pe cea din urmă la scrutinul din 28 septembrie.

Tiktokerul a dedicat arestului Evgheniei Guțul cinci videouri. În unul dintre ele, cu aproape 230.000 de vizualizări, el susține că „datorită autonomiei găgăuze, Maia Sandu nu poate vinde Moldova”, iar Guțul ar fi fost arestată pentru că „îi încurcă președintei să vândă suveranitatea țării”.

În alt video, Mihai Stari prezintă condamnarea fostei secretare a ex-formațiunii Șor drept un atac asupra întregului popor găgăuz și menționează că „nu o vor ierta” pe Maia Sandu, iar acum ea trebuie să se aștepte „la ce este mai rău pentru Chișinău din partea poporului găgăuz”. Pe 14 august, tiktokerul afirma că Evghenia Guțul va fi apărată în ultima instanță de avocați internaționali, iar Republica Moldova va trebui să achite despăgubiri de 1 miliard de euro din „buzunarul cetățenilor”.

O altă tiktokeră care a promovat practic aceleași narațiuni în legătură cu Evghenia Guțul este Kristina Grăiește. Aceasta a spus, tot pe 14 iaugust, că dosarul bașcanei ar putea ajunge pe masa CtEDO și a ONU, după intervenția avocaților din extern, iar acest lucru ar putea aduce la „restricții dure împotriva justiției moldovenești”.

În unul dintre videourile sale, care a acumulat aproape 170.000 de vizualizări, tiktokera afirmă că „mamele cu doi copii devin deținuți politici, în timp ce interlopii ies din închisori prin Legea amnistiei, semnată de Maia Sandu”. Această tactică de asociere manipulativă a existat și la Ion Ripa, care a făcut însă trimitere la cazul lui Nicanor Ciochină, primarul din Bolxdurești care a accidentat mortal un copil.

Kristina Grăiește la fel încearcă să prezente decizia de condamnare a Evgheniei Guțul ca un atac asupra întregii regiuni, menționând că astfel Găgăuzia a fost „decapitată”, iar Chișinăul ar „face experimente” pe autonomie, ceea ce ar plasa țara „în prag de conflict”.

O altă propagandistă, susținătoare a Federației Ruse, abordează regulat subiecte din politica internațională, fiind urmărită în special de persoane din Ucraina, USA, Kazahstan, Belarus sau Germania, potrivit datelor noastte de monitorizare. Pagina ei se numește @tak_y_zhivu și este administrată din Spania.

Tiktokera „informează” că în Republica Moldova nu încetează protestele după ce Evghenia Guțul a fost condamnată pe un caz „total falsificat”. Tot potrivit ei, Maia Sandu este indiferentă față de securitatea cetățenilor, fiindcă este cetățeana României, iar în urma confruntărilor dintre susținătorii Evgheniei Guțul cu Poliția „au murit mai mulți oameni”, lucru care este un fals grosolan servit audienței externe.

Propagandista mai afirmă în același video că Transnistria și UTA Găgăuzia sunt „pământ rusesc”, ambele au fost alipite Moldovei în condiții de autonomie, apoi se întreabă retoric: „De ce Rusia trebuie să își ofere bucățile de pământ?”. 

Dina Carpinschi este o altă propagandistă prorusă cu peste 55.000 de urmăritori pe TikTok. După declanșarea invaziei pe scară largă a Moscovei împotriva Ucrainei, ea a atacat în videourile sale de mai multe ori Kievul. În prezent, Carpinschi își anunță intenția de a candida la alegerile parlamentare din Republica Moldova.

Într-un video vizionat de peste 50.000 de persoane, Carpinschi a prezentat protestul organizat în UTA Găgăuzia în susținerea Evgheniei Guțul drept o scenă de „provocări ale poliției”. Ea a acuzat forțele de ordine că s-ar fi „îmbrăcat în civil” pentru a smulge gențile protestatarilor, insinuând că autoritățile ar fi manipulat intenționat situația. Ulterior, tiktokera a lansat amenințări directe la adresa poliției, alimentând neîncrederea urmăritorilor săi în instituțiile de securitate ale statului și încercând să submineze legitimitatea acestora.

Într-un alt video, Dina Carpinschi o victimizează pe Evghenia Guțul, folosindu-se de copilul acesteia pentru a manipula emoțional. Ea le spune găgăuzilor că sentința este „o palmă pentru toți”, iar „Maia Sandu, cu acest ordin, și-a semnat propria sentință”.

Conturile false și AI-ul „condamnă” arestul lui Guțul

De asemenea, am depistat mai multe conturi false care au repetat narațiunile menționate anterior. Spre exemplu, 45.000 de vizualizări a acumulat contul @nasha_moldavasha, unde se vorbește despre avocații internațional care o vor ajuta pe Evghenia Guțul să fie eliberată. 

Aceeași narațiune a fost expusă și de contul @igor.ok7908. În alte postări, aceeași pagină menționează că ONU crede condamnarea Evgheniei Guțul ca fiind motivată politic, fie generează cu ajutorul inteligenței artificiale piese în favoarea bașcanei și împotriva Maiei Sandu.

Alt cont fals, @palundr, spune că niciun martor nu a putut confirma vina Evgheniei Guțul, astfel sugerând așa-numita condamnare politică a acesteia. 

Contul @moldovaglore a distribuit un video generat cu AI, în care o persoană spune că va pleca la proteste fiindcă bașcana a fost condamnată pentru „adevăr și iubirea poporului său”, iar @hukspravka spune că finanțarea ilegală pentru care a fost condamnată Evghenia Guțul a fost calculată incorect, deoarece într-un tabel de tip Excel ar fi fost introduse cifre rotunjite, „calculate pe genunchi”.

Un alt cont fals, numit @starzanka4, a început să publice informații manipulative încă înaintea scrutinului prezidențial din 2024. Pentru a o victimiza pe Evghenia Guțul, autorii săi au postat reacțiile mai multor cetățeni care cred incorectă condamnarea bașcanei. 

REGIUNEA TRANSNISTREANĂ

Canalele de TikTok ce vizează spațiul informațional transnistrean relatează preponderent evenimente uzuale de interes social, cum ar fi prețurile, evenimente locale precum introducerea plății electronice în transportul public sau alte decizii de nivel local. Totuși, unele canale redistribuie videoclipurile poliției locale, în care figurează persoane interogate pentru anumite infracțiuni. De exemplu, canalul @_pridnestrovie, cu peste 14.000 de urmăritori, care se declară a fi „un jurnal transnistrean”, postează des astfel de videoclipuri, comentate de un moderator. Conținutul ne vorbește despre practica locală de a denunța public infracțiunile și persoanele vizate, o metodă prin care autoritățile și-ar demonstra competența. 

O discuție recurentă pe canalele monitorizate în această perioadă a fost zvonul dispariției din spațiul public a liderului autoproclamatei regiuni, Vadim Krasnoselski, din motiv că ar urma să fie înlocuit de Vitali Ignatiev. Canalul @listpmr, cu peste 76.000 de urmăritori, a repetat acest mesaj în mai multe videoclipuri. Un alt canal din regiune, @vestnikpmr, mai puțin popular (peste 6.000 de urmăritori), dar mai activ în postări zilnice, a publicat o dezmințire a zvonurilor, citând o declarație a lui Krasnoselski. În postare se spune că așa-numitul șef al statului are voie să-și ia o vacanță și că vremurile ar fi complicate pentru republică: „Președintele și echipa sa decid zilnic cum să mențină stabilitatea, să asigure securitatea și să nu permită implicarea PMR în conflictele altora. Acest lucru nu necesită declarații răsunătoare, ci o muncă migăloasă, tăcută, dar extrem de importantă”, se spune în postare.

Tot @vestnikpmr publică săptămânal un buletin de știri divizat în trei categorii: știri din regiune, știri din Moldova și știri internaționale. Din secțiunile locale aflăm de obicei știri pozitive despre regiunea transnistreană sau care vin să întărească ideea de așa-numită identitate transnistreană. În acest buletin aflăm că fluxul de turiști în regiune a crescut în 2025, în special în luna iulie, când numărul s-a dublat față de 2022. Din altă știre locală aflăm despre o teză apărată la universitate, evaluată de experți transnistreni și ruși, care se referă la păstrarea populației în PMR. Un alt buletin ne informează despre legea care interzice propaganda relațiilor sexuale netradiționale, a schimbării de sex și a refuzului de a naște, cu risc de amenzi. În secțiunea internațională știrile vizează Rusia și Ucraina. În timp ce știrile despre Rusia abordează diverse evenimente interne sociale și politice, cele referitoare la Ucraina vin să întărească demoralizarea poporului ucrainean în război. O știre din acest buletin relatează despre faptul că fiecare al cincilea ucrainean care locuiește în Polonia solicită cetățenia poloneză și „oamenii de afaceri și studenții se simt confortabil într-o țară străină”, iar în alt material din acest buletin susține că în Ucraina sprijinul pentru război scade în toate regiunile și grupurile de vârstă. 

În postările @vestnikpmr s-a insistat și pe numărul secțiilor de vot în regiunea transnistreană, în contextul discuțiilor despre reducerea acestora. Într-o imagine caricaturizată e reprezentată populația din regiune, căreia i se interzice dreptul de vot de către Republica Moldova. În comentariul ce însoțește imaginea se spune că puterea nu vrea să ofere dreptul la vot cetățenilor moldoveni care locuiesc în Transnistria pentru că se teme de înfrângere. 

Aceeași narațiune a fost promovată și de mai mulți bloggeri de la Chișinău, dar și de unele conturi false care îl promovează pe Ilan Șor.

Despre „insuficiența” urnelor de vot din Transnistria a vorbit și Ion Ripa (King Kong), care s-a întrebat retoric „Unde este democrația?” și a numit autoritățile de la Chișinău „niște fricoși”. Aceeași temă a fost preluată și de Kristina Grăiește, care a calificat situația drept „sabotaj electoral” și „dublu standard”, afirmând că Maia Sandu „se teme de vocea cetățenilor din Transnistria”. În descrierea videoclipului, ea adaugă că „orice tentativă de a opri votul unei regiuni întregi nu face decât să adâncească neîncrederea și divizarea societății”.

Pe lângă aceștia, și mai multe conturi false care anterior promovau mesaje în favoarea lui Ilan Șor au publicat videouri despre secțiile de vot din stânga Nistrului. Printre ele se numără @starzanka4 și @nasha_moldavasha. Ultimul a distribuit și un clip în care criza energetică din regiunea transnistreană, provocată de Federația Rusă, este prezentată drept „vina Chișinăului” și consecința independenței noastre energetice.

Narațiunea a fost preluată de bloggerul Dumitru Buimistru, afiliat lui Ilan Șor, care într-un video satiric inspirat din filmul „Harry Potter” afirmă că Igor Grosu ar fi numit cetățenii din stânga Nistrului „transnistrenii cei murdari” și le-ar fi blocat accesul la vot cu ajutorul magiei. 

E de menționat că o parte dintre videourile analizate au fost identificate prin hashtaguri populare în Transnistria și UTA Găgăuzia. Totuși, aceleași hashtaguri apar și la alte materiale de propagandă fără legătură cu regiunile, ceea ce sugerează o posibilă strategie deliberată de distribuire a narațiunilor false în aceste zone.

Monitorizarea a fost desfășurată în cadrul proiectului „Presă rezilientă, alegători informați: protejarea alegerilor din Moldova împotriva dezinformării”, susținut financiar de Ambasada Regatului Țărilor de Jos în Moldova. Opiniile exprimate în analiză aparțin autorilor și nu reflectă neapărat poziția donatorului.

Accesul la instrumentul de monitorizare a TikTok a fost oferit în cadrul proiectului „ProElect – Promovarea responsabilității în procesele electorale din Parteneriatul Estic prin sporirea participării și capacității actorilor civici” implementat de Centrul de Cercetare și Advocacy în Afaceri Europene cu suportul financiar al Uniunii Europene și Equal Rights & Independent Media (ERIM).