Dilema alegătorului „informat”: „Dar eu pentru cine votez?”

Foto: Ipre.md

La finele acestei săptămâni, pe 5 noiembrie, în Republica Moldova urmează să fie aleși 898 de primari și peste 11.000 de consilieri locali. Datele cu care operează Comisia Electorală Centrală (CEC) arată că în cursa electorală s-au înregistrat 57.396 de candidați la funcții de primar și de consilieri locali din partea a 35 de partide politice și a unui bloc electoral, precum și 1.174 de candidați independenți. Sunt persoane care în ultimele săptămâni au convins alegătorii că în următorii patru ani vor munci din greu pentru a le crea condiții mai bune de trai și că vor cheltui cu bună credință banul public. Dacă în sate concurenții electorali au mers din ușă-n ușă pentru a convinge alegătorii să-i voteze, în Chișinău și cele mai importante orașe ale țării, concurenții au avut oportunitatea să-și facă campanie inclusiv în presă, or, potrivit Consiliului Audiovizualului, 27 de televiziuni au primit dreptul de a reflecta campania electorală pentru localele din 5 noiembrie. Mai mult de jumătate dintre acestea își au sediul în Capitală.

Impresionant este și numărul candidaților interesați de fotoliile de primar în Chișinău și cele mai mari orașe ale țării: în calitate de concurenți la funcția de primar general al mun. Chișinău au fost înregistrate 28 de persoane, în mun. Bălți – 15 concurenți, în Orhei – 16 concurenți, în Ialoveni – 18 concurenți. Numărul impunător de candidați nu a generat însă și un pluralism de opinii privind soluționarea problemelor de care se plâng alegătorii. Dimpotrivă, în spațiul mediatic au fost absente dezbaterile veritabile, cu candidați bine pregătiți. Știrile electorale în mare parte au fost realizate dintr-o singură sursă și au reprezentat mai degrabă o trecere în revistă a promisiunilor formulate de concurenții electorali, iar materialele „grele”, de analiză, au lipsit cu desăvârșire în presă, cel puțin la TV.

La această concluzie am ajuns după ce, timp de o săptămână, am urmărit conținutul și modul în care a fost reflectată campania electorală în principalele buletine de știri ale zilei la primele trei cele mai vizionate posturi de televiziune la nivel național, potrivit celui mai recent Barometru al Opinei Publice: Moldova 1, Jurnal TV și ProTV Chișinău. De asemenea, am urmărit trei posturi TV din cele șase ale căror licență de emisie a fost între timp suspendată pentru că „reprezintă un pericol la adresa securității informaționale”, potrivit șefului Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Alexandru Musteața. Este vorba de Cinema 1, ITV și Orizont TV.

Precizez din capul locului că prezentul text nu are pretenția de a fi un studiu de caz sau o cercetare minuțioasă. E mai degrabă o încercare de a înțelege opțiunile alegătorului din Republica Moldova, pe care îl auzim tot mai des formulând celebra întrebare a lui Caragiale: „Dar eu pentru cine votez?”.

ITV MOLDOVA

Postul de televiziune ITV Moldova a dedicat constant timp de emisie evenimentelor ce l-au implicat pe omul de afaceri Ilan Șor. Bunăoară, la începutul buletinului din 23 octombrie, telespectatorii au fost informați că „un avion al unei curse comerciale Tel Aviv – Chișinău, cu cetățeni moldoveni la bord, a aterizat pe Aeroportul din Capitală. 25 de pasageri au reușit să urce la bord, datorită implicării personale a omului de afaceri Ilan Șor, care le-a și achitat costul biletelor”. Afirmația reporterilor, potrivit căreia oamenii „au încercat să ajungă acasă cu ajutorul Ambasadei Republicii Moldova, dar nu au reușit” a lăsat impresia că Ilan Șor ar fi singura figură implicată în evacuarea cetățenilor moldoveni din zona de conflict, autoritățile centrale fiind puse într-o lumină negativă.

Rubrica „Electorală” constant a început cu știri dedicate candidaților din partea Partidului Șansă, formațiune asociată cu Ilan Șor și Partidul Șor, scos în vara acestui an în afara legii. Prin această abordare, ITV Moldova a favorizat în mod evident exponenții Partidului Șansă care, pe lângă spațiu favorizat în buletinul de știri, au beneficiat de transfer de imagine pozitivă. O altă constatare e că, de fiecare dată după rubrica dedicată știrilor electorale, reporterii de la ITV Moldova dădeau pe post știri despre problemele cu care se confruntă locuitorii capitalei, cum ar fi faptul că „reparația podului de pe strada Mihai Viteazul din Capitală ar putea dura încă doi ani” sau că, „în ciuda promisiunilor autorităților municipale, de multe ori sunt nevoiți să astupe singuri gropile din curți, însă lucrările efectuate durează până la prima ploaie”. Printr-o asemenea reflectare a fost defavorizat primarul degrevat al Capitalei, Ion Ceban. Chiar dacă reporterii au avut grijă să facă în știre precizarea că reprezentanții primăriei au fost contactați „dar nu au răspuns la telefon”, nu înseamnă că a doua sursă a fost prezentă în știre și astfel s-a reușit echilibrarea criticilor incluse în material prin vocea cetățenilor intervievați în stradă.

Captură: ITV Moldova

Ceilalți candidați electorali au fost „simpli trecători” în buletinele de știri, materialele ce-i vizează reprezentând mai degrabă o trecere în revistă a promisiunilor pe care le-au formulat în timpul conferințelor de presă sau în timpul dezbaterilor electorale.

Orizont TV

Prima știre din rubrica „Electorala 2023”, dedicată unui concurent electoral, a fost despre faptul că „activiștii Partidului Renaștere au organizat un flashmob la Chișinău în semn de protest față de inacțiunea autorităților orașului care, potrivit manifestanților, nu acordă atenție necesară la starea proastă a drumurilor din curțile de blocuri. Participanții la acțiune au umplut gropile și hopurile cu pliante electorale ale Partidului MAN”. Modul în care a fost prezentat evenimentul a oglindit și atitudinea instituției față de candidatul Ion Ceban, care a fost pus într-o lumină negativă în majoritatea materialelor realizate pe parcursul săptămânii.

De asemenea, o bună parte din subiectele prezentate de Orizont TV au fost parcă trase la indigo cu cele de la ITV Moldova. Ambele instituții de presă au favorizat candidații Partidului Șansă la funcția de primar și au dat pe post știri elogioase la adresa acțiunilor întreprinse de omul de afaceri Ilan Șor.

La prima vedere, Orizont TV are o predilecție pentru deplasările în teritoriu. Inițiativa este una lăudabilă, mai ales că rareori televiziunile din Capitală se interesează de problemele cu care se confruntă locuitorii de la sate. Astfel, luni a fost publicat un amplu reportaj despre starea drumurilor din Dereneu, Călărași, miercuri s-a dat pe post un material dedicat problemei locuitorilor din Copanca, Căușeni, care se plâng că actualul primar nu a îndeplinit tot ce a promis în urmă cu patru ani, iar cele mai acute probleme sunt drumurile nereparate și lipsa canalizării. Joi, reporterii de la Orizont TV s-au deplasat la Plop-Știubei, localitate din raionul Căușeni, pentru a relata despre drumurile proaste și lipsa canalizării centralizate. Inițiativa de a relata despre problemele sătenilor din cele trei localități e una lăudabilă. Ridică însă un semn de întrebare dacă e întâmplător sau nu faptul că toate au fost conduse până acum de primari din partea PSRM, care au ieșit într-o lumină negativă urmare a acestor materiale?

Cinema 1

În general, postul Cinema 1 a oferit loc de emisie într-o măsură mai mică sau mai mare tuturor candidaților înscriși în cursa electorală. Majoritatea știrilor s-au încadrat în rubrica „Electorala 2023” și au inclus lansări ale concurenților în cursă, prezentări ale programelor electorale, știri despre modul în care se va vota în ziua alegerilor cu ajutorul urnei mobile, despre faptul că pe 5 noiembrie nu va fi organizat un exit-poll (sondaj electoral efectuat la ieșirea de la vot a alegătorilor) sau despre faptul că CEC a anunțat publicarea buletinelor de vot.

Știrile în mare parte au fost realizate dintr-o singură sursă, într-o manieră telegrafică. Cele ce au vizat campania electorală nu au părut să ofere preferință anumitor candidați, fiindu-le oferit spațiu egal de emisie. În afara rubricii electorale, ochiul unui telespectator „antrenat” ar putea însă observa o ușoară favorizare a autorităților centrale, fiind foarte multe materiale în care s-a vorbit despre acțiunile președintelui Parlamentului, a șefului guvernului sau miniștrilor din actuala guvernare.

ProTV Chișinău

Postul de televiziune ProTV Chișinău nu a părut să favorizeze un candidat anume în săptămâna 23-29 octombrie. Cu toate acestea, reporterii nu au ezitat să utilizeze afirmații ironice când a fost vorba de unii concurenți electorali. Bunăoară, într-o știre despre promisiunile candidatului MAN, Ion Ceban, prezentatoarea anunță că acesta „nu le-a realizat pe cele vechi, dar a lansat altele noi”. La fel, sunt catalogate și prioritățile candidatei Partidului Șansă la șefia Capitalei, Cristina Vulpe, ale cărei promisiuni au fost clasificate ca fiind „grandioase”.

În știrea din 26 octombrie, despre „perchezițiile de amploare la membrii de partid și candidați la alegerile locale susținuți de Partidul Șansă” se menționează că „au fost acumulate probe privind finanțarea ilegală a candidaților partidului, dar și a unor concurenți independenți susținuți de formațiunea în spatele căreia s-ar afla fugarul Ilan Șor”. La prima vedere, reporterii oferă dreptul la replică, însă disproporționat în raport cu amploarea știrii, fiind vorba despre un carton cu postarea Partidului Șansă în care se menționează: „Într-o postare pe rețelele de socializare cei de la formațiunea Șansă au calificat perchezițiile drept o răfuială politică”.

În general, jurnaliștii de la ProTV Chișinău au încercat să ofere o informație echilibrată despre concurenții electorali, cu toate acestea materialele uneori lăsau impresia că preocuparea reporterilor a fost să prindă pe picior greșit candidații, decât să livreze știri obiective cetățenilor.

Jurnal TV

Jurnal TV face parte din categoria posturilor de televiziune ce au reflectat campania de o manieră echidistantă, fără favorizarea sau defavorizarea concurenților electorali. Știrile au fost realizate scurt, trecându-se în revistă promisiunile candidaților. Acestea au fost în mare parte fade, lipsite de consistență – un reproș formulat mai ales la adresa concurenților și nu neapărat a jurnaliștilor.

Zeci de mii de locuri de muncă, locuințe sociale sau ca Aeroportul Chișinău să fie gestionat de municipalitate sunt doar câteva dintre promisiunile electorale ale candidaților la primărie. Ținând cont de modul în care au evoluat lucrurile până acum la cârma Capitalei, șansele ca aceste promisiuni să devină realitate sunt minime.

Moldova 1

Impresia generală după urmărirea buletinelor de știri de la postul public de televiziune e că a dedicat cel mai mult timp de emisie materialelor cu caracter electoral. Pe lângă faptul că au reflectat evenimentele candidaților înscriși în cursa electorală pentru Capitală, în buletine a fost prezentate și materiale despre candidații înregistrați pentru șefia celor mai mari orașe din Republica Moldova: mun. Bălți, Ungheni, Orhei etc.

De asemenea, au fost puse pe post și știri despre perioada în care mai pot fi operate modificări în listele electorale, tipărirea buletinelor de vot, modul în care se va vota în ziua alegerilor – informații oferite de reprezentanții Comisiei Electorale Centrale.

CONCLUZII

Timp de o săptămână am urmărit de-a fir a păr buletinele de știri de la cele șase televiziuni. Din păcate, nu pot spune că astăzi sunt bine informată despre platformele candidaților electorali. Campania a oferit concurenților prilejul să-și reproșeze unii altora că au încălecat populismul și că au lansat programe și promisiuni fără acoperire financiară.

Majoritatea au vehiculat aceleași informații, pe alocuri au invocat soluții lipsite de logică, fără a răspunde la întrebările ce-i frământă pe alegători: din ce surse vor fi reparate drumurile, inclusiv în suburbii; cum la modul practic va fi rezolvată problema parcărilor; ce soluții sunt la îndemână pentru a asigura un grafic regulat de circulație a transportului public și altele. Din lipsă de timp, resurse sau, poate, interes, jurnaliștii nu au taxat această atitudine heirupistă a candidaților electorali, iar marele perdant al acestei situații este alegătorul, în special cel indecis, care încă nu a găsit răspuns la întrebarea: „Eu cu cine votez?”.

Diana Railean

Analiza a fost elaborată în cadrul proiectului „Consolidarea rezilienței societății la dezinformare prin conținut media profesionist și instrumente inovatoare”, implementat de Centrul pentru Jurnalism Independent cu sprijinul Institutului pentru Raportare despre Război și Pace (IWPR), în perioada august 2023-februarie 2024.