Închiderea școlilor din Florești, pretext de distorsionare a deciziei autorităților și reluarea narațiunii despre „economisire pe seama copiilor”

Foto: Facebook // Consiliul Raional Florești

Decizia Consiliului Raional Florești de a închide cinci școli și indignarea mai multor părinți pe marginea acestei situații a fost folosită de unele surse drept un nou prilej de a promova ideea că autoritățile din educație și guvernarea „economisesc bani pe seama copiilor” și distrug viitorul națiunii. Pentru amplificare, s-a recurs la exploatarea emoțiilor, dramatizarea situației și plasarea inițiativei în contrast cu ideea că alte fonduri europene de milioane sunt cheltuite pentru dezvoltarea altor domenii. 

La data de 20 noiembrie, Canal 5 a difuzat un material de la ședința Consiliului Raional Florești, unde a fost examinat subiectul lichidării a cinci școli din satele Cernița, Hîrtop, Iliciovca, Tîrgul Vertiujeni și școala primară din Sârbești. Potrivit știrii, la ședință au fost prezenți mai mulți părinți indignați de situație, care „au învinuit autoritățile că economisesc pe copii și că jertfesc viitorul satelor”. Materialul este elaborat dezechilibrat: se bazează în mare parte pe declarațiile părinților și include câteva opinii scurte ale reprezentanților autorităților locale. Reportera, în încercarea de a obține reacții, recurge la manipulare când sugerează că școlile se închid „în ciuda investițiilor europene de milioane”, precum și la o asociere negativă: „Neavând bani pentru educație, precum motivează autoritățile, milioane sunt cheltuite pe salariile înalților funcționari, pe înarmare și apărare”. 

Ulterior, subiectul a fost preluat și de alte site-uri, precum Unimedia.info, Evedomosti.md, Md.kp.media, Actualitate.md, Omniapres.md, Noi.md, cu accent pe criticile părinților și lipsa reacției autorităților sau a informațiilor de context. Termeni precum „rușine”, „revoltător”, „insuportabil” sunt lăsați în text fără contextualizare, ceea ce afectează neutralitatea materialului. 

Nemulțumirea părinților a fost amplificată pe canale de Telegram precum Sputnik Молдова sau Gagauznews, care au distribuit videoclipuri și texte identice cu „părinți plângând” și mesaje că „autoritățile ignoră binele copiilor”, „închiderea școlilor distruge viitorul”, „Guvernul economisește pe seama copiilor”.

Astfel, în spațiul public a fost alimentată o narațiune mai veche despre închiderea școlilor din Republica Moldova, care s-ar face premeditat, fără a se face trimitere la decizii ale Ministerului Educației care, de exemplu, din iulie 2024 prevăd ca fiecare elev transferat dintr-o școală cu mai puțin de 50 de copii într-o instituție publică de învățământ primar sau secundar să beneficieze de o alocație lunară, în valoare de 1.000 de lei, timp de doi ani. De alocații beneficiază și cadrele didactice din școlile cu un număr mai mic de 50 de elevi cu condiția sa meargă să predea într-o altă instituție, desemnată de  Ministerul Educației și Cercetării.