This post was originally published on this site
O ediție a emisiunii „Femeile vorbesc” cu Adrian Prodan a fost reclamată de un telespectator, prin intermediul Platformei T(V)E Privește!, ca fiind difuzată cu încălcarea criteriilor de clasificare a programelor audiovizuale prevăzute la pct. 134 din Regulamentul privind conținuturile audiovizuale. În sesizare se menționează că ediția din 6 februarie (emisie, orele 18:00-19:00 și reluare, a doua zi, intervalul orar 13:00-14:00) a fost difuzată cu semnul de avertizare „12”, iar potrivit Regulamentului, programele audiovizuale marcate astfel „se difuzează numai după ora 20:00”.
Solicitați de echipa T(V)E Privește să se expună pe marginea cazului, Adrian Buraga, directorul general Jurnal TV ne-a informat că „în ceea ce privește inserarea semnului de avertizare «12» a avut loc o eroare umană, care a atras includerea greșită a acestui semn în loc de «AP»”.
„Emisiunea «Femeile vorbesc» nu a fost difuzată cu încălcarea criteriilor de clasificare a programelor audiovizuale. După conținutul său, emisiunea a fost clasificată de noi ca fiind program care poate fi vizionat de minorii în vârstă de până la 12 ani numai cu acordul părinților sau împreună cu familia, programe «AP». Aceste programe pot fi difuzate fără restricții în toate intervalele orare”, a concretizat Adrian Buraga.
În răspunsul postului Jurnal TV la notificarea expediată din partea platformei T(V)E Privește pe marginea cazului dat se mai menționează că apariția în cadru a copilului în vârstă de 4 ani a fost cu acordul mamei sale și nu atrage după sine prevederi legale cu privire la protecţia minorilor împotriva impactului negativ al informaţiei.
Pe parcursul lunii martie, echipa platformei T(V)E Privește a urmărit edițiile săptămânale ale emisiunii „Femeile vorbesc” cu Adrian Prodan și a constatat că programul respectiv se difuzează cu afișarea semnului „AP”.
Amintim că, la recepționarea unei prime sesizări cu privire la abateri de la legislație, Centrul pentru Jurnalism Independent expediază notificări redacției pentru a le remedia. În cazul în care neregulile persistă, CJI examinează notificările și expediază petiții la Consiliul Audiovizualului spre remediere.
Sursa foto: Captură video Jurnal TV
Articolul Jurnal TV a recunoscut o „eroare umană” în cazul unei încălcări sesizate de telespectatori apare prima dată în .