Reziliența, un termen nu prea popular printre cetățenii noștri, a început să fie menționată tot mai des în ultima vreme în contextul importanței de a asigura mai multă securitate statelor și cetățenilor. Mai ales în zona Europei de Est, unde trăim perioade dificile, cu un război convențional, război hibrid și un șir de amenințări. Cât de rezilientă este societatea noastră în fața tuturor acestor provocări, ne întrebăm.
Sunt Ana Sârbu, și în această ediție de Podcast CuMinte discutăm despre importanța rezilienței – societale și informaționale, în special – cu Ovidiu Alexandru Raețchi, președintele Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență din România.
Ana Sârbu: Să explicăm, pentru început, noțiunea de reziliență.
Ovidiu Alexandru Raețchi: Un stat se poate dovedi rezilient în fața unui șoc natural, a unei catastrofe, unui cutremur, tsunami, inundații de mari dimensiuni, unui uragan. Se poate dovedi rezilient unei agresiuni militare și Ucraina a dovedit că este un stat cu o reziliență societală fantastică. Se poate dovedi rezilient în fața încercărilor de agresiune hibridă, în fața încercărilor de dezinformare, de atac informațional și aici cred că intrăm în teritoriul rezilienței informaționale. A devenit în vogă să vorbești despre reziliență, în ultimii zece ani, mai ales după pandemie când s-a dovedit că statele europene nu erau deloc atât de reziliente pe cum ne-am fi așteptat în fața unei astfel de crize biologice. Există totuși foarte multă precizie și elemente sistematice, modalități clare cum o țară, un oraș, un om își pot crește reziliența.
Ce înseamnă reziliența informațională, parte a rezilienței societale?
Reziliența societală reprezintă, în principiu, coerența și aderența grupului în jurul proiectului de societate care este propus și vă dau un exemplu foarte simplu: cazul Ucrainei. Știu că vorbim cu tineri, care sunt consumatori ai produsului dumneavoastră. Dacă Ucraina ar fi reprezentat un proiect de societate, un proiect de stat lipsit de trăinicie, așa cum susținea Vladimir Putin la începutul invaziei, un stat artificial, spunea el, atunci cetățenii ucraineni nu s-ar fi unit în jurul liderilor ucrainieni la momentul invaziei, n-ar fi avut încredere în ei, nu ar fi fost dispuși să facă sacrificii pentru a sprijini ideea de societate și de stat ucrainean. Și atunci, probabilitatea colapsării, prăbușirii statului fără sprijinul societății ar fi fost mult mai mare. Din acest motiv, NATO vorbește despre state și despre society atunci când analizează reziliența. Vorbește despre hall of state și hall of society și este foarte greu ca statul să acționeze și să supraviețuiască fără societate.
Societatea trebuie să vină în sprijinul statului, mai ales în momentul de amorsare a unei crize în primele 48 sau 72 de ore. Se spune că un stat va rezista dacă societatea va reuși să supraviețuiască, dacă fiecare individ în parte va ști ce are de făcut, va avea o rezervă de apă în cazul unei catastrofe, o rezervă de energie, o baterie, astfel încât structurile de salvare ale statului să se poată concentra pe cele mai importante provocări, pe cele mai importante ținte. Dacă, în cazul unui cutremur, o clădire se prăbușește, atunci statul se va concentra pe salvarea oamenilor de acolo, nu pe fiecare alt cetățean care este adevărat că posibil să aibă o problemă punctuală, să nu mai aibă curent electric, dar să fie într-o criză mult mai mică decât cei care se află sub dărâmături. Și atunci, dacă cetățenii oferă statului acest spațiu de 48-72 de ore să se concentreze pe elementele cele mai importante – ca și în cazul Ucrainei, atunci s-a decis de fapt soarta Ucrainei, prin faptul că nu a căzut în primele 48 de ore, când Rusia pregătise atacul șoc – acest caz de reziliență societală salvează și ajută enorm și statul.
Rezistența informațională este, probabil, o parte decisivă din această reziliență societală, pentru că ne ajută să respingem ca un corp străin toate încercările de dezinformare, de anulare prin narațiuni, cum am văzut și la Vladimir Putin, despre istorie, care ar permite Rusiei să aibă dreptul la anumite zone din Ucraina. Capacitatea noastră de a bloca aceste narațiuni, de a le judeca critic, de a înțelege când vorbim de un fals, de o dezinformare sau de un mit istoric folosit cu scopul de a destabiliza o societate, așa cum spuneam, este decisivă, pentru că altfel societatea va tinde să se prăbușească din interior. Și acest război hibrid, despre care vorbim atât de des în ultima perioadă, asta face – duce bătălia din zona războiului clasic, în care folosim obuze și gloanțe înspre încercarea de a face o societate care să se prăbușească din interior prin propriile clivaje interne.
Am văzut cum Marea Britanie a putut să fie divizată în contextul Brexitului. Să duci populația într-un aproape 50% vs 50% care nu se mai înțeleg. Am văzut cum Statele Unite, în contextul alegerilor din ciclul electoral trecut, au fost foarte divizate. Acest tip de agresiune hibridă este constantă și este foarte important ca noi să ne dezvoltăm acele capacități de a înțelege manipularea mediatică, de a o respinge, de a ne crește cultura mediatică și cultura informațională în ultimă instanță.
Cum stăm la capitolul rezilienței informaționale noi, cei din Est? Mai ales în contextul războiului hibrid?
Voi folosi mai mult conceptul de reziliență societală, dar este cam același lucru. Pe de o parte, ar trebui să stăm foarte prost, având în vedere că, istoric, noi cei din Est, și noi, cei din Balcani, avem o relație foarte nefericită cu statul. Am fost învățați de mici, inclusiv generația noastră, să nu avem încredere în stat pentru că statul cu care noi am crescut în fragedă pruncie era un stat comunist. Cel puțin eu am făcut pasul dintre totalitarism și democrație când aveam în jur de zece ani, am apucat câțiva ani sub regimul comunist. Ceea ce învățam nu era neapărat explicit în familie, dar ghiceam din comportamentul celor din jur că nu trebuie să avem încredere în stat. Pentru că statul, prin securitatea prin care era prezentă, inclusiv în școală, prin ceea ce aveam voie să vorbim și nu aveam voie să vorbim în fața unor străini, statul ne poate face rău. Această senzație a fost mult mai dezvoltată pentru părinții și mai ales pentru bunicii noștri, care și-au pierdut terenurile și proprietățile în beneficiul statului comunist. A fost legitim, în anii 50 în România, ca bunurile tale să fie ascunse în fața statului. Înainte de asta, în perioada otomană, cel puțin în Țara Românească exista acest exercițiu al ascunderii bunurilor, pentru că altfel ele ar fi mers către Istanbul sub formă de tribut.
Așadar, noi avem o cultură a neîncrederii în stat or reziliența informațională și reziliența societală se construiesc în societățile democratice europene liberale, învățând să colaborezi cu statul, că omul care vine și spune Vaccinați-vă pentru că nu vi se va implanta un cip, ci pentru că vă veți salva viețile dumneavoastră și ale părinților, omul care reprezintă statul va fi foarte credibil într-o societate care este obișnuită să aibă încredere în stat și va fi respins ca fiind îndoielnic într-o societate cu o tradiție din asta estică sau balcanică. Însă, noi nu suntem societatea scandinavă, nu suntem societatea suedeză, finlandeză care au construit, în ultimul secol, această relație de profundă încredere. Dacă statul finlandez le-a spus finlandezilor, de la războiul împotriva Rusiei până astăzi, ceva că trebuie făcut ca într-o unitate deplină, atunci cetățeanul va respecta lucrul ăla, pentru că așa a fost educat. Noi am fost educați să punem la îndoială, dacă nu să luăm măsuri pentru a bloca ceea ce ne spune statul.
Cum putem asigura mai multă reziliență informațională în societăți precum cea din Republica Moldova, România sau Ucraina? Cum anume dobândim trăsătura de a fi rezilient?
Reziliența informațională, în mod evident, se educă, nu este ceva cu care te naști. Poate fi antrenată foarte ușor, având parte de cursuri de specialitate. Înainte de a fi implicat în acest domeniu, anterior, ca parlamentar am propus ca în România – nu am avut succes atunci, dar sunt convins că se va întâmpla inevitabil în toată Europa, în curând – să avem cursuri de alfabetizare, de educație mediatică încă din clasele primare și apoi mai complexe – din liceu. După ce înveți, fiind copil, să înfrunți 3-5 știri false, înveți pur și simplu să vezi patternul, îl recunoști fără să lucrezi ani de zile în domeniu. Există un pattern al știrii false. Un profesionist îți va spune în trei minute cine le-a făcut, cine este în spate, care este interesul. Se învață exact ca și matematica, numai că noi nu avem tipul ăsta de educație. Și mă uit la ceilalți, dar și la părinții mei, că pot fi păcăliți nu doar de știri false cu caracter politic, dar și de reclame cu caracter înșelător. Acolo sunt mecanisme foarte simple. Însă, dacă ai fi văzut una sau două reclame de acest fel, ai fi creat un mecanism de gândire corect. Pentru a ajunge la punctul acela este nevoie de conștientizarea problemei. Este nevoie ca o societate să înțeleagă că este paradoxal mult mai vulnerabilă prin astfel de atacuri informaționale decât prin atacurile militare clasice, care sunt mai puțin probabile.
Ceea ce faceți dumneavoastră, discutând subiectul, punându-l pe agendă, încercând să creați o comunitate de oameni profesioniști este foarte și foarte important. Putem să tratăm problema ca una cu caracter științific, putem să o transformăm într-o materie precum biologia sau matematica. Așa cum spuneam, putem să ne construim o societate mult mai sănătoasă, mai ales într-un stat ca România sau ca Republica Moldova, unde există această ciocnire dintre vechi și nou, dintre o direcție înspre Occident și o direcție înspre Est, care uneori se împarte în blocuri sensibil egale și unde fiecare cetățean câștigat de partea dreptății, din punctul meu de vedere, poate să fie decisiv pentru viitorul țării.
Ați menționat despre aceste ore de educație mediatică. În școlile din Republica Moldova, de mai mulți ani, a fost introdus cursul opțional de Educație pentru media în clasele primare, în gimnaziu și în liceu. Este un prim pas pentru Republica Moldova în această direcție. Totuși, pe lângă aceasta, ar putea autoritățile, comunitatea să mai întreprindă anumite acțiuni?
Mi se pare că Republica Moldova este foarte avansată prin curajul autorităților de a lua măsuri. Măsurile luate curajos în Republica Moldova de a bloca informații care erau în mod evident toxice, care erau în mod evident menite să destabilizeze țara reprezintă, din punctul meu de vedere, un etalon pentru NATO și pentru Uniunea Europeană, unde procedurile sunt mult mai complicate pentru a face acești pași. S-au făcut și în Uniunea Europeană, atunci când era în mod evident o tentativă, mai ales pe fondul pandemiei, de a ucide oameni în ultimă instanță. Pentru că acele dezinformări, ținând oamenii departe de spitale, duceau la un număr foarte mare de morți.
Așadar, construcțiile care sunt în curs… Știu că se lucrează la un centru care să gestioneze aceste atacuri informaționale în Republica Moldova. Din nou, un reper pentru care țara trebuie felicitată – sunt foarte avansate. Însă, așa cum schițam în răspunsurile anterioare, este nevoie și de comunitate, pentru că vor fi momente în care societatea, mai ales societatea mai în vârstă – vârsta părinților noștri, din motivele pe care le-am explicat mai devreme, vor avea tendința să nu aibă încredere în ceea ce face statul sau să creadă că statul, în loc de o decizie de a bloca informații toxice din motive politice, nu cei care au fost blocați, vor susține că rațiunile sunt politice și nu sunt rațiuni de securitate. Și atunci intervenția comunității pentru a da credibilitate măsurii statului este fundamentală, sunt oameni care nu sunt implicați în aparatul statal, dar au parte de o mare credibilitate în societate, pot fi artiști, pot fi scriitori, pot fi vedete, pot fi jurnaliști cu mare succes la public, care, asumându-și ei o opoziție vocală pe aceste subiecte, fie vor da credibilitate statului, fie vor dezamorsa anumite atacuri informaționale cu caracter evident malign și care au în spate o putere ostilă.
În sensul cultivării rezilienței cetățenilor, cu ce se ocupă mai exact Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență? De ce a fost nevoie de crearea unei astfel de instituții?
La nivelul NATO, dar și la nivelul Uniunii Europene, în ultima perioadă, există principiul ca un stat gazdă, o națiune să-și asume fondarea și finanțarea unui centru care să ofere expertiza pe un anumit domeniu-cheie. În NATO există, de exemplu, centrul de specialitate pentru jandarmerie, mai exact, Centrul de Excelență pentru Poliția de Stabilitate, care se află în Italia. În Turcia sunt găzduite două centre de excelență, unul fiind pe zona maritimă etc. Există această solidaritate între statele NATO, dar și în Uniunea Europeană, de a găzdui un centru care să ofere doctrina pe un domeniu de mare interes. România a fost prezentă atunci când a existat această discuție în Alianța Nord-Atlantică și Uniunea Europeană. În contextul pandemiei, observându-se anumite probleme de reziliență, România a fost statul care și-a asumat în fața aliaților această misiune de a finanța și de a găzdui centrul. Misiunea centrului de la București este să ofere aliaților tuturor statelor europene și unor parteneri preselectați, printre care și Republica Moldova, toate cunoștințele noastre în acest domeniu. Într-un astfel de centru lucrează atât experți din România, cât și experți din alte țări NATO și UE, care doresc să trimită specialiști în centru. Prin acest mix de cunoștințe, între un specialist din Coreea de Sud, unul din Franța, unul din Statele Unite, unul din Republica Moldova se ajunge la o doctrină, la cursul de specialitate, la cunoștințe, la proiecte de lege avansate.
Practic, aceasta este misiunea unui centru, iar noi la București studiem problemele de reziliență din șapte perspective și în doctrina NATO există șapte principii de bază ale rezilienței. Unul din ele este reziliența societală în care se încadrează și rezistența informațională, un alt domeniu pe care noi îl studiem sunt crizele și dezastrele majore. Un alt domeniu sunt comunicațiile și noile ecosisteme tehnologice. Un domeniu înrudit sunt tehnologiile emergente și distructive. Ne uităm de asemenea la transporturi, ne uităm la reziliența statelor din vecinătatea NATO și UE, deci și a Republicii Moldova, la dezinformare în privința valorilor occidentale. Și un ultim capitol pe care noi îl studiem este continuitatea guvernării în contextul unor crize majore. Pe scurt, asta facem, nu suntem o instituție națională, suntem o instituție multinațională, lucrăm pentru toate statele din familia euroatlantică.
Am văzut pe site-ul Centrului menționat inclusiv despre activități de sprijin al Republicii Moldova. Ce mai exact întreprindeți?
De fiecare dată când am fost invitați, am fost prezenți la Cotroceni pentru recomandări privind reziliența din partea Uniunii Europene, în special, dar și din partea autorităților. Direct din partea autorităților moldovene am avut parteneriate cu societatea civilă din Moldova, de câte ori am fost solicitați. Încercăm să reprezentăm un hub, dacă vreț, având în vedere și comuniunea de limbă între orice acțiune menită să sprijine reziliența Republicii Moldova, indiferent de unde vine ea. Iar în privința agresiunilor hibride, în privința războiului informațional, cred că putem și cred că vom oferi constant sprijin, dar, atenție, nu este un dialog unidirecțional. Nu vin românii sau nu vin occidentalii să ofere sprijin Moldovei. Dimpotrivă, sunt multe domenii în care Republica Moldova, fiind victima acestor agresiuni hibride, vine cu un prim-plan de informații care sunt verificate și ulterior exportate către alte state, inclusiv către România, către Bulgaria și apoi le regăsim în Franța peste o lună. Să știți că noi avem de învățat foarte mult de la dumneavoastră, fiind prezenți acolo vedeți primul moment în care astfel de atacuri au loc și cred că aveți specialiști foarte buni de la care orice specialist occidental poate să învețe, pentru că sunt oameni care stau zilnic sub presiune. Este mult mai relaxant să fii în celălalt capăt al Europei, este mult mai mică probabilitatea unei agresiuni cu caracter hibrid decât este în Republica Moldova, iar din punctul acesta de vedere, repet, ori de câte ori am fost solicitați o considerăm un element de onoare, dar și un element de mare valoare adăugată, să învățăm de la partenerii noștri din Moldova.
Considerați că este necesar de a avea în Republica Moldova o instituție care să se ocupe strict de reziliență?
Din experiența statelor NATO și UE în acest domeniu, vă spun că nu este necesară o instituție în plus, nu face decât să complice lucrurile. Este însă necesar să se stabilească foarte clar care este structura care coordonează acest domeniu, dintre structurile cu atribuții în domeniul rezilienței. În România, de exemplu, structura care coordonează domeniul rezilienței și reprezintă România la NATO pe chestiuni de reziliență este Ministerul de Interne, prin domnul Raed Arafat. Din cunoștințele mele, la fel se întâmplă și în Republica Moldova. Este un domeniu care ține de Ministerul de Interne pentru că este în paradigma veche: vorbeam de protecție civilă, de intervenție în caz de urgență. Cam ăsta era domeniul acoperit anterior de ceea ce astăzi numim reziliență.
Pe de altă parte, există state în Europa, mai ales statele din Europa Centrală, unde reziliența intră sub oblăduirea militarilor. Este o chestiune de Minister al Apărării și atunci, mai ales când există astfel de doctrine diferite, tinde să apară un anumit conflict de conducere: cine răspunde la noi de această problemă? Eu cred că din punctul acesta de vedere, Republica Moldova stă bine, are o coordonare clară în zona de Minister de Interne. Noi am avut interacțiuni foarte bune cu Ministerul de Interne, inclusiv pe zona de combatere a atacurilor agresiunilor hibride. Un centru special pentru reziliență nu a fost făcut ca autoritate internă nici măcar în România. Noi nu suntem autoritate internă, Ministerul de Interne face asta, noi suntem organism non-executiv. Suntem organism care studiază concepe, analizează, propune legi și nu lucrăm pentru România. Lucrăm pentru tot spectrul, pentru fiecare stat euro-atlantic, deci cumva suntem în mod special la dispoziția partenerilor din Republica Moldova. Este suficient să avem un reprezentant al Republicii Moldova, delegat oficial în centrul nostru, și el va oferi tot ce muncim noi și partenerilor, tuturor instituțiilor din Republica Moldova.
Considerați că societatea noastră va ajunge să fie sănătoasă din punct de vedere informațional pe termen lung? Pentru că, uneori, pare un deziderat ireal…
Viteza cu care am evoluat și în România în ultimii ani, dar poate mai ales în Republica Moldova, care în ultimul deceniu a produs, din punctul meu de vedere, miracole de evoluție ideologică pro-occidentală – mă face să fiu optimist. Pe de altă parte, Republica Moldova este o zonă de interes strategic dinspre Răsărit, în care știu și cred că se investește puternic pentru a hrăni anumite mituri antioccidentale.
Toată lumea, toată Europa se uită cu mare atenție la Republica Moldova, pentru că este efectiv o luptă, o încleștare foarte puternică între spiritul prooccidental, spiritul liberal și democratic și niște mitologii dintr-o perioadă, în mod normal, demult apusă. Ceea ce mă face plin de speranță este că văd atunci când, de fiecare dată când ajung la Chișinău, văd cum arată tinerii din Republica Moldova. Nici nu-i nevoie să-i asculți, este suficient să-i vezi cum arată, cât de senini sunt, cum se îmbracă, ce muzică ascultă ca să înțelegi că este foarte greu de crezut că este o generație care va merge înspre Est.
Lupta va fi câștigată, pentru că generația tânără, din punctul meu de vedere, se uită în mod copleșitor în direcția sănătoasă, liberală și democratică. Zilele astea, însă, sunt esențiale și îmi amintesc că am avut această discuție la Chișinău iarna trecută, când problema energetică, asigurarea căldurii și luminii de la o zi la alta era o sarcină esențială și exact asta îmi spuneau și oficialii de acolo. A trecut cu bine iarna respectivă, a trecut cu bine iarna următoare. Fiecare oră câștigată, fiecare zi câștigată ne face mai optimiști că noua generație va schimba lucrurile și în Republica Moldova sau le va păstra pe acest trend, care este admirabil și care a fost aplaudat, după cum bine știți, și de președintele Americii, și de președintele Franței, și de orice lider occidental.
Care sunt cele mai mari provocări la capitolul reziliență informațională acum în țara noastră și cum ar trebui să facem față acestor provocări?
Din cunoștințele mele, statele ostile care încearcă să practice agresiunea hibridă au învățat că există în funcție de regiune anumite dezinformări de succes. De exemplu, în Statele Unite, cel mai eficient reușesc să creeze destabilizare informațională mergând în zona de diviziuni rasiale, de drepturi și libertăți sexuale, problema avortului este foarte dificilă, problema armelor poate să aibă caracterul acesta. Dacă te miști mai spre Est, adică dinspre Washington către Bruxelles, sau către Roma, să spunem în Europa Occidentală, vei vedea că ceea ce funcționează este agresiunea informațională privind migrația în UE. Migrația face Europa să se prăbușească, emigranții aduc cu ei un sâmbure al decadenței și există acest discurs privind decadența societății occidentale încă din anii 1930. De atunci, Occidentul a câștigat întotdeauna orice confruntare la care a participat, s-a luptat și cu fascismul, și cu blocul comunist. și cu islamismul – le-a câștigat pe toate, dar toată lumea a repetat încă de atunci faptul că Occidentul este pe sfârșite din cauza decadenței morale și a imigrației.
Dacă venim și mai în Est, o să vedem că ceea ce are succes sunt miturile istorice, rănile istorice, încercările de a ne juca cu granițele, cu rănile bunicilor noștri, care la un moment dat în cazanul acesta de naționalități au fost victima cuiva și ne-au lăsat nouă drept moștenire rana respectivă. Cei care fac acest design de agresiune informațională la noi în regiune, în România, Ungaria, Republica Moldova, Ucraina, se joacă cu asta, oferă schimburi de teritorii, luați voi o bucată din Ucraina, luăm noi alta, sau fac apel la un masacru care s-a petrecut cu o sută de ani în urmă, care are la bază o populație ce nu mai are vreo legătură cu cetățenii din prezent. Aș pune un mare accent pe înțelegerea trecutului, pe înțelegerea istoriei, pentru că cu cât oamenii sunt mai pregătiți să înțeleagă că o crimă sau o bătălie care a avut loc două sute de ani în urmă este un lucru care s-a întâmplat în trecut și, între timp, oamenii au evoluat, acest lucru ne ajută foarte mult să depășim capcanele. Am văzut recent interviul acordat de Vladimir Putin și știm bine că o mare parte din acest interviu nu a avut nicio legătură cu prezentul, ci ceea ce a fost cu cinci sute de ani în urmă. Istoria e foarte periculoasă în regiunea noastră și este folosită de agresorii informaționali.
Integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană va spori reziliența noastră ca societate sau nu?
Din experiența mea de cetățean european, mi-am dat seama cât de mult a crescut România ca membră a Uniunii Europene într-o dimineață când intrasem în țară, prin sud, venind dinspre Bulgaria, am trecut granița, o graniță care acum patru-cinci ani era un drum desfundat, cu niște gropi cumplite, fără infrastructură, și am văzut dintr-o dată o țară care câțiva ani, grație fondurilor europene și grație procedurilor europene de a construi un stat, avea o infrastructură spectaculoasă. Aveam autostradă de la Giurgiu la București aproape finalizată. Aveam infrastructura de comunicație pe lângă drum, se vedea că acolo erau puși niște stâlpi pentru comunicații moderne, niște stâlpi pentru energie moderni. Toate astea înseamnă fonduri europene care au făcut un salt de infrastructură fantastică și, pe de altă parte, înseamnă atenție pentru dezvoltarea strategică, pe care noi în Balcani n-am avut-o vreodată, poate că am învățat-o de la Occident și foarte bine am făcut că am învățat-o și că nu am reinventat roata.
Din punctul acesta de vedere, sunt absolut convins că saltul pe care îl va face Republica Moldova, având în vedere adaptabilitatea extraordinară și generațiile astea care trăiesc în Occident și care sunt parțial occidentalizate în doar un deceniu, Republica Moldova va face un salt recuperând în zece ani cât statele occidentale au crescut în 30-40 de ani. Categoric, suntem niște state postcomuniste care au fost ținute într-un lagăr de subdezvoltare câteva decenii și folosind procedurile europene, vom face un salt în domeniul rezilienței, fie că vorbim de reziliență societală și informațională, fie că vorbim de transport, de energie, de apă, de cât de rezilienți suntem la schimbările climatice – toate aceste lucruri sunt prevăzute de procedurile din Uniunea Europeană.
***
Domnule Raețchi, sunt sigură că această discuție este o oportunitate excelentă pentru ascultătorii noștri să se familiarizeze cu un subiect mai puțin popular, dar important și vă mulțumim pentru informațiile valoroase.
Iar tu, drag ascultător, dacă ai întrebări sau idei pe care dorești să le discutăm în cadrul Podcastului cuMINTE, trimite-le la adresa de email redactia@ijc.md. Filtrează cuMINTEa trează! Ne găsești pe Mediacritica.md, Google Podcasts, Soundcloud și Youtube.
—————————————————–
Podcastul cuMINTE este realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent cu sprijinul Institutului pentru Raportare despre Război și Pace (IWPR). Opiniile exprimate în acest material nu reprezintă neapărat cele ale IWPR sau ale partenerilor săi.
