Subiectul minorităților în presa din Moldova

Presa are un rol important în stimularea dezbaterii publice a anumitor subiecte și adesea dă tonul felului în care acestea sunt abordate și sunt percepute de societate. De multe ori, tradițiile istorice și culturale influențează agenda articolelor și reportajelor realizate de jurnaliști. Un exemplu este subiectul minorităților, fie că vorbim despre cele naționale, religioase sau sexuale.

În Republica Moldova și nu doar, minoritățile se ciocnesc frecvent cu stereotipuri și stigmatizare, iar mass-media nu întotdeauna își îndeplinește rolul de promotor al drepturilor omului, al toleranţei și nediscriminării. Deseori jurnalistul, în loc să combată discriminarea și să promoveze diversitatea, fiind în goana după senzaţionalism sau poate din necunoaștere, promovează stereotipuri și prejudecăţi în raport cu semenii săi care au altă religie, etnie, situație socială etc.

Dragă ascultător, sunt Ana Sârbu și astăzi, la Podcast cuMINTE, discutăm despre modul în care este abordat subiectul minorităților în mass-media din Moldova, probleme și soluții. Invitații media sunt activista civică Angelica Frolov, coordonatoare de program la Centrul de informație Genderdoc-M, Yan Feldman, președintele Consiliului pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii (de curând, și expert din partea Republicii Moldova în Comitetul Consultativ al Convenției Cadru pentru protecția minorităților naționale al Consiliului Europei) și Vasile Micleușanu, expert în comunicare, fondatorul platformei Bang-Bang.

Pentru început, aș vrea să aflu care este părerea voastră despre modul în care presa de la Chișinău reflectă subiectul minorităților? Îi puteți da o notă? Și care sunt cele mai grave greșeli pe care le comit jurnaliștii atunci când informează despre subiecte ce vizează minorități? 

Yan Feldman: Cred că nota 5 sau 6. Cele mai frecvente greșeli nu o să le citez, ar fi prea grav să le promovez. Dar este vorba de pinii stereotipice despre diverse minorități, despre minorități etnice, lingvistice, despre persoanele care trăiesc cu HIV, despre cele din comunitatea LGBTQ+, o multitudine de stereotipuri. O a doua greșeală ar fi instigarea la discriminare, ceea ce noi numim hate speech sau discursul de ură. Uneori, în necunoștință de cauză, sunt redate prost anumite obiceiuri, anumite tradiții, dacă vorbim de minoritățile etno-lingvistice. Ceea ce este problematic. Trăim în secolul 21, există Google, putem să găsim persoane care cunosc ce se întâmplă, experți și să ne consultăm înainte de a scrie. 

Angelica Frolov: Eu sunt de acord cu privire la nota 5, mai ales în ceea ce ține de comunitatea LGBT+. Am să fiu mai puțin modestă și am să numesc greșelile comise de jurnaliști în raport cu minoritățile și comunitatea LGBT+. Cea mai gravă greșeală: nu se moderează comentariile, care este responsabilitatea platformelor mass-media. Avem precedente. Avem două cazuri câștigate în instanță, cum că dacă tu ai o platformă, atunci ești obligat să moderezi. Altfel, tu răspunzi de toată instigarea la ură, discriminarea, uneori la instigare la nimicire în masă. Majoritatea conturilor sunt false, nu le poți monitoriza, dar tu poți avea un moderator care va urmări, citi, bloca persoane care incită la ură sau care va șterge comentariile. Dacă nu ai posibilitatea de a avea un moderator, atunci oprește posibilitatea de a comenta la postare, link, articol. Problema numărul doi este faptul că se folosesc termeni învechiți, care nu sunt corecți. De exemplu, termenul minoritate sexuală este unul greșit. Orientarea sexuală nu este despre minoritate. Sunt lucruri diferite. Și problema numărul trei: lipsa de informare. Atunci când un om scrie despre ceva, trebuie să cunoască subiectul. În mass-media, de regulă, trebuie să fie un om care scrie despre politică, altul despre economie, iar altcineva despre minorități. Și să cunoască subiectul. Pentru că se face confuzie între identitatea de gen, sexualitate etc. 

Vasile Micleușanu: În general, media este un catalizator al formării opiniei publice. Observ că presa utilizează, de multe ori, metoda de clickbait pentru a avea cât mai multă audiență. Media este dependentă de audiență. Ar părea că este un cerc vicios și nu există o soluție, dar există. Cel mai tare când este abordat subiectul minorităților mă deranjează faptul că se promovează multe stereotipuri, prejudecăți, etichete. Astfel, se alimentează frică, ura – emoții ușor de trezit și utilizat în campaniile de clickbait. Respectiv, persoanele care se află într-un grup minoritar ajung să internalizeze toate stereotipurile. Nu există în media ca membrii acestor comunități să își povestească poveștile. 

Apropo, parada LGBT+ din acest an a fost una dintre cele mai mari din istoria țării. Cum a fost tratat acest subiect în presă?

Angelica Frolov: Noi am monitorizat această perioadă, tot ceea ce ține de festivalul Moldova Pride. Presa a început să scrie cu mult mai devreme de evenimentul în sine, încă din momentul când domnul primar [Ion Ceban, n.r.] a început să facă declarații absolut aberante despre faptul că el va interzice [parada, n.r.], ceea ce el nu poate interzice. Făcea aceste declarații destul de des. Chiar am întrebat presa de ce îi oferă atât de multă atenție: zbine, el a făcut aceste declarații, voi ne-ați întrebat și noi am răspuns că „el nu are această împuternicire să interzică un marș”. El poate ieși și spune că interzice să iasă soarele. Poate veți face un articol, dar cam aici vă veți opri. Nu veți face zilnic articole despre asta. De ce cu Pride-ul prelungiți? Ulterior, nici nu mai cereau opinia noastră. Nu înțelegeam de ce i se acordă atâta atenție. Organizațiile internaționale s-au expus și ele. Oricum, presa insista să scrie despre asta. Presa afiliată socialiștilor a tratat subiectul negativ, presa liberă a tratat relativ neutru acest subiect. Cu excepția comentariilor, care nu au fost monitorizate.

Trebuie să existe organizații competente să monitorizeze mai din strâns, să aibă anumite pârghii ca atunci când presa o ia prin păpușoaie să coordoneze aceste procese? Cum ar fi corect? 

Yan Feldman: Doar cu bâta nu ajungem departe. Noi trebuie să avem educarea populației, educarea jurnaliștilor și sancțiuni.

Cine să sancționeze?

Angelica Frolov: Trebuie creat un mecanism care să se ocupe de sancționar a presei scrise, a presei online. O instituție care să monitorizeze.

Yan Feldman: Proiectul 301 a fost votat și acolo Ministerul Afacerilor Interne este responsabil pentru discriminare, instigarea la ură. Dar trebuie să existe o entitate care să analizeze.

Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova vine să precizeze că „jurnalistul tratează echitabil toate persoanele cu care intră în contact în exerciţiul meseriei sale și nu face discriminări pe criterii de gen, vârstă, etnie, religie, stare socială sau orientare sexuală”. Pe de altă parte, Legea cu privire la libertatea de exprimare reglementează discursul care incită la ură și spune că garanţiile privind libertatea de exprimare nu se extind asupra discursurilor care incită la ură sau la violenţă. Este cadrul nostru de autoreglementare, dar și cadrul legal suficient, la etapa asta, așa ca să descurajeze discriminarea minorităților în presă? 

Yan Feldman: Discursul de ură există peste tot. Nu este un fenomen prezent exclusiv în Republica Moldova. Problema există peste tot. Ideea mea nu este să fim indulgenți. Noi toți dansăm în întuneric, noi știm că discursul de ură trebuie combătut. Probleme sunt, dar modele nu-s. Și noi cumva elaborăm propriul modelul, care poate fi chiar mai bun ca al altora. Conștientizarea problemei, training, autotraining, căutăm pe Google, încercăm să aflăm mai multe.

Care este relația ONG-urilor ce susțin și oferă suport minorităților cu presa?

Angelica Frolov: Dacă vorbim de organizația noastră, suntem căutați. Nu avem o problemă cu presa. Dar există o altă problemă: presa nu poate fi scoasă la instruiri, pentru că jurnaliștii nu au niciodată timp. Cu instruirile este problematic. Redactorii ar trebui să aibă grijă de asta. Asta e unica ce ar putea face. Ei să meargă măcar o dată pe lună la instruire ca să nu facă gafe. În rest, cu jurnaliștii probleme nu sunt. Mai greu cu redactorii. Jurnalistul vine și realizează un material frumos, creezi o relație cu acesta, dar când te uiți ce a făcut redactorul ulterior cu materialul… îți pui mâinile în cap. Redactorul face ceea ce îi va aduce vizualizări, scandaluri. Iată asta este problema. 

Credeți că reprezentanții minorităților ar trebui să creeze campanii de comunicare, să vorbească mai mult, să se facă auziți? Există lipsa de comunicare din partea acestor organizații?

Vasile Micleușanu: De fapt, problema este mai complexă. Pe de o parte, sunt comunicatorii care trebuie să comunice corect. De cele mai multe ori, mesajele sunt însă formulate într-o formă complicată. Publicul țintă se vrea a fi toată societatea, dar asta nu este posibil. Nu poți capta atenția tuturor. Mesajul prin care vrei să prinzi atenția unui om nu trebuie să fie foarte complicat. Când lucram în comunicare, de fiecare dată mă ciocneam cu ideea că trebuie să impresionez în 7 secunde. Evident că nu am să vin cu titluri foarte complicate. Pe de altă parte, comportamentul nostru digital contează. Nu mai avem timp să analizăm unele situații. Ne place totul foarte repede, fără multă încordare a creierului. 

Angelica Frolov: Comunic cu multe ONG-uri și știu problema. ONG-urile consideră că nu au nevoie de comunicatori. Dar fără unul nu ajungi departe. Dar un comunicator bun are nevoie de un salariu bun. La noi, ONG-urile consideră că nu au nevoie de unul. Astfel că, comunicare fac cei care nu pricep în comunicare. De campanii se ocupă oameni care nu au idee cum să facă asta. Și așa, de multe ori, mesajele lor sunt slabe. Nu doar că nu aduc informația, ci mai și dăunează prin activități, mesaje. Stau treburile foarte prost la nivel de comunicare în ONG-urile noastre. Asta trebuie schimbat. Apropo, vă îndemn să aplicați la Comunicare. Pe viitor, va fi una dintre cele mai întrebate specialități.

Aș vrea să încheiem cu niște sfaturi practice pentru cititori și ascultători. Atunci când cineva se pomenește discriminat într-un material de presă sau poate nu este vizat, dar dă peste un astfel de material problematic, în care cineva este discriminat pe diferite criterii, ce pași ar trebui să întreprindă? Unde să se adreseze? 

Yan Feldman: Am două tipuri de sfaturi. Unul pentru cel care scrie și al doilea pentru cel care citește. Pentru primul: cel mai eficient mod atunci când scrii despre ceva real și negativ este să te pui în locul persoanei despre care scrii. Dacă tu ai vrea ca despre tine să scrie așa ceva, atunci ai trecut testul. Pentru al doilea: Dacă simțiți că drepturile voastre au fost lezate, trebuie să vă adresați la Consiliul pentru Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității, Consiliul Audiovizualului, Consiliul de Presă. Sau pur și simplu să dați o replică. 

Angelica Frolov: Dacă reprezinți un ONG și ai văzut un articol scris greșit, încearcă să iei legătura cu redactorul sau administrația, așa ca să rezolvi problema pe cale pașnică. Poate fi o scăpare, una neintenționată. Dacă vezi că s-a produs intenționat, atunci mergi mai departe, în instanța de judecată. Cel mai important este să nu lași așa, pentru că schimbările se fac doar atunci când acționezi.

Vasile Micleușanu: Ar trebui să fim atenți la comportamentul nostru digital, pentru că de multe ori și noi, inconștient, putem contribui la un mesaj greșit. Mediile au și extensii pe TikTok, Instagram, unde există o anarhie, unde se face tot ce vrei. Să fim atenți la comportamentul nostru digital deci. Înainte de a distribui, să ne asigurăm că mesajul este clar, nu este ambiguu. Când vrem să ne informăm, trebuie să punem semnul întrebării, să vedem care este scopul. În spatele oricărui mesaj există un scop. Să vedem care este scopul. 

Vă mulțumesc pentru aceste informații utile. 

Ghidul de bune practici jurnalistice, editat de Consiliul de Presă, conține mai multe recomandări pentru jurnaliști, la tematica discutată astăzi. Astfel că jurnalistul are obligaţia morală să-și respecte semenii, indiferent de sex, nivel de educaţie, vârstă, apartenenţă etnică, religioasă, orientare sexuală sau politică și să nu promoveze stereotipuri și prejudecăţi în raport cu ei. Jurnalistul trebuie să fie echilibrat și să înlăture din textele sale termenii discriminării negative sau pozitive. Nu trebuiesc utilizate expresii frazeologice, proverbe sau zicale discriminatorii din punct de vedere etnic, care duc la perpetuarea stereotipurilor și prejudecăţilor. Jurnalistul trebuie să corecteze gramatical citatele dacă ele pun într-o lumină nefavorabilă sursele. De asemenea, el va întreba persoanele despre care scrie cum doresc să fie identificate și va folosi această denumire în articol. Jurnalistul va menţiona apartenenţa etnică, religioasă, nivelul de educaţie, vârsta, orientarea sexuală sau politică a unei persoane doar când acest lucru este relevant din punct de vedere editorial. Jurnalistul va evita senzaţionalismul bazat pe stereotipuri și prejudecăţi.

Chiar dacă pe umerii jurnaliștilor cade cea mai mare responsabilitate, și tu, drag ascultător, nu trebuie să uiți că rămâi responsabil pentru informația pe care alegi să o consumi, ceea ce distribui mai departe, felul în care vorbești și acționezi. Filtrează cuMINTEa trează nu doar știrile din presă, ci și modul în care te exprimi. Și ascultă-ne pe Mediacritica.md, Soundcloud, Google Podcasts, Apple Podcasts și, mai nou, pe Youtube. Ne reauzim curând! 
Podcastul cuMINTE este realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent cu sprijinul organizației Black Sea Trust, un proiect al Fondului German Marshall al Statelor Unite. Opiniile exprimate în acest material nu le reprezintă neapărat pe cele ale Black Sea Trust sau ale partenerilor săi.