Praful din Sahara, care a ajuns și în Republica Moldova, subiect de falsuri pe rețelele sociale

Sursa foto: Tvrmoldova.md

În perioada 23-24 aprilie, o masă de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană s-a deplasat spre sud-estul Europei, iar norul a ajuns și în România, și în Republica Moldova, anunțau în această săptămână meteorologii. Deși este un fenomen natural, potrivit specialiștilor, pe rețelele sociale au fost distribuite mai multe falsuri sau teorii ale conspirației a subiect. 

„Praful saharian ajunge în mod regulat în Europa, purtat de vânturile puternice din deșertul Sahara, afectând nu numai țările riverane Mediteranei, dar ajungând până în România sau chiar Republica Moldova. În ciuda faptului că este un fenomen natural, utilizatorii de pe rețelele sociale sugerează că ceea ce pare a fi praf saharian ar putea fi, de fapt, substanțe chimice pulverizate în mod intenționat, citând o analiză efectuată de un laborator bosniac care ar fi dezvăluit concentrații mai mari de substanțe toxice în comparație cu praful saharian «autentic»”, scrie site-ul Verificat.afp.com, după ce a analizat o serie de postări pe rețelele sociale. 

Investigația jurnaliștilor de la AFP a scos la iveală că „analiza prafului saharian nu a fost comandată de laboratol în sine, ci de un avocat și politician din Bosnia, care a declarat el însuși că ar fi necesare teste suplimentare înainte de a trage concluzii ferme din rezultate. Mai mulți experți au spus pentru APF că există semne de întrebare cu privire la metodologia experimentului și că, în orice caz, rezultatele analizei nu pot fi luate drept dovadă a așa-numitelor chemtrails”.

Și în Republica Moldova, pe rețele sociale au fost distribuite mesaje care pun la dubiu veridicitatea celor scrise de specialiști despre fenomen. 

Agenția de Mediu din Republica Moldova preciza, la 24 aprilie, că „picăturile de ploaie cu praf nu prezintă în aer un pericol semnificativ pentru sănătate, cu excepția inconvenientelor estetice”.

Anterior, într-o ediție a rubricii #PEÎNȚELES am explicat ce este o teorie a conspirației.

„Oamenii sunt inundați de informații provenite de la familie, prieteni, comunitate și surse online. Forțele politice, economice, culturale și de altă natură modelează narațiunile la care suntem expuși zilnic, iar relațiile ascunse dintre aceste forțe sporesc complexitatea situației. Din cauza nevoii psihologice și emoționale de a da sens informațiilor și de a înțelege de ce s-a întâmplat ceva, unii oameni pot cădea pradă teoriilor conspirației”, explica într-o cercetare Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE).