(Animație) 7 întrebări pe care să ți le pui atunci când alegi să te informezi de pe un site

0

În fiecare zi petrecem ore pe rețelele de socializare. Aici comunicăm cu prietenii și tot aici ne informăm, accesând titluri distribuite de pe diferite portaluri. Dar cât de credibil este un site pe care alegem să-l „răsfoim”? La ce să atragem atenția? La această întrebare răspunde Centrul pentru Jurnalism Independent într-o nouă animație lansată marți, 21 aprilie. 

Animația vine să atragă atenția cititorilor la calitatea informațiilor publicate pe anumite site-uri. Pentru a verifica credibilitatea știrilor și portalurilor media, consumatorii sunt îndemnați să-și pună câteva întrebări înainte să creadă cu fidelitate o anumită informație:

 „Cine stă în spatele acestei știri și care este scopul? Este acest site credibil și actualizat cu regularitate? Cine sunt membrii echipei? Autorul știrii este o persoană reală? Ce alte materiale a scris anterior? Corespunde titlul cu textul știrii? Când a fost publicată știrea?”.

Găsind răspunsuri la aceste întrebări, cititorii se pot asigura că vor fi protejați de informații false și portaluri dubioase.

Centrul pentru Jurnalism Independent va reveni și cu alte animații la subiectul manipulării și dezinformării din media.

_______________________________

Realizarea acestui video a fost posibilă datorită suportului generos din partea poporului american și poporului britanic prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și UK Aid. Conținutul acestui material ține de responsabilitatea autorilor și nu reflectă în mod necesar viziunea UK Aid, USAID sau a Guvernului Statelor Unite.

Lasa un raspuns