Conflictul de interese în media sau despre credibilitatea presei

0

Gânduri de început 

Nu e ușor să fii jurnalist în zilele noastre. De fapt, niciodată nu a fost ușor, inclusiv din considerentul că în Republica Moldova încă suntem la etapa când învățăm cum se face această meserie. Una din întrebările pe care trebuie să și-o pună zilnic un jurnalist este până unde și cât de departe poate merge. Spre exemplu, poate sau nu poate să accepte cadouri din partea unui președinte de țară: pate de casă, rachiu de prune, vișinată, vin, miere sau alte home-made-uri? Poate sau nu poate să aibă drept protagoniști ai istoriilor sale rude, prieteni sau membri ai familiei? Poate sau nu poate să le ofere concubinilor platformă în emisiunile lor de autor pentru ca cei dintâi să-și lustruiască sau justifice imaginea controversată? Sau, poate sau nu poate un jurnalist să fie parte al unor consilii consultative, politizate, care s-ar afla sub patronajul președinților de țară sau altor actori politici?

Pentru jurnalist, fiecare zi este o provocare, odată ce este pus zilnic în fața unor situații în care trebuie să facă alegeri care, în multe cazuri, vizează ceea ce numesc normele deontologice și specialiștii conflict de interese.

Ce este un conflict de interese? Abordarea legală 

Legea Nr. 133 din 17 iunie 2016 privind declararea averii și a intereselor personale spune că conflictul de interese este o situație „în care subiectul declarării are un interes personal ce influențează sau ar putea influența exercitarea imparţială şi obiectivă a obligaţiilor şi responsabilităţilor ce îi revin potrivit legii”. Ulterior, aceeași lege vine cu un întreg capitol (III) în care descrie și explică detaliat cu ce se mănâncă conflictul de interese. Nu am să vă obosesc prea mult cu citate tehnice din lege.

Totuși, voi cita un articol – nr. 14 – care menționează că: „În procesul îndeplinirii atribuţiilor lor de serviciu, subiecții declarării sunt obligați să respecte următoarele principii generale de evitare a conflictelor de interese:

  1. a) servirea interesului public cu imparţialitate şi obiectivitate;
  2. b) asigurarea transparenţei şi a controlului public al activităţii;
  3. c) responsabilitatea individuală şi exemplul personal”.

Intuiesc întrebarea multora din cei care vor citi acest text: „Ce treabă are coada vacii cu ștampila primăriei?”, or legea menționată se referă exclusiv la conflictul de interese în cazul celor care dețin funcții de demnitate publică (autorități centrale și locale, funcționari publici, lucrători în domeniul educației și sănătății etc.). Deci jurnaliștii nu sunt vizați în vreun fel. Ceea ce e (parțial) adevărat, pentru că majoritatea instituțiilor de presă sunt afaceri private, excepție fiind mass-media publică.

Totuși, să încercăm un exercițiu de imaginație, să parașutăm jurnalistul în această situație și să creionăm o definiție despre ce ar fi un jurnalist în baza articolului de lege de mai sus. Îmi iese cam așa: „Un jurnalist este o persoană care trebuie să servească interesului public cu imparţialitate şi obiectivitate, să fie corect și să asigure transparenţa în activitatea pe care o face, să-și asume responsabilitatea pentru cele scrise și să fie el însuși un exemplu în tot ceea ce face”.

În baza definiției care am construit-o mai sus, putem trage câteva concluzii:

  1. Atât jurnalistul, cât și funcționarul public trebuie să servească interesului public;
  2. Atât jurnalistul, cât și funcționarul public trebuie să fie corecți, imparțiali și transparenți;
  3. Atât jurnalistul, cât și funcționarul public trebuie să-și asume responsabilitatea pentru tot ceea ce fac;
  4. Atât jurnalistul, cât și funcționarul public trebuie să fie exemplu în tot ceea ce fac.

Ce spun normele deontologice?

Totuși, și jurnaliștii au la rândul lor o „lege” în care este reglementat conflictul de interese – Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova. Capitolul 4 din acest Cod este dedicat integral conflictului de interese. O scurtă recapitulare a acestuia spune că jurnalistul NU acceptă cadouri; NU participă la deplasări în interes de serviciu, achitate de părți terțe; NU este subiect al publicității comerciale; NU este parte a structurilor de administrare ale autorităților publice și organizațiilor politice; NU participă în campanii electorale în calitate de concurent electoral sau, dacă o face, atunci pe durata campaniei renunță la profesarea jurnalismului; NU folosește în interes personal informația confidențială obținută în calitatea sa de jurnalist și NU folosește instituția media la care lucrează în interes propriu.

Tot ceea ce este în afara acestor NU-uri se încadrează la capitolul încălcării unei norme deontologice care este conflict de interese.

Credibiliatea jurnalistului și a mass-mediei 

Puterea mass-mediei și a jurnalistului stă în credibilitatea sa, ceea ce îl obligă pe cel din urmă la un comportament corect și etic, mai strict chiar decât toate legile unui stat. Credibilitatea este una din datoriile de bază ale unui jurnalist. Or, ea se răsfrânge în primul rând asupra sa, apoi asupra instituției pe care o reprezintă, dar cel mai important – asupra breslei în general. Admiterea unui caz de conflict de interese nu face altceva decât să lovească direct și pe față în conceptul de credibilitate al mass-media.

Anume din acest considerent una din regulile jurnalismului spune că nu este corect și nici etic să intervievezi rudele, familia sau persoanele care îți sunt apropiate, inclusiv sentimental (ex. concubinul), pentru că în acest caz nu ai cum să fii imparțial și corect față de intervievat, dar cel mai important față de consumatorul media. Totodată, vrea sau nu, jurnalistul oricum va fi tentat să se cenzureze sau autocenzureze în procesul documentării, scrierii sau intervievării. Ceea ce nu înseamnă altceva decât încălcarea unui alt principiu al jurnalismului corect – cel al imparțialității. Altfel spus, s-ar minți în primul rând pe sine, apoi întreaga redacție și, într-un final, pe toți cei care îl vor privi.

Mai mult decât atât, credibilitatea jurnalistului este unul din principalele sale instrumente de protecție. Ea se câștigă în ani grei de muncă și se poate pierde în câteva clipe. Și mai complicat este atunci când jurnalistul se bucură de notorietate, pentru că, prin nedeclararea conflictului de interese, acțiunile sale se răsfrâng direct și asupra întregii redacții și/sau bresle.

Despre conflictul de interese și precauție 

Pe de altă parte, trebuie să admitem faptul că jurnalistul nu este o entitate de sine stătătoare. La fel, acesta nu poate fi delimitat de societatea în care trăiește. Ca și toți ceilalți, jurnalistul este parte a unei familii, are rude, prieteni, apropiați etc. Chiar dacă el nu poate fi acuzat sau responsabilizat pentru acțiunile celor apropiați, cu siguranță acestea din urmă vor avea impact și vor influența percepția publică a integrității și credibilității sale. Anume din acest considerent, există câteva reguli pe care jurnalistul le poate respecta pentru a se feri de anumite situații delicate, ce s-ar încadra la capitolul conflictului de interese.

În primul rând, jurnalistul nu va accepta cadouri, de niciun fel. Inclusiv cele așa-numite „simbolice” trebuie evitate. Or, mai devreme sau mai târziu, „simbolismul” trebuie răsplătit.

În al doilea rând, jurnalistul nu va aborda subiecte ai căror protagoniști sunt membri ai familiei sale, rude, prieteni etc. Sau, dacă și e cazul pentru astfel de situații, atunci aceste aspecte trebuie discutate preliminar cu editorul/producătorul în cadrul redacției. Decizia trebuie luată de comun acord cu redacția, doar după ce jurnalistul va prezenta toate detaliile relevante, dar cel mai important conexiunile sale cu cei pe care urmează să-i intervieveze sau abordeze.

În al treilea rând, jurnalistul va evita interviurile cu rudele, membrii familiei, partenerii de afaceri, prietenii sau concubinii. Pe lângă faptul că acestea ar reprezenta clare de conflict de interes, în acest caz mai poate fi vorba și despre favorizarea celui intervievat sau punerea la dispoziție pentru acesta a unei tribune publice. Aici nu cred că e nevoie de multe explicații sau argumente. Regula simplă ar spune că nu împarți o pagină a unui ziar, o emisiune sau un studio TV cu cineva cu care-ți trăiești viața, bei un vin sau dormi într-un pat.

În al patrulea rând, jurnalistul va refuza să fie parte a unor consilii cu tentă politică, chiar și consultative sau care au fost create cu cele mai bune intenții de anumiți factori politici. Prin cooptarea jurnaliștilor în astfel de consilii, decidenții politici nu fac altceva decât să le cumpere, pe viitor, tăcerea sau non-combativitatea – în momentele când cei dintâi – politicienii – vor admite derapaje, cei din urmă – jurnaliștii – vor fi puși în situația să tacă. O tehnică și/sau un caz clar de manipulare clasică, care mai este numită în manualele de specialitate și „tehnica piciorului în ușă”. Explicația simplă a acesteia ar fi: îi faci un cadou mic sau îi ceri o favoare mai mică cuiva, pentru ca ulterior să ai de câștigat mai multe.

Gânduri scurte de încheiere 

Conflictul de interese se declară. Direct și imediat. Dacă este ascuns, mai devreme sau mai târziu se va afla și vor avea de suferit nu doar jurnalistul și redacția, dar și întreaga breaslă.

Un jurnalist poate avea opinii personale sau preferințe politice, însă acestea fie trebuie asumate pe față (vobim aici de editoraliști sau formatori de opinie, care dețin mandatul de a și le exprima în paginile ziarului sau în emisiunile de talk-show), fie ținute pentru sine.

Cum menționa un editorialist în contextul scandalului din cadrul unei televiziuni autohtone, care a ieșit la iveală pe 8 septembrie 2021, „un jurnalist are dreptul să greșească, dar nu are dreptul să (nota mea: SE) mintă”. Tăinuirea cu bună știință a unor relații personale cu invitatul sau invitații la emisiuni nu este altceva decât o minciună.

Jurnalistul este cel care trebuie să spună adevărul. În momentul când el ascunde adevărul, el nu mai poate fi numit jurnalist.

Jurnalistul trebuie să-și stabilească și să delimiteze clar hotarele lumilor sale: viața privată vs viața profesională. Acestea două nu trebuie să aibă puncte tangențiale.

Credibilitatea în mass-media se construiește foarte greu, dar se poate pierde foarte ușor.

Jurnalistul are o misiune clară, pe cât de simplă pe foaie, pe atât de complicată în aplicare: să fie onest, consecvent, imparțial, corect și cu discernământ. Nimic mai mult. Nu poți declara una, gândi a doua și face a treia.

Deontologia profesională și etica jurnalistică nu se negociază. Ele fie există, fie nu există. Fie se respectă, fie nu se respectă. La fel este și în cazul conflictelor de interese. El nu poate fi negociat. În momentul în care jurnalistul îl conștientizează, acesta trebuie declarat și discutat, altfel își riscă numele și pune sub lovitură întreaga breaslă jurnalistică.

Și, da, e timpul deja să stabilim norme clare cu privire la cine își poate atribui titlul de jurnalist și poate fi numit ca atare? Or, revenind la vechea mea întrebare, pe când un sindicat – real și funcțional – al jurnaliștilor, care să-i apere pe aceștia atât de proprietari, cât și de ei înșiși?

_________________

Victor Gotișan, cercetător media

Realizarea acestui articol a fost posibilă datorită suportului generos din partea poporului american și cel britanic, prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și al UK. Conținutul acestui material ține de responsabilitatea Centrului pentru Jurnalism Independent și nu reflectă în mod necesar viziunea UK, a USAID sau a Guvernului Statelor Unite ale Americii.

Sursa foto: epl.delfi.ee

Lasa un raspuns