Irina Corobcenco: „Rețelele sociale rămân principala sursă de răspândire a discursului de ură”

Și în anul 2023, datele monitorizării efectuate de Asociația Promo-LEX au arătat că rețelele sociale rămân principala sursă de răspândire a discursului de ură. Iată de ce este nevoie de eforturi pe partea de prevenție. Sunt concluziile expuse de analista în domeniul prevenirii și combaterii discursului de ură la Asociația Promo-LEX, Irina Corobcenco, într-un interviu publicat pe Media Azi.

Potrivit analistei, în primele luni ale războiului declanșat în februarie 2022 de Federația Rusă împotriva Ucrainei, Asociația Promo-LEX a identificat 83 de cazuri de discurs de ură care au fost vizualizate de peste 10 milioane de ori. „Aproximativ 60% din numărul de vizualizări au fost generat de doar nouă cazuri identificate pe TikTok. În 2023, datele monitorizării ne-au arătat că rețelele sociale rămân principala sursă de răspândire a discursului de ură”, a precizat Irina Corobcenco

Acest lucru arată necesitatea unor acțiuni concrete pe partea de prevenție, potrivit ei.  

„Utilizatorii acestor rețele și aplicații trebuie să înțeleagă că un discurs de ură transmis în mediul online poate fi identificat și sancționat. Deci vorba colegei mele, Ioana Avadani, directoarea Centrului pentru Jurnalism Independent din România, «Internetul nu este un sat fără câini». De altfel, tot utilizatorii sunt cei care pot contribui la prevenirea acestui tip de discurs în mediul online, prin raportarea acestuia către administratorii rețelelor de socializare sau către Poliție”, a explicat experta în cadrul interviului. 

Totodată, Irina Corobcenco consideră că în contextul procesului de negociere de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, „este important ca autoritățile naționale cu atribuții în domeniul combaterii discursului de ură și a crimelor cibernetice să analizeze transpunerea Actului legislativ cu privire la serviciile digitale al Uniunii Europene și să stabilească autoritatea responsabilă de colaborare cu reprezentanții rețelelor de socializare și platformelor de partajare a conținuturilor online”. 

Regulamentul privind o piață unică pentru serviciile digitale (Actul legislativ privind serviciile digitale) a intrat în vigoare pe data de 17 februarie 2024. Dar documentul se aplica deja de la 25 august 2023 în cazul platformelor online foarte mari, precum Facebook, Instagram, Snapchat, TikTok, X (Twitter în trecut) și YouTube. Regulamentul are drept scop asigurarea siguranței utilizatorilor online, stabilește guvernanța cu protecția drepturilor fundamentale în prim-plan și menține un mediu echitabil și deschis al platformelor online. Legea le cere giganților din IT să efectueze audite externe și independente, să împărtășească date cu autoritățile și cercetătorii, dar și să adopte un cod de conduită.

Barometrul opiniei publice din august 2023 arăta că un procent semnificativ din respondenți utilizează platforme de socializare pentru a se informa. Astfel, Facebook era cea mai populară rețea de socializare, folosită de 59,1% din respondenți, în timp ce YouTube și Instagram erau următoarele opțiuni, 34,5% și, respectiv, 31,6% dintre respondenți folosindu-le zilnic sau de câteva ori pe săptămână. Topul era urmat de Tiktok – 27,1% și Telegram  – 22,8%.

Citește și: Combaterea discursului de ură în mass-media: „Când discursul de ură se amplifică, trebuie îmbunătățit cadrul legislativ” 

Anterior, într-o ediție #PEÎNȚELES am explicat ce înseamnă discursul de ură