Portalul Mamaplus.md a publicat pe 9 iunie o știre cu titlul: „Aliona Triboi, despre durerea unui avort: «Se întâmplă în viață să iei niște decizii tare strașnice»”.
Articolul vizează destăinuirile actriței Aliona Triboi într-un podcast în care susține că, în primăvara anului 2017, fiind însărcinată pentru a doua oară, a fost nevoită să recurgă la avort după ce medicii au descoperit o anomalie a fătului. Redacția a scos în prim-plan o declarație a actriței precum că „se întâmplă în viață să iei niște decizii tare strașnice”, făcând referire la avort.
Promovarea unui astfel de mesaj nu ține însă de menirea unei instituții media. „Subiectele sensibile ar trebui tratate de presă cu maximă atenție, de o manieră echilibrată, fără să ne aruncăm în extreme. Atunci când alegem să abordăm astfel de teme precum e avortul, să ne întrebăm dacă nu cumva dăunăm plasând accente, mai ales că fiecare persoană, iar în acest caz fiecare femeie, are propria experiență care nu este similară cu experiența vedetei X sau Y”, explică directoarea adjunctă a Centrului pentru Jurnalism Independent, Anastasia Nani.
Și psihologa Lucia Maxim susține că presa ar trebui să ia o atitudine neutră în raport cu tematicile sensibile, dar și să se concentreze pe articole de informare și suport al persoanelor aflate în dificultate. „În acest caz, consider ca femeile au dreptul să decidă privitor la corpul lor. Mai degrabă cred că e de mare ajutor ca femeia să aibă suportul necesar pentru a lua o decizie conștientă și asumată. Iar comunitatea/presa nu sunt în drept să acuze asemenea decizii ale femeilor, ci mai degrabă să ofere sprijin, înțelegere, informare pentru prevenire”, susține specialista.