Opiniile jurnaliștilor în știri – de ce sunt periculoase

Un editorial și o știre intră într-un restaurant.

„Hei, de ce toată lumea mă confundă cu tine?”, întreabă știrea.

„Nu am idee. Noi nici măcar nu suntem pe aceeași pagină!”, răspunde editorialul.

Acesta este un banc pe care l-am auzit, câțiva ani în urmă, de la un coleg jurnalist din SUA, o glumă populară în rândul ziariștilor americani. Din păcate însă, în ultimii ani, bancul a devenit un adevăr, or foarte des, tot mai des, atunci când citim sau ascultăm știri, dăm peste opinii. Știu, nimeni nu le-a interzis și inclusiv un jurnalist are dreptul la propria părere despre un lucru sau altul. E cetățean, până la urmă. Totuși, în presă, opiniile au spații speciale, dedicate, iar amestecul dintre ce s-a întâmplat și ce cred EU despre ceea ce s-a întâmplat, într-o știre, este inadmisibil.

Bună, sunt Ana Sârbu și astăzi, în cea de-a treia ediție a podcastului cuMINTE, încercăm să explicăm cum facem diferența între știri și editoriale, dar și de ce e periculos să le punem pe toate într-o oală. Pentru început, să clarificăm cele două noțiuni.

Știrea relatează pe scurt despre un fapt sau eveniment și trebuie să răspundă la câteva întrebări: ce, unde, când, cum, de ce. Cam atât. În știre lipsește cu desăvârșire părerea jurnalistului. Toate informațiile se bazează pe surse – funcționari, experți, martori, suspecți și alții, informații care sunt verificate de jurnaliști înainte să ajungă în știre. Scopul jurnalistului în acest caz este doar să informeze.

Editorialul este un articol de opinie, un text în care jurnalistul are dreptul să spună ce crede despre un fapt sau eveniment. De obicei, e vorba despre evenimente actuale și importante în societate, iar cei care scriu editoriale sunt ziariști cu experiență, care cunosc foarte bine domeniul despre care scriu. Altfel spus, un nume greu. Într-un editorial, scopul jurnalistului este să analizeze, să explice, să spună ce crede, nu să informeze.

Într-o lume ideală, dacă deschidem un portal informațional, vom vedea categorii precum Politic, Social, Economic etc. și o altă rubrică numită Editorial sau Opinie. Anume acolo vom găsi tot felul de păreri pe diferite subiecte. Codul deontologic al jurnalistului, un soi de biblie a breslei, spune răspicat: „Materialele de opinie și cele faptice trebuie delimitate astfel încât oricine să poată face ușor distincția corespunzătoare între ele”.

Ei… știu că teoria sună bine. Dar trăim într-o lume nici pe departe ideală, iar ceea ce găsim pe multe dintre portalurile noastre informaționale arată un pic altfel.

Cercetătorul media Victor Gotișan: „Există o problemă mare în ceea ce privește respectarea normelor deontologice. Jurnaliștii încă nu pot face diferența dintre un material de opinie și o știre. Mai bine spus, ghidați de intenții ascunse, ei nu vor să facă această diferență. În ultimul timp, în foarte multe cazuri, nu mai putem vorbi despre respectarea principiului de bază al unei știri – separarea clară a faptelor de opinii. Monitorizările pe care le fac de peste patru ani arată că amestecul faptelor și opiniilor este abaterea comisă cel mai des de jurnaliști, fiind prezentă la toate instituțiile media monitorizate. Cred că se face cu intenție pentru că nu mi se pare matematică superioară sau rocket sience pentru un jurnalist să ofere în știri doar fapte și să excludă opiniile. E o abatere nocivă și periculoasă pentru că impune o anumită părere consumatorului și nu-l lasă pe el să gândească, să analizeze, să-și formeze propria opinie. Altfel spus, îl manipulează și îi insuflă opiniile altcuiva.”

Acum, ca să înțelegem mai bine cum se întâmplă lucrurile, să vedem câteva exemple actuale din presa de la Chișinău. Bunăoară, cei de la Komsomoliskaia Pravda au publicat recent un material de opinie la categoria Noutăți.

Textul începe exact ca o știre și vorbește despre o scrisoare comună în care cinci candidați la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie afirmă că scrutinul ar urma să fie falsificat. Se mai spune și despre o decizie a Comisiei Electorale Centrale, care ar combate acuzațiile din scrisoare. În cel de-al doilea paragraf, autorul scrie însă: „Ceea ce s-a întâmplat s-ar putea numi provocarea unor lovituri perfide de la «ai săi». (…) Maia Sandu i-a folosit pur și simplu în scopuri proprii și în cadrul unui scenariu pe care îl coordona cu anumite forțe din Occident”. La câteva fraze distanță, autorul adaugă: „În principiu, faptul că ideea de a scrie această scrisoare a fost o greșeală și, în general, o prostie absolută, a fost clar de la bun început”.

În acest text, jurnaliștii de la Komsomoliskaia Pravda au recurs la un amestec dintre fapte și opinii, spunându-ne că o anumită inițiativă ar fi o greșeală, o prostie, o provocare sau că cineva ar face ceva în scopuri proprii, deci merită condamnat. Or, acesta e doar punctul de vedere al unei redacții, nu adevărul în ultimă instanță. În acest fel, jurnaliștii vor să ne inducă o anumită părere, ei nu ne lasă să analizăm și să tragem propriile noastre concluzii. Prezintă ei acest text drept o știre de la categoria Politic, deci mulți o iau pe bune…

Un alt exemplu este cel al portalului Noi.md, care a publicat recent, din nou la rubrica Politic, un text cu titlul apocaliptic „Scopul «discipolilor» lui Soros este distrugerea Moldovei ca stat”. În articol se vorbește despre anumite scopuri pe care le-ar avea în Moldova cei care sunt finanțați de miliardarul George Soros. Autorul își exprimă de nenumărate ori propriile păreri și aduce o serie de acuzații, lucru inadmisibil nici măcar în materialele de opinie, darămite în știri. Spre exemplu, se afirmă că „americanii au început să facă totul pentru a distruge moralitatea, sistemul principiilor morale de bază și să impună norme umane alternative de moralitate. Și acest lucru se întâmplă peste tot. Are loc absolutizarea libertății individului, sunt distruse autoritățile”.

Astfel de opinii sunt generale, neargumentate, creează o impresie subiectivă despre un anumit om sau popor și dezinformează. E-n regulă să avem anumite opinii despre cetățenii Statelor Unite; nu este însă în regulă să le expunem în presă drept fapte, pretinzând că informăm corect și obiectiv, așa cum ar trebui, de fapt.

Sper că acum ai înțeles cât de important este să nu iei un editorial drept o știre. Este doar opinia cuiva. Uneori a cuiva neavizat sau anonim chiar. Într-o știre, părerea jurnalistului nu trebuie să existe. Așa că ai grijă ce alegi să consumi. Iar dacă nu ești sigur, Mediacritica.md și podcastul cuMinte îți vin în ajutor. Filtrează cuMINTEa trează!

Urmărește-ne pe Google Podcasts, Apple Podcasts și SoundCloud.

_____________________________

Podcastul cuMINTE este realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent cu sprijinul Ambasadei Finlandei la București, în cadrul proiectului „Instrumente inovatoare de educație media pentru cetățeni bine informați”.