Consiliul Audiovizualului (CA) a decis să sancționeze cu amendă postul de televiziune Vocea Basarabiei pentru încălcarea prevederii Codului Serviciilor Media Audiovizuale ce interzice publicitatea cu conținut comercial mascat. Decizia a fost luată în cadrul ședinței din 12 mai, în urma unei petiții expediate de către Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI).
CA a fost sesizat în legătură cu buletinul de știri din data de 3 aprilie, în cadrul căruia postul informa despre o campanie de înverzire a unui ansamblu rezidențial. CJI a argumentat că, pe întreaga durată a știrii, postul TV a promovat direct serviciile și imaginea unei companii de construcții. Petiționarul a mai menționat că, potrivit legii, publicitatea trebuie să fie clar identificabilă și ușor de deosebit de conținutul editorial, iar comunicările comerciale care au conținut comercial mascat sau înșelător sunt interzise.
În explicațiile prezentate CA, postul TV Vocea Basarabiei a replicat că reportajul viza doar inițiativa companiei de construcții de a aduna viitorii locatari împreună la acțiunea de înverzire a plaiului. „Știrea a fost inclusă în buletin, fiind considerată ca o acțiune socială”, au comunicat reprezentanții instituției media.
În timpul discutării subiectului în ședință publică, membrul CA Ruslan Mihalevschi a subliniat că furnizorul nu s-a referit doar la acțiunea socială, ci și la proiectul comercial. „Este absolut clar că nu e vorba doar despre promovarea mărcii, ci și de promovarea unui proiect comercial mare, în cadrul căruia sunt vândute imobile”, potrivit lui.
Președinta instituției, Liliana Vițu, a menționat că această practică este „regretabilă”. Ea a propus stabilirea unei sancțiuni care să depășească minimul amenzii, care, potrivit legii, poate varia între 5.000 și 10.000 de lei. „Aș susține să mergem pe o amendă mai mare decât cea minimă (…), pentru că e vorba de mai multe minute. E vorba și de faptul că fondatorul proiectului imobiliar a apărut intervievat, cu sincron. Deci nu a fost așa… un logo care a apărut cumva în treacăt pentru 30 de secunde, dar vizibil. Sau din start materialul a fost conceput într-un anumit mod”, a argumentat Vițu.
Decizia de sancționare a postul TV Vocea Basarabiei cu 7.000 de lei pentru difuzarea publicității mascate a fost aprobată prin voturile tuturor celor șase membri ai CA, prezenți la ședință.
Sursa foto: Captură Ședința Consiliului Audiovizualului, 12 mai 2023